Ni se poruncește în 2 Corinteni 7:1 să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. Deci, dacă sfințenia noastră nu este mai desăvârșită astăzi decât a fost anul trecut, asta ar dovedi că nu ne-am temut suficient de Dumnezeu. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții în această chestiune - fiindcă noi suntem păzitorul fratelui nostru. Din acest motiv desemnează Dumnezeu mai mult decât un singur prezbiter în fiecare biserică. Evrei 3:13 ne spune să ne îndemnăm unii pe alții în fiecare zi, ca să nu ne împietrim prin înșelăciunea păcatului. Astfel, ne putem ajuta unii pe alții pentru a scăpa de a fi înșelați.

Citim în Isaia 11:3 că Duhul lui Dumnezeu L-a făcut pe Isus „sensibil la frica de Dumnezeu”. Duhul Sfânt ne poate face și pe noi sensibili la frica de Dumnezeu - dacă Îi vom permite. Dacă suntem cu adevărat umpluți cu Duhul Sfânt, vom fi plini de frica de Dumnezeu. Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră, și El este mult mai dornic să ne umple cu Duhul Sfânt decât suntem noi dornici să fim umpluți. El poate face o lucrare măreață prin oricare dintre noi, în ciuda tuturor slăbiciunilor noastre. Tot ce trebuie să facem este să ne smerim și să căutăm fața Lui în mod continuu. Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră împotriva firii noastre pământești și împotriva diavolului.

Trăim într-o vreme în care se vestește printre creștini un alt Isus (care nu cere ucenicia), se primește un alt duh (care dă daruri contrafăcute, dar nu-i face pe oameni sfinți) și se predică o altă Evanghelie (a sănătății și a bogăției) (2 Corinteni 11:4). Prin urmare, trebuie să fim credincioși în vremea noastră pentru a-L înălța pe Adevăratul Isus, pe Duhul Sfânt și Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Cerându-ne iertare fără a ne justifica:

Dacă nu suntem zdrobiți, smeriți și săraci în duh, vom fi reticenți (sau ezitanți) în a ne cere iertare cu toată smerenia, de îndată ce vom conștientiza că am greșit cu ceva.

Cele mai dificile douăsprezece cuvinte de spus pentru majoritatea ființelor umane sunt: „Îmi pare rău. A fost greșeala mea. Te rog să mă ierți.”

Un duh nezdrobit ne va face, de asemenea, să ne justificăm, atunci când ne cerem iertare. Dar o scuză nu este o scuză, dacă conține vreo auto-justificare în ea. Dacă există chiar și un miros de auto-justificare în scuzele noastre, putem fi siguri că nu suntem zdrobiți. Îndreptățirea de sine, a spus Isus, era caracteristica unui fariseu (Luca 16:15). Când ne dăm seama că ceva din ce am făcut a fost greșit, trebuie să recunoaștem imediat și să reparăm lucrurile imediat. Un om zdrobit nu va avea nicio problemă să facă asta. Un om care nu este zdrobit, însă, va întârzia să facă ambele aceste lucruri. Iar când își va cere iertare, va da vina și pe altcineva. Când Adam a păcătuit, a recunoscut că a mâncat fructul interzis, dar s-a justificat spunând că femeia pe care i-o dăduse Dumnezeu a fost cea care i l-a oferit. Prin urmare, a dat vina pe soția sa; și, L-a învinuit și pe Dumnezeu că i-a dat o asemenea soție! Nu acesta este modul de a mărturisi vreun păcat sau vreo greșeală.

Observați totuși cum și-a mărturisit David păcatul în Psalmul 51. Nu simțim nici măcar un miros de auto-justificare acolo. Aceasta este caracteristica unui om cu adevărat zdrobit. Aș recomanda să meditați îndelung la Psalmul 51 și să căutați să înțelegeți de la Domnul ce înseamnă cu adevărat zdrobirea și cum ar trebui să ne mărturisim păcatele. Mai mult, pentru a te justifica, poate că vei spune chiar și o minciună. Minciuna poate fi doar una mică - sub forma unei exagerări sau a ascunderii unora dintre evenimente, pentru a ne prezenta pe noi înșine într-o lumină bună. Este ușor să spui o minciună, dar este dificil să spui o singură minciună - pentru că odată ce am spus doar o minciună, va trebui să spunem mai multe minciuni pentru a întări prima minciună. Trebuie să urâm minciuna și să iubim adevărul din toată inima. Altfel, vom pierde ungerea și plăcerea lui Dumnezeu asupra vieților noastre - și aceasta este cea mai mare pierdere pe care o putem îndura vreodată.

Când Dumnezeu vede în noi o oarecare mândrie care trebuie să fie dezvăluită și distrusă, El va permite să se întâmple un mic incident în viața noastră care ne va face să ne împiedicăm și să cădem într-un fel (vezi Ezechiel 3:20: „... îi voi pune un laț înainte...”). Iar când cădem, Domnul ne va testa pentru a vedea dacă: (1) ne recunoaștem mândria - care ne-a făcut să cădem, (2) ne mărturisim păcatul, (3) ne smerim înaintea Lui și (4) îndreptăm lucrurile cu oamenii. Dacă ne judecăm pe noi înșine și facem aceste lucruri, nu vom fi judecați. Dar dacă ne îndreptățim pe noi înșine, vom rămâne nezdrobiți și într-o bună zi vom fi condamnați împreună cu lumea (1 Corinteni 11:31, 32).