"Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis" (Ioan 6:38). Isus ne spune aici, cu propriile Lui cuvinte, ce a venit să facă El în lume. Şi în această singură propoziţie avem o descriere a modului în care a trăit Isus fiecare zi în parte din întreaga Lui viaţă pe pământ. La cei treizeci de ani ai vieţii lui Isus petrecuţi în Nazaret se face referire ca la anii ascunşi. Dar aici Isus ne descoperă ce a făcut El în timpul fiecărei zile din acei 30 de ani: El Şi-a negat propria voinţă şi a făcut voia Tatălui Său. Când Isus a fost cu Tatăl în ceruri, în veşnicia trecută, niciodată El n-a trebuit să Se lepede de propria voință, pentru că voia Lui era aceeaşi cu cea a Tatălui Său. Dar când a venit pe pământ, într-un trup ca al nostru, acel trup avea o voinţă proprie care era diametral opusă voii Tatălui în fiecare punct în parte. Singurul mod în care Isus a putut face atunci voia Tatălui Său a fost prin negarea continuă a propriei Sale voinţe. Aceasta a fost crucea pe care Isus a purtat-o toată viaţa Lui pământească - crucificarea propriei Lui voinţe - şi pe care ne cere El acum s-o purtăm în fiecare zi, dacă vrem să-L urmăm pe El. Lepădarea consecventă de sine a fost ceea ce L-a făcut pe Isus un Om spiritual. Şi, această lepădare de propria noastră voință de sine este ceea ce ne va face şi pe noi spirituali.

Spiritualitatea nu este ceva ce vine printr-o singură întâlnire cu Dumnezeu. Este rezultatul alegerii căii lepădării de sine şi al hotărârii de a face voia lui Dumnezeu CU CONSECVENŢĂ zi de zi, săptămână de săptămână şi an de an. Să ne gândim la starea spirituală a doi fraţi (ambii convertiţi la Hristos în aceeaşi zi), la zece ani de la convertirea lor. Unul este acum un frate matur cu discernământ spiritual, căruia Dumnezeu îi poate încredinţa o mare responsabilitate în biserică. Celălalt este încă un copil, fără discernământ şi care are nevoie să fie hrănit şi încurajat de alţii în mod constant. Ce face oare diferenţa aşa de mare dintre cei doi? Răspunsul este: micile decizii pe care ei le-au luat în fiecare zi din cei zece ani de viaţă creştină. Dacă continuă în acelaşi mod, în următorii 10 ani diferenţa dintre ei va fi chiar mai accentuată. Iar în veşnicie, gradele de slavă dintre ei vor fi la fel de diferite ca lumina emisă de un bec de 2000 WATT şi unul de 5 WATT!! "Chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea" (1 Corinteni 15:41). Să ne gândim la o situaţie în care tu vizitezi o familie şi eşti tentat să spui ceva negativ despre un anumit frate (pe care nu-l placi) care nu e prezent. Ce faci? Vei ceda ispitei şi-l vei vorbi pe la spate sau te vei lepăda de tine şi-ţi vei ţine gura închisă? Nimeni nu este lovit la pământ de Dumnezeu cu lepră sau cancer doar pentru că a vorbit de rău pe cineva. Nu. Şi prin urmare mulţi îşi imaginează că un astfel de păcat nu le va distruge viaţa. Dar vai, numai în veşnicie mulţi fraţi şi surori vor realiza cum, de fiecare dată când şi-au făcut pe plac lor înşişi, s-au distrus puţin câte puţin. Vor regreta atunci modul în care şi-au irosit vieţile pe pământ.

Isus de asemenea a fost ispitit în situaţii similare timp de 30 de ani în Nazaret. Despre acei ani ascunşi este scris că "Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi" niciodată (Romani 15:3). Întotdeauna El S-a lepădat de Sine. Astfel, El I-a făcut tot timpul pe plac Tatălui. Se poate să ne facem pe plac nouă înşine în multe domenii din viaţa noastră - de exemplu, în domeniul mâncatului. Să luăm o situaţie în care, chiar dacă nu îţi este foame, decizi să cheltuieşti bani să cumperi nişte snack-suri delicioase. Cu siguranţă că nu este nimic păcătos sau greşit în aceasta. Dar vorbeşte despre un anumit mod de viaţă. Pentru că ai bani, cumperi ce-ţi place, fie că ai sau nu ai nevoie. Faci ceea ce-ţi place. Dacă ţi-ar plăcea să cumperi ceva anume, cumperi acel ceva. Dacă vrei să mergi undeva, mergi. Dacă vrei să te dormi până târziu, te dormi până târziu. Care este rezultatul final al trăirii în acest fel, chiar dacă mergi în mod regulat la adunări şi citeşti Biblia în fiecare zi? Poate că nu-ţi pierzi mântuirea, dar îţi vei irosi cu siguranţă viaţa pe care Dumnezeu ţi-a dat-o ca să trăieşti pentru El. Un alt frate acţionează însă diferit. El decide să-şi disciplineze trupul. Când nu-i este foame, nefiind necesar, decide să nu mânânce nimic. El hotărăşte să nu-şi cumpere niciodată lucruri inutile. Se hotărăşte să se trezească cu 15 minute mai devreme în fiecare zi ca să petreacă timp cu Dumnezeu. Când cineva îi vorbeşte cu furie, el decide să răspundă blând. Se hotărăşte să rămână mereu în dragoste şi bunătate. Decide să nu citească anumite ştiri din ziare care i-ar aţâţa poftele. În fiecare situaţie el decide să se smerească şi să nu se îndreptăţească pe el însuşi. Decide să renunţe la anumite prietenii care-l influenţează înspre lume. Prin deciziile constante de a-şi refuza propria voie (ceea ce-i place lui), el devine puternic în voinţa de a face numai voia lui Dumnezeu. Ce a pierdut că nu a cumpărat acele lucruri inutile, sau că s-a trezit mai devreme cu 15 minute sau că a renunţat la sentimentul lui omenesc de demnitate cerând iertare? Nimic. Dar gândiţi-vă la ceea ce a câştigat!

Un astfel de om, care este în mod consecvent credincios în lucrurile mărunte, va deveni în câţiva ani un om de încredere al lui Dumnezeu - nu datorită cunoştinţelor biblice pe care le deţine, ci datorită credincioşiei lui în micile decizii pe care le ia în viaţă ca să nu-şi facă lui însuși pe plac, ci lui Dumnezeu. Atunci, nu fii delăsător. Antrenează-ți voinţa ca să-I faci pe plac lui Dumnezeu tot timpul. Creştinii maturi sunt aceia care "s-au deprins, prin exerciţiu (prin antrenarea voinţei lor în direcţia corectă pe parcursul multor ani), să deosebească binele şi răul" (Evrei 5:14). Hotărăşte-te să devii un bărbat autentic / o femeie autentică a lui Dumnezeu.