Pentru a avea o credinţă de neclintit, aceasta trebuie neapărat să fie ancorată pe trei realităţi privitoare la Dumnezeu: dragostea Lui desăvârşită, puterea Lui absolută şi înţelepciunea Lui desăvârșită. Dacă suntem convinşi cu privire la dragostea Lui, trebuie să fim neapărat convinşi, în aceeaşi măsură, şi de puterea Lui absolută. De aceea ne-a învăţat Isus să începem rugăciunile noastre adresându-ne lui Dumnezeu astfel: „Tatăl nostru Care eşti în Ceruri”.

„Tatăl nostru” ne amintește de dragostea Lui desăvârşită; iar „Care eşti în Ceruri” ne amintește că El este Dumnezeul Atotputernic, Care domneşte peste toate lucrurile care se petrec pe Pământ în deplină suveranitate. Fiind Dumnezeu, El este de asemenea desăvârșit în înţelepciune, deci rânduieşte fără greşeală împrejurările noastre în concordanţă cu înţelepciunea Lui.

„Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite (înţelepciunea Lui este desăvârşită) ... şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă (El rânduieşte perfect circumstanţele mele)” (Psalmul 18:30,32).

Dacă Dumnezeu nu ar fi desăvârşit în dragoste, în putere şi în înţelepciune, atunci credinţa noastră nu ar avea o temelie adecvată pe care să se odihnească. Dar, pentru că El este desăvârşit în toate aceste trei atribute ale Lui, nu trebuie niciodată să fim zdruncinați.

Credinţa este sprijinirea personalităţii umane pe Dumnezeu, într-o totală încredere în dragostea Lui desăvârşită, în puterea Lui absolută şi în înţelepciunea Lui perfectă.

Cu toții vom mărturisi cu dragă inimă faptul că înţelepciunea lui Dumnezeu este desăvârşită. Căile Lui sunt mult mai înalte decât ale noastre, precum este de înalt Cerul faţă de Pământ.

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8,9).

De aceea, de multe ori, noi nu putem înţelege modul în care lucrează Dumnezeu sau modul în care rânduieşte circumstanțele noastre. Dacă un copil nu poate înţelege toate căile tatălui său, atunci nu e un lucru neobişnuit nici faptul că noi nu putem înţelege toate căile lui Dumnezeu. Totuşi, pe măsură ce creştem spiritual şi devenim tot mai mult părtaşi naturii dumnezeieşti, vom începe să înţelegem din ce în ce mai mult căile lui Dumnezeu.

Suveranitatea totală a lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor și circumstanțelor este o chestiune cu privire la care mulți credincioși încă se îndoiesc. Poate că ei vorbesc bine despre această suveranitate, însă nu cred că ea “funcţionează” în situaţiile vieţii cotidiene. Totuşi Scripturile sunt pline de exemple care Îl prezintă pe Dumnezeu intervenind în mod suveran în folosul poporului Său - lucrând de multe ori în cele mai neobişnuite moduri.

Mulţi dintre noi suntem familiarizaţi cu întâmplările biblice, absolut miraculoase, în care Dumnezeu a lucrat pentru poporul Său - cum ar fi eliberarea israeliţilor din Egipt etc. Dar de multe ori pierdem din vedere minunile şi mai mari, prin care Dumnezeu a făcut ca armele folosite de Satan, pentru atacarea poporul Lui Dumnezeu, să se întoarcă împotriva lui Satan însuşi.

Exemplul lui Iosif este grăitor în acest sens. Dumnezeu avea un plan cu cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacov, şi anume, ca la vârsta de treizeci de ani să-l înalţe la rangul de al doilea cârmuitor al Egiptului.

Iosif era un tânăr cu frică de Dumnezeu şi de aceea era urât de Satan care i-a întărâtat pe fraţii lui mai mari împotriva lui, să scape de el. Dumnezeu S-a asigurat, însă, ca viaţa lui Iosif să nu fie luată. Totuşi, frații lui au organizat vânzarea lui unor negustori ismaeliţi. Însă unde credeţi că l-au dus acei negustori pe Iosif? În Egipt, bineînţeles! Aceasta a fost împlinirea Pasului Întâi în planul lui Dumnezeu!

