Isus a spus: “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5:6). Deci, când un om spune: “Oh, frate, am încercat atât de mult să biruiesc păcatul, şi nu am biruinţă”, eu îi pot spune, pe baza acestui verset, că el nu este flămând şi însetat cu adevărat după o viaţă sfântă. Nu este cu adevărat disperat după biruința asupra păcatului.

Gândiți-vă la cum S-a rugat Isus ca să biruiască păcatul. Ştim că Hristos a fost ispitit pe pământ exact ca şi noi, şi El nu a păcătuit niciodată. Însă, nu a fost un lucru uşor pentru El. Evrei 5 ne spune cum a înfruntat Isus ispita. În Evrei 4:15 ni se spune că El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, iar apoi spune mai departe că acest Hristos ne este Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 5:6). Mai departe, spune în versetul 7: “În zilele vieţii Sale pământeşti, a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui.” Aici nu vorbește de ultima zi a vieţii Sale pământeşti, în Ghetsimani, ci de întreaga perioadă cât a fost în trup, pe pământ, 33 de ani şi jumătate: El a adus rugăciuni şi cereri.

Cerere înseamnă o rugăminte specifică către Tatăl Său. Nu erau doar rugăciuni generale, spunând: “Binecuvintează-Mă”, ci erau rugăminţi specifice. Şi El a adus aceste rugăciuni cu strigăte mari şi cu lacrimi. De ce striga şi vărsa lacrimi când Se ruga? S-ar ruga Isus în acest fel? Poţi să te gândeşti la un moment din viaţa ta, când te-ai rugat cu lacrimi? Poate dacă copilul tău era bolnav, sau ai pierdut un lucru pe care îl voiai foarte mult, te-ai rugat lui Dumnezeu în acest fel. Însă, Isus nu Se ruga pentru astfel de lucruri. Te-ai rugat vreodată cu strigăte mari? Poate când cineva a murit sau s-a întâmplat ceva tragic. Însă Isus nu Se ruga așa referitor la astfel de ocazii. Spune că Se ruga cu strigăte mari şi cu lacrimi, către Cel (adică, Tatăl) ce putea să-L izbăvească de la moarte. Și a fost ascultat, fiindcă a avut o teamă evlavioasă.

Sunt multe lucruri în Matei 5:6, care ne învaţă ce înseamnă să fii flămând şi însetat după neprihănire. Domnului Isus nu I S-a oferit neprihănirea pe o tavă, într-un mod diferit de noi. El a trebuit să Se străduiască și să lupte pentru ea, să fie flămând şi însetat după ea, ca şi noi, fiindcă El a fost om ca noi. Pentru a fi un exemplu pentru noi, El a înfruntat fiecare ispită pe care o întâmpinăm noi, întocmai ca noi, ca să fie biruitor în acea ispită. Asta este semnificaţia la cuvintele: S-a rugat către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte.

Despre ce moarte vorbește Scriptura? Lui Isus nu-I era teamă să meargă la Calvar. El ne-a iubit atât de mult, încât S-ar fi dus la 1000 de Calvaruri, ca să ne salveze de păcatele noastre. Lui nu-I era frică de moartea fizică. Există martiri creştini care au mers la moarte cântând. Cum să-I fi fost lui Isus teamă de asta, vreodată? Mai spune că rugăciunea “I-a fost ascultată”, dar El nu a fost izbăvit de moartea fizică. Deci cum I-a fost ascultată rugăciunea? Ambele afirmaţii arată că e vorba de o altă moarte în privința căreia S-a rugat El să fie izbăvit.

Biblia vorbeşte despre moartea fizică şi moartea spirituală. Iacov 1:15 spune că “păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea”. Când eşti ispitit şi cedezi, păcătuieşti, iar asta duce la moarte. De această moarte Se ruga Isus să fie izbăvit, în momentul ispitei, încât să nu fie nici măcar miros de moarte spirituală, în reacţia Sa faţă de ispită, în orice mod - în gând, atitudine, motivaţie, vorbire, faptă. Să nu existe niciun miros de păcat. Şi, pentru că a dorit cu disperare să fie curat în totalitate, să-I fie plăcut Tatălui, a trebuit să Se roage cu strigăte mari şi cu lacrimi.

Timp de 30 de ani în Nazaret, iar apoi 3 ani și jumătate în lucrarea Sa (în toate zilele vieţii Sale pământeşti), El S-a rugat: “Tată, nu vreau să păcătuiesc niciodată! Nu vreau să fac voia Mea niciodată (aceasta este rădăcina oricărui păcat)”. El S-a rugat şi S-a chinuit în Ghetsimani pentru acelaşi lucru, iar sudoarea I S-a făcut ca nişte picături mari de sânge, pentru că a vrut ca niciodată să nu facă voia Lui proprie. Şi a fost ascultat pentru că a avut o teamă evlavioasă.

Prin urmare, care este trăsătura temerii evlavioase, potrivit acestui verset? O trăsătură a temerii evlavioase este că strigi cu disperare către Dumnezeu pentru că nu vrei să-L dezamăgeşti în vreun fel. Iar El a fost izbăvit, rugăciunile I-au fost ascultate, El nu a păcătuit niciodată. Poate că acesta este motivul pentru care noi păcătuim - fiindcă noi nu suntem atât de disperaţi să fim izbăviţi de păcat. Biblia spune: “Fugiţi de curvie!” Acesta este secretul trăirii unei vieţi evlavioase. Iată primul pas: “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire”. Există şi o promisiune aici: vei fi săturat. Nu există nicio îndoială în privința asta.