Avraam "întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească" (Romani 4:20,21).

Noi, de asemenea, aducem o mare slavă lui Dumnezeu atunci când ne încredem în El în mijlocul unor situații imposibile. Știm că nu există nici o problemă pe care Dumnezeu să nu o poată rezolva. El poate rezolva orice problemă creată de Satan - oriunde. Chiar și inima președintelui este în mâna Lui, și El o poate îndrepta în favoarea noastră (Proverbe 21:1).

Așadar, trebuie să avem întotdeauna încredere în Dumnezeu, indiferent ce se întâmplă, și să ne mărturisim credința că Dumnezeu îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre. Atunci vom triumfa asupra lui Satan, indiferent de ceea ce face el. Am văzut acest lucru întâmplându-se din nou și din nou în propria mea viață.

De vreme ce Dumnezeu vrea să ne dea o educație spirituală aici pe pământ, ar trebui să anticipăm că problemele noastre vor deveni din ce în ce mai dificile pe măsură ce trece timpul, la fel cum în școală problemele de matematică au devenit din ce în ce mai grele, pe măsură ce am avansat la clasele superioare. Dar nu am fi vrut niciodată să ne întoarcem la o clasă inferioară, doar pentru a evita provocarea unei probleme de matematică mai grele! În același fel, nu trebuie să fim surprinși atunci când Dumnezeu îngăduie să ne confruntăm cu situații mai grele pe măsură ce creștem în har. Astfel vom deveni creștini mai puternici, mai curajoși și mai încrezători.

Să avem întotdeauna grijă ca conștiința noastră să nu ne condamne cu privire la niciun lucru. Numai atunci putem veni cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu (1 Ioan 3:21,22) și să-I cerem să ne rezolve problemele. A cere lui Dumnezeu înțelepciune în încercare (vezi Iacov 1:1-7), înseamnă a-I cere soluția la orice problemă cu care ne confruntăm. Întrucât Dumnezeu are o soluție pentru fiecare problemă, Iacov spune că trebuie să privim ca o mare bucurie atunci când ne confruntăm cu felurite încercări - pentru că prin acestea putem avea o nouă experiență a lui Dumnezeu, pe măsură ce El rezolvă problemele pentru noi.

Doar de două ori citim în Biblie că "Isus s-a mirat" - o dată când a văzut credință, iar altădată când a văzut necredință. Când sutașul roman a zis că Isus poate spune doar un cuvânt și slujitorul său (care se afla la mulți kilometri depărtare) va fi vindecat, Isus s-a mirat de credința acestuia (Matei 8:10). Apoi, când Isus a venit în propriul său oraș natal și oamenii de acolo nu au vrut să creadă în El, s-a mirat de necredința lor (Marcu 6:6). Sutașul a fost atât de smerit încât I-a spus Domnului că nu se considera vrednic ca Isus să intre în casa lui.

O femeie canaanită care de asemenea I-a cerut odată Domnului să-i vindece fiica (care se afla la mulți kilometri distanță) a fost o altă persoană pe care Isus a lăudat-o foarte mult pentru credința ei (Matei 15:28). Când Isus a folosit ilustrația despre câinii cărora nu li se dă pâinea copiilor, ea și-a acceptat imediat locul, cu toată umilința, ca cel al unui câine aflat la picioarele stăpânului, sub masă. Nu s-a simțit jignită. În ambele întâmplări, vedem un lucru în comun: că există o legătură foarte strânsă între smerenie și credință. Cu cât suntem mai smeriți, cu atât avem mai puțină încredere în noi înșine, și, cu cât ne gândim mai puțin la propriile noastre talente și realizări, cu atât mai mult putem avea credință. Cu cât suntem mai mândri, cu atât mai puțină credință vom avea. Trebuie să realizăm întotdeauna că nu suntem vrednici să stăm înaintea Domnului. Este harul extraordinar al lui Dumnezeu că El ne permite să facem acest lucru. Nu trebuie să privim niciodată acest lucru ca și când ni se cuvine. Așadar, urmărește smerenia din toată inima ta.