Apocalipsa 3:1-6 spune: Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i… Mesagerul din Sardes era cineva care îşi construise o reputaţie extraordinară înaintea celorlalţi ca om duhovnicesc. Dar opinia Domnului despre el era exact opusul celei pe care o aveau credincioşii din Sardes. Asta arată cât de firești şi de creduli erau majoritatea credincioşilor din Sardes.

Mai mult de 90% dintre credincioşi sunt incapabili să diferenţieze un predicator firesc de unul duhovnicesc. Și mai mult de 99% dintre credincioşi sunt incapabili să diferenţieze între puterea sufletească umană şi puterea Duhului Sfânt. Majoritatea credincioşilor sunt impresionați de afişarea şi exercitarea de daruri duhovniceşti, şi aşa evaluează ei un predicator sau un prezbiter. Iar astfel sunt înşelaţi. Dumnezeu, însă, priveşte la inimă. Mesagerul din Sardes poate că avea darurile Duhului, însă el era mort din punct de vedere spiritual. Aceasta este o avertizare la care toţi trebuie să luăm aminte: Părerea pe care 99% dintre fraţii noștri credincioşi o au despre noi poate fi 100% greşită! Părerea lui Dumnezeu despre noi poate fi exact opusul părerii acestora. Acelaşi lucru se aplică şi unei biserici. Unii pot considera o biserică drept "vie duhovniceşte". Dar Dumnezeu cunoaște că aceasta este moartă spiritual. Şi vice-versa. Biserici pe care Dumnezeu le consideră vii din punct de vedere spiritual pot fi considerate moarte de către oameni lipsiți de discernământ.

Majoritatea credincioşilor evaluează o biserică prin căldura cu care sunt întâmpinaţi când vin la întâlnirile bisericii, prin mărimea congregaţiei, volumul sunetelor şi emoţiei la o întrunire, prin calitatea muzicală a cântatului, conţinutul intelectual al predicii şi mărimea colectei!! Dar Dumnezeu nu este impresionat de niciunul dintre aceste lucruri.

Dumnezeu evaluează o biserică după trăsăturile asemănătoare lui Cristos pe care le găseşte în inimile membrilor ei: smerenia, curăţia, dragostea şi eliberarea de egocentrism. Evaluarea lui Dumnezeu şi evaluarea omului făcută unei biserici pot fi, prin urmare, la poli opuşi una de cealaltă. De fapt, chiar aşa sunt, de obicei. Nu existau Izabele în Sardes, şi nici învăţăturile lui Balaam sau ale nicolaiţilor. Ei aveau, însă, ceva mai rău - făţărnicia. Mesagerul din Sardes trebuie să fi simţit o satisfacţie tainică în reputaţia pe care şi-o construise. Altfel nu ar fi ajuns un făţarnic. Nu este nimic rău în a fi cunoscut de ceilalţi drept viu duhovniceşte, cu condiţia ca noi să nu dobândim vreo satisfacţie din părerea lor despre noi. Dar dacă noi căutăm să ne facem un renume în ceea ce facem pentru Domnul, atunci, cu siguranţă vom ajunge să trăim înaintea feței oamenilor şi nu a lui Dumnezeu. Atunci, trebuie să recunoaştem că încă nu am realizat că părerea omului este fără valoare.

Creştinătatea este plină de predicatori care sunt ocupați constant cu diverse activități și scriu rapoarte cu scopul de a-și face un nume pentru ei înşişi. Toți aceștia vor sfârşi ca mesagerul din Sardes. Și vor fi judecaţi de Domnul în ziua de apoi, pentru că lucrările lor nu au fost desăvârşite înaintea lui Dumnezeu. Este imposibil ca lucrările noastre să fie desăvârşite înaintea lui Dumnezeu, dacă motivul nostru este să-i impresionăm pe oameni. Mesagerul din Sardes era, de asemenea, adormit din punct de vedere spiritual.

Isus Şi-a avertizat ucenicii despre marea nevoie de a fi vigilenți şi a se ruga, pentru a fi pregătiţi pentru venirea Sa - căci grijile lumeşti şi iubirea de bani au o modalitate de a-i adormi și pe cei mai buni dintre credincioşi (vezi Luca 21:34-36). Când cineva doarme, nu este conştient de cele ce se întâmplă în realitatea înconjurătoare. Este mult mai conştient de lumea ireală a viselor sale. Aşa se întâmplă şi cu cei adormiţi din punct de vedere spiritual. Ei sunt inconştienţi de lumea reală a Împărăţiei lui Dumnezeu, de sufletele pierdute din jurul lor şi de realităţile veşnice. Sunt, însă, vii, pentru lumea ireală, temporală a bogăţiilor materiale, a plăcerii, a confortului, a cinstei pământeşti şi a faimei. Aşa erau lucrurile cu mesagerul bisericii din Sardes.

Domnul îl îndeamnă să se trezească - cu alte cuvinte, să renunţe la lumea ireală a viselor sale (lumea materialismului) - şi să întărească acele puţine lucruri din viaţa sa, care se afundau spre moarte spirituală, dar care nu muriseră încă (versetul 2). Jăraticul nu se stinsese de tot. Dar trebuia să "aţâţe o flacără" cât mai curând, sau avea să se stingă de tot (2 Timotei 1:6 - Versiunea Amplified a Bibliei în limba engleză). Domnul îi spune că faptele sale nu sunt desăvârşite în ochii lui Dumnezeu (versetul 2 - Versiunea KJV a Bibliei în limba engleză). Multor credincioşi le este teamă de cuvântul "desăvârşire". Dar, de aici observăm că Domnul Se aştepta ca faptele mesagerului să fie desăvârşite înaintea lui Dumnezeu.

Desăvârşirea duhovnicească este un subiect vast. Ceea ce înţelegem aici, însă, este că faptele prezbiterului acestuia nu erau făcute cu o inimă neîmpărțită pentru a obţine doar aprobarea lui Dumnezeu. Faptele sale erau fapte bune - astfel şi-a dobândit un renume cum că ar fi viu spiritual. Dar ele nu erau făcute spre slava lui Dumnezeu, ci pentru a-i impresiona pe oameni. Astfel că, erau toate fapte moarte. Exista "fărădelege în faptele sale sfinte" (Exod 28:38). El trebuia să se cureţe de această întinăciune a duhului, înainte ca Dumnezeu să-l poată accepta (2 Corinteni 7:1). Faptele bune făcute pentru a obţine cinstea oamenilor sunt fapte moarte. Primul pas către desăvârşire este să faci totul înaintea feţei Domnului. Dacă nu începem de aici, nu vom ajunge nicăieri. Fie că e vorba despre rugăciune, post, ajutorarea altora, fie că e vorba de orice altceva, întrebarea importantă pe care trebuie să ne-o punem este: "Mă gândesc acum la vreun om care să mă vadă făcând aceasta şi care să mă aprecieze, sau fac lucrul acesta înaintea feţei lui Dumnezeu şi doar pentru slava Sa?" Un motiv greşit este ceea ce corupe multe fapte bune şi le face nedesăvârşite în ochii lui Dumnezeu.