Dumnezeu scoate din biserică “pe cei trufaşi” (Tefania 3:8-17).

Apostolul Ioan a văzut întâmplându-se aceasta în zilele lui. El a spus: “Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19).

Prezbiterii fiecărei biserici stabilesc ce standard spiritual vor să menţină în biserica lor. Bisericile care nu au niciun standard de sfinţenie, nu au membri care le părăsesc. Dar bisericile care au dorinţa de a trăi după standardele propăvăduite de Isus, vor descoperi că mulți le vor părăsi, la fel cum Însuşi Isus a fost părăsit. Şi am văzut aceasta întâmplându-se şi în mijlocul nostru.

La început, au părăsit biserica cei bogaţi şi puternici, care au fost ofensaţi pentru că nu au primit un tratament preferenţial în mijlocul nostru, cu care erau obişnuiţi în lume şi în alte biserici. Nu bogăţia sau poziţia lor i-a împiedicat să devină ucenici ai lui Isus, ci mândria lor în aceste lucruri. Niciodată nu ne-a interesat bogăţia pământească a cuiva sau poziţia sa. Am onorat doar pe cei care erau smeriţi şi temători de Dumnezeu - fie că erau bogaţi, fie că erau săraci (Psalmul 15:4).

Alţii ne-au părăsit pentru că doreau să fie prezbiteri în bisericile noastre - şi nu au fost numiţi! Iar alţii care au fost numiţi prezbiteri, ne-au părăsit când au fost rugaţi să renunţe la poziţia lor, din cauză că au abuzat de poziţia lor. Unii dintre ei au vrut să câştige bani prin abilitatea lor de a predica (1 Petru 5:2) - şi ni s-a poruncit să stăm departe de toţi cei care predică Evanghelia pentru a face bani (1 Timotei 6:3). Alţii au stăpânit peste turmă ca domnitori (1 Petru 5:3)., iar alţii i-au apropiat pe oameni de ei înșişi, şi nu de Dumnezeu (Fapte 20:30)! Dumnezeu a înlocuit toţi aceşti prezbiteri cu oameni mai buni, confirmându-ne astfel că El Însuşi i-a îndepărtat!

Alţii ne-au părăsit deoarece voiau să fie uniţi cu o biserică bogată, din vest - şi nu cu o biserică săracă din India, ca a noastră. Cei mai mulţi creştini indieni cred că creştinii din vest sunt superiori din punct de vedere spiritual, şi de aceea se supun lor orbeşte. Multe biserici din India nu organizează niciodată întâlniri speciale, fără a avea cel puţin un predicator american sau european ca vorbitor principal. Doar aşa pot ei să atragă oameni la întâlnirile lor! Noi însă, am tratat oamenii de orice rasă ca fiind egali cu noi, şi am căutat să îi atragem în bisericile noastre prin ungerea Duhului şi prin mesajul pe care l-am predicat - şi nu prin culoarea pielii predicatorului!! Mulţi creştini indieni se agaţă de grupurile din vest pentru câştigul financiar şi pentru a primi excursii gratis în vest! Noi am fost împotriva “căutării propriului interes”.

Apoi au fost alţii care ne-au părăsit pentru că au simţit că standardul sfinţeniei pe care noi îl predicam era prea înalt! Noi predicam ucenicia, botezul cu Duhul Sfânt (şi darurile Lui), biruința asupra oricărui păcat conştient, predica de pe munte (Matei capitolele 5, 6 şi 7), sârguinţa pentru perfecţiune, a trăi cum a trăit Isus, o viaţă de familie duhovnicească, purtarea zilnică a crucii, separarea de duhul lumii, eliberarea de iubirea de bani, postul şi rugăciunea, iertarea din inimă a tuturor, iubirea altora așa cum ne-a iubit Isus, zidirea bisericii locale ca Trup al lui Cristos etc. Asemenea predici i-au făcut pe câţiva oameni să ne părăsească. Dar aceasta nu ne-a deranjat, deoarece ştiam că mulţi au fost ofensaţi şi de mesajul lui Isus, şi L-au părăsit (Ioan 6:60,66). Totuşi ne-a uimit cum creştini care alegeau cele mai bune şcoli pentru educaţia copiilor lor şi cele mai bune spitale pentru îngrijire medicală, au ales pentru părtăşia lor spirituală biserici cu standarde joase de sfinţenie. Aceasta doar a demonstrat că ei puneau mai multă valoare pe lucrurile pământeşti decât pe cele spirituale, şi pe trupurile lor decât pe sufletele lor.

Am fost şi mai uimiţi să vedem cum cei care nu aveau nicio dorinţă pentru o viaţă duhovnicească au ales să rămână în biserica noastră. Am descoperit totuşi că au rămas doar pentru că au considerat atmosfera din mijlocul nostru propice pentru familiile lor. Biserica noastră era ca un club bun care nu percepea nicio taxă de apartenenţă!! Aşa că un număr de creştini “babilonieni” au rămas în bisericile noastre. Isus l-a avut pe Iuda Iscarioteanul în biserica Lui deasemenea!

Am căutat însă să menţinem un standard înalt între prezbiterii bisericilor noastre, prin întâlniri frecvente şi conferinţe organizate special pentru ei. Dumnezeu a ridicat nişte bărbaţi destoinici pentru a fi prezbiteri în bisericile noastre. Mulţi dintre ei nu erau predicatori elocvenţi, dar căutau slava lui Cristos şi aveau o grijă sinceră pentru bunăstarea oamenilor lui Dumnezeu (Filipeni 2:19-21). Dacă nu am fi reuşit să găsim nici măcar un singur astfel de frate într-un loc, nu am fi început o biserică acolo - pentru că fără un păstor duhovnicesc, ne-am dat seama că oile s-ar rătăci.

Uitându-ne la bisericile noastre astăzi, vedem că suntem încă departe de ceea ce vrea Dumnezeu să fim, dar ne străduim să ajungem la desăvârşire şi căutăm să păstrăm standardul sfinţeniei învăţat de Isus - indiferent de cei care ni se alătură sau care ne părăsesc.

Biserica este casa în care locuiește Dumnezeu - aşa cum cortul întâlnirii a fost în Vechiul Testament. Acel cort avea trei părţi - curtea exterioară, Locul Sfânt şi Locul Preasfânt. În curtea exterioară, mulţimi de oameni se adunau lângă altar şi lângă marea de aramă (care simbolizează iertarea păcatelor şi botezul în apă). În Locul Sfânt, totuşi, numărul celor care se adunau era mult mai mic. Acolo, sfeşnicul, masa pentru punerea pâinii şi altarul tămâierii simbolizau ungerea Duhului Sfânt, studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea. Dar în Locul Preasfânt nimeni nu putea să intre, în vremurile Vechiului Testament. Acesta este un loc sfânt care astăzi e deschis pentru toţi aceia care caută părtăşia cu Dumnezeu, care predau Lui totul, şi caută părtăşia cu El în duh şi în adevăr.

Aceste trei părţi ale cortului întâlnirii reprezintă trei cercuri ale intimităţii cu Dumnezeu, şi fiecare biserică (inclusiv a noastră) este formată din oameni care au ales să trăiască în unul din aceste trei arii. Biruitorii, însă, sunt cei care au ales să trăiască în Locul Preasfânt tot timpul, şi care, prin urmare, vor rămâne credincioşi Domnului până la capăt. Ei sunt cei care constituie adevărata putere a bisericilor noastre - şi a fiecărei biserici.