Marea tragedie din lumea creștină este că mulți creștini care împlinesc prima jumătate a Marii Trimiteri nu își dau seama cât de important este să împlinească a doua jumătate. Mai rău este că, sunt mulți lucrători care împlinesc prima jumătate și chiar îi disprețuiesc pe cei care caută să împlinească a doua jumătate a Marii Trimiteri. Dacă suntem smeriți, vom vedea că suntem împreună-lucrători în Trupul lui Cristos și că o funcție este la fel de importantă ca cealaltă. Omul care merge să vestească Evanghelia celor ce nu au auzit niciodată mesajul acesteia că Cristos a murit pentru păcatele lor este la fel de important ca omul care caută să ducă la bun sfârșit lucrarea de a face din acele persoane ucenici, învățându-i să facă tot ceea ce a poruncit Isus.

Este foarte captivant să împlinești prima parte a Marii Trimiteri, deoarece această lucrare oferă adesea multe istorisiri minunate de relatat. Relatările adevărate ale lucrării misionare și de evanghelizare sunt întotdeauna interesante. Există experiențe de relatat despre oameni eliberați de demoni și de idolatrie, și multe lucruri de genul acesta, și mai ales o mulțime de statistici de raportat. Evangheliştii se pot lăuda cu numărul de oameni pe care i-au adus la Cristos. Dar cum rămâne cu un alt lucrător creștin, care îl ia pe acel convertit și face din el un ucenic care ascultă de tot ceea ce ne-a învățat Isus? El nu are statistici cu care să se laude, dar s-ar putea să descoperim când Se va întoarce Cristos că acel om a fost mai credincios în îndeplinirea lucrării sale fără a primi vreo onoare pe pământ pentru facerea de ucenici. În general vorbind, creștinilor le place să îndeplinească slujiri despre care pot raporta și pot da cifre. Din acest motiv, aspectul din Marcu 16:15 al Marii Trimiteri este mult mai popular decât cealaltă jumătate a Marii Trimiteri, din Matei 28:19-20. Dar tot din acest motiv noi ne concentrăm pe aspectul din Matei 28 al Marii Trimiteri și îi învățăm pe oameni să facă tot ceea ce ne-a poruncit Isus.

Să presupunem că ai petrecut 25 de ani mergând în diferite părți ale lumii, predicând Evanghelia și făcând evanghelizare. Dacă ești un evanghelist, probabil că ai ocazia să raportezi statistici despre sute sau poate mii de oameni pe care i-ai adus la Cristos. Dar dacă ai petrecut cei 25 de ani învățând un grup de convertiți, care nu sunt încă ucenici, să facă tot ceea ce a poruncit Isus, s-ar putea să nu ai multe de raportat din punct de vedere statistic. Cu toate acestea, ai produs oameni asemănători lui Cristos, care sunt o mărturie mult mai bună pentru Cristos pe pământ și pe care Dumnezeu îi poate arăta diavolului ca specimene de oameni care sunt răscumpărați din natura lui Adam și care pot manifesta natura lui Cristos. Acest efort aduce slavă în cer, nu pe acest pământ.

Dacă ești un creștin care caută onoare de la oameni (chiar și de la frați creștini!), nu îți va păsa prea mult de a doua parte a Marii Trimiteri, pentru că aceasta nu îți va da prea multe de raportat. Vei fi interesat doar de prima parte, dacă interesul tău este în statistici, cifre și onoarea din partea oamenilor. Prorocii Vechiului Testament nu au fost niciodată populari; prorocii mincinoși erau populari în Israel. Care este diferența dintre cei doi? Una dintre diferențe este că prorocii mincinoși le spuneau oamenilor ceea ce le plăcea să audă, în timp ce prorocii adevărați le spuneau oamenilor ce trebuiau să audă de la Dumnezeu. Și de foarte multe ori, era o mustrare pentru păcatul lor, pentru atitudinea lor lumească, pentru idolatria lor, pentru adulterul lor și îndepărtarea lor de Dumnezeu, precum și o chemare la pocăință (întoarcere la Dumnezeu).