În Egipt, Iosif a fost cumpărat de Potifar. Acest fapt a fost de asemenea rânduit de Dumnezeu. Soţia lui Potifar era o femeie rea. Îndrăgostindu-se de Iosif, a încercat să-l ademenească în mod repetat. În cele din urmă, însă, când şi-a dat seama că nu are succes, a adus acuzaţii mincinoase împotriva lui Iosif şi l-a aruncat în temniţă. Dar cu cine credeţi că s-a întâlnit Iosif în închisoare? Cu paharnicul lui Faraon! Dumnezeu a aranjat şi pentru paharnicul lui Faraon să fie întemniţat în aceeaşi perioadă, astfel încât Iosif să-l poată întâlni. Acesta a fost Pasul Doi în planul lui Dumnezeu.

Pasul al Treilea al lui Dumnezeu a fost să îngăduie ca paharnicul lui Faraon să uite de Iosif timp de doi ani: „Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat. După doi ani, Faraon a visat un vis... Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul, şi a zis lui Faraon…” (Geneza 40:23, 41:1,9).

Acesta a fost momentul, potrivit cu orarul lui Dumnezeu, în care Iosif trebuia să fie eliberat din închisoare.

Psalmul 105:19-20 spune: „Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci, împăratul a trimis să-i scoată lanţurile, şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.”

Iosif era acum în vârstă de treizeci de ani. Vremea lui Dumnezeu sosise. Atunci Dumnezeu i-a dat un vis lui Faraon şi, de asemenea, i-a adus aminte paharnicului că Iosif fusese interpretul visului său. Astfel Iosif a fost adus înaintea lui Faraon şi a devenit al doilea cârmuitor al Egiptului. Sincronizarea evenimentelor din viaţa lui Iosif, făcută de Dumnezeu, nu putea fi mai exactă.

Nouă nu ne-ar fi venit niciodată ideea să aranjăm lucrurile în modul în care le-a aranjat Dumnezeu. Dacă am fi avut puterea să plănuim viaţa lui Iosif, i-am fi împiedicat, probabil, pe oameni să-i facă vreun rău. Modul de a lucra al lui Dumnezeu a fost, însă, mai bun.

Este o minune mult mai mare când răul pe care ni-l fac oamenii este transformat pentru împlinirea scopurilor lui Dumnezeu pentru noi! Dumnezeu găseşte o mare bucurie să întoarcă în bine planurile urzite de Satan, astfel încât toate lucrurile să lucreze împreună spre binele aleşilor Lui.

Haideţi să aplicăm aceste evenimente la circumstanţele vieţii noastre.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de oamenii răi, faţă de fraţi care sunt invidioși pe noi, faţă de femei care ne aduc acuzaţii false, faţă de prieteni care ne promit ajutor şi care apoi ne dau uitării, sau față de a fi aruncați în închisoare pe nedrept?

Oare credem noi că Dumnezeu este absolut suveran, pentru a-i folosi pe toţi aceşti oameni şi toate faptele lor - fie că ei acţionează deliberat, fie accidental - să lucreze împreună pentru împlinirea scopului Său pentru vieţile noastre? Dacă a făcut aceasta pentru Iosif, n-ar putea s-o facă şi pentru noi? Bineînţeles că poate şi că va face aceasta.

Dar vă voi spune cine ar fi putut strica planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui Iosif. O singură persoană - iar aceasta era Iosif însuşi. Dacă ar fi dat curs invitaţiilor ademenitoare ale soţiei lui Potifar, ar fi fost înlăturat în mod sigur de Dumnezeu.

Există numai o singură persoană în univers care poate strica şi zădărnici planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta - şi acea persoană eşti tu însuţi. Nimeni altcineva nu o poate face. Nici prietenii tăi și nici vrăjmașii tăi. Nici îngerii şi nici Satan. Numai tu. Din momentul în care conştientizăm acest lucru, vom fi eliberaţi de o mulţime de temeri şi de atitudini greşite faţă de cei care ne fac rău.