"Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus" (Filipeni 3:7-14).

Aceasta este mărturia unui creștin matur către sfârșitul unei vieți bogate și pline. Trecuseră 30 de ani de la convertirea lui Pavel. În acei ani, Dumnezeu îl folosise pentru a întemeia multe biserici, adeverind cu putere slujirea acestuia, cu semne și minuni. Încă de la început Pavel s-a dat pe sine fără rezerve în lucrarea Evangheliei, călătorind constant și înfruntând mari greutăți. El ajunsese să cunoască realitatea biruinței asupra păcatului pe măsură ce creștea în asemănare cu Domnul său. Și, printre multele sale bucurii, a avut o experiență unică de a fi, așa cum a spus-o el, răpit până în al treilea cer pentru a primi revelații remarcabile despre adevărul spiritual.

Cu toate acestea, la sfârșitul tuturor acestor lucruri, el afirmă că încă nu îndeplinise tot ceea ce Dumnezeu plănuise pentru viața sa. Iată unul dintre cei mai mari creștini din toate timpurile care spune spre sfârșitul vieții sale că trebuie să continue să alerge spre țintă. Pentru majoritatea credincioșilor, din păcate, mântuirea începe și se termină cu nașterea din nou și ca urmare a acesteia, izbăvirea sigură de judecata divină. Însă nu la fel au stat lucrurile pentru apostol, și nici pentru oricine altcineva care caută, ca și Pavel, să fie un adevărat ucenic al lui Hristos. Aici, în acest pasaj, Pavel își declară credința fermă că Hristos îl apucase cu un scop. El, în schimbul acestui lucru, era hotărât să apuce acest scop cu orice preț. Acesta este un adevăr extraordinar și solemn, că atunci când Domnul pune stăpânire pe viața noastră la convertire, este cu un scop care se extinde cu mult dincolo de salvarea sufletului nostru din focul iadului către cer. Dacă un bărbat atât de matur ca apostolul Pavel a trebuit să spună la sfârșitul a treizeci de ani de slujire creștină neobosită, că încă nu ajunsese desăvârșit și trebuia să-și dea silința în continuare să împlinească întregul scop al lui Dumnezeu pentru viața sa, ce lucru vast trebuie să fie acel scop!

Pavel merge și mai departe în acest pasaj. Pentru el, tot ceea ce lumea consideră prețios este un gunoi fără valoare, în comparație cu acest obiectiv suprem de a înțelege scopul lui Dumnezeu și a-l împlini. El consideră acest lucru un premiu pentru care merită să renunți la tot ceea ce este în lume (versetul 14). Când ne uităm în jurul nostru și îi vedem pe credincioși râvnind după bunuri lumești și agățându-se de lucruri materiale, oferindu-le acestora un loc mai mare în viața lor decât lucrurilor lui Dumnezeu, suntem obligați să concluzionăm că, creștinismul lor este foarte departe de cel al lui Pavel.

Este un semn al prunciei spirituale să te gândești la mântuire doar în termenii unei polițe de asigurare pentru a scăpa de flăcările iadului. Când ne maturizăm spiritual, ne