Să luăm în considerare aspectul iertării reciproce. Nicio persoană care moare față de sine nu poate nutri vreodată amărăciune sau ranchiună față de altcineva sau nu poate eșua în a ierta o altă ființă umană. Resentimentele există doar în inimile unde Sinele este încă pe tron.

Isus a spus odată o pildă despre un slujitor care, deși a fost iertat de multe lucruri de către stăpânul său, la rândul lui nu a putut ierta tovarășului său o datorie neînsemnată. Stăpânul său, auzind acest lucru, l-a dat pe slujitorul nemilostiv pe mâna torționarilor pentru a fi pedepsit. „Tot așa”, a spus Isus, „vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei 18:35). Oricum am interpreta predarea în mâna torționarilor pentru pedeapsă, exact asta a spus Isus că se va întâmpla cu cei care adoptă o atitudine de neiertare sau chiar au un duh de neiertare împotriva oricăruia dintre frații lor de credință. Observați că Isus a subliniat faptul că iertarea trebuie să fie din inimă. Cu alte cuvinte, trebuie să fie din toată inima și nu un ritual extern. A spune cuiva că îl ierți nu are niciun sens dacă încă mai există amărăciune în inima ta.

Când încălcăm legea dragostei, a lui Dumnezeu, împiedicăm lucrarea Trupului lui Hristos. Dar asta nu este tot. Ne facem rău și nouă înșine. Dr. S.I. McMillen, în cartea sa Niciuna dintre aceste boli, spune: „În momentul în care încep să urăsc un om, devin sclavul lui. Nu mă mai pot bucura de munca mea, pentru că el îmi controlează chiar și gândurile. Resentimentele mele produc prea mulți hormoni de stres în corpul meu și devin obosit după câteva ore de muncă. Munca de care mă bucuram înainte este acum o corvoadă. Chiar și vacanțele încetează să-mi facă plăcere. Omul pe care îl urăsc mă urmărește oriunde merg. Nu pot scăpa de strânsoarea lui tiranică asupra minții mele."

Resentimentele și amărăciunea ascunse distrug eficiența și chiar sănătatea fizică a multor creștini și lucrători creștini din întreaga lume astăzi.

Isus ne-a învățat că trebuie să luăm inițiativa în restabilirea părtășiei, chiar și acolo unde un frate simte (pe drept sau pe nedrept) că l-am rănit.

“Dacă stai în picioare… aducând o jertfă lui Dumnezeu”, a spus Isus, “și-ți amintești deodată că un prieten are ceva împotriva ta, lasă-ți jertfa acolo, lângă altar, și du-te și cere-ți iertare și împacă-te cu el. Apoi vino și adu-ți jertfa lui Dumnezeu” (Matei 5:23,24 - versiunea biblică TLB).

La fel, Domnul a spus: “Când vă rugați, mai întâi iertați pe orice persoană căreia îi purtați pică, pentru ca și Tatăl vostru din Ceruri să vă ierte păcatele” (Marcu 11:25 - TLB).

Isus ne cheamă în toate situațiile să ne lepădăm de noi înșine, să ne înghițim mândria, și să „mergem a doua milă” căutând să restabilim părtășia oriunde a fost ruptă. Uneori, în ciuda tuturor eforturilor noastre de reconciliere, un frate poate că adoptă o atitudine dură, neiertătoare; dar dacă am depus efortul, ne vom fi îndeplinit responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu.

Cuvintele lui Isus arată clar că Dumnezeu nu poate accepta închinarea noastră sau slujirea noastră, sau orice altceva Îi oferim noi, dacă lucrurile sunt nerezolvate între noi și orice alt membru al trupului Său, și dacă nu am depus niciun efort înspre împăcare. Mă întreb uneori câți creștini iau în serios cuvintele lui Isus. Mulți tratează poruncile lui Dumnezeu cu ușurință și astfel aduc moartea spirituală în Trupul lui Hristos.

Un alt motiv pentru care trebuie să iertăm, ne spune Pavel, este “ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi” (2 Corinteni 2:11-TLB).