Lucrarea profetică nu a fost niciodată populară, nici în Vechiul Testament, nici în Noul Testament. Lucrarea profetică a Noului Testament este, în același mod, chemarea poporului lui Dumnezeu înapoi la El, înapoi la Cuvânt, înapoi la ascultarea de Scripturi, înapoi la ascultarea de tot ceea ce ne-a învățat Isus. Este foarte diferită de lucrarea evanghelistică - iar trupul lui Cristos nu poate fi zidit doar de proroci sau doar de evangheliști.

Ca să folosesc o ilustrație, îndeplinirea primei jumătăți a Marii Trimiteri (Marcu 16:15) prin evanghelizare poate fi asemănată cu a lua mâncare dintr-o farfurie și a o pune în gură. Care este scopul evanghelizării? A aduce pe cineva care nu este membru al Trupului lui Cristos în Trupul lui Cristos. Aceasta este în esență evanghelizarea. Menirea evanghelizării este să facă pe un necredincios, pe un închinător la idoli sau pe o persoană fără niciun Dumnezeu, să devină parte a Trupului lui Cristos. Mâna mea ia mâncare care nu face parte din corpul meu momentan, o ia din farfurie și o pune în trupul meu. Aceasta este o imagine a modului în care evanghelizarea aduce un necreștin în Trupul lui Cristos.

Cum devine mâncarea pe deplin parte a corpului? Mai întâi, văd mâncarea, o iau cu mâna și o bag în gură. Aceasta este evanghelizarea, a-l lua pe necredincios și a-l aduce în Cristos. Dar această mâncare, dacă rămâne în gura mea, nu va face niciodată parte din corpul meu atâta timp cât o țin în gură. O să putrezească și o voi scuipa. Mulți oameni care ridică mâna și semnează carduri decizionale și spun că au venit la Cristos sunt ca mâncarea ținută în gură. Mergi acolo și-i vizitezi pe acești cinci sute de oameni care au semnat acele carduri decizionale și s-ar putea să descoperi că doar unul dintre ei a devenit un ucenic adevărat. Ceilalți 499 pur și simplu s-au îndepărtat. Asta se întâmplă tot timpul. Nu este suficient ca mâncarea să ajungă în gură. Dinții trebuie să mestece mâncarea, iar apoi aceasta coboară pe gât și în stomac, unde sunt aruncate peste ea toate tipurile de acizi pentru a o descompune. În acest moment, nu mai este un cartof, sau chapati sau orez. Se va transforma în încă alte forme și, după un proces de digestie și multe alte lucruri care se întâmplă în interiorul corpului, în cele din urmă acea mâncare devine pe deplin o parte a corpului. Aceasta este o slujbă foarte blândă, luând inițial mâncarea și băgând-o în gură, iar aceasta este evanghelizarea. Dar după aceea, alte părți ale corpului preiau controlul și fac lucruri pe care mâna nu le poate face niciodată. În același fel, alți lucrători îndeplinesc funcții pe care evangheliștii nu le pot îndeplini niciodată, cum ar fi slujba profetică, lucrarea de învățător, lucrarea de păstor și lucrarea apostolică, toate acestea zidind acea persoană să devină un membru viu, funcțional, eficient și puternic al Trupului lui Cristos. La fel cum acea mâncare nu mai este cartof sau chapati după câteva săptămâni, ci a devenit carne, sânge și oase, tot așa ar trebui să fie cu fiecare persoană pe care evanghelistul o aduce la Cristos.

Prin urmare, care funcție este mai necesară? Evanghelistul, prorocul, păstorul, sau învăţătorul? Este ca și cum ai întreba: “Este mâna mai importantă, ori dinții ori stomacul?” Nu există nicio modalitate de a compara părțile corpului, pentru că dacă mâna nu ia mâncarea și nu o pune în gură, atunci dinții și stomacul nu au nimic de făcut; iar dacă mâna face treaba de a pune mâncarea în gură, dar dinții și stomacul nu fac nimic, atunci și ea este fără folos. Deci nu are rost să credem că evanghelistul este mai important decât prorocul, sau că prorocul este mai important decât evanghelistul. Unul poate părea că îndeplinește o funcție mai importantă decât altul, dar ambii sunt la fel de necesari în trup. Dumnezeu a hotărât că fiecare parte a corpului trebuie să fie sănătoasă și musculară pentru a fi utilă în îndeplinirea funcției sale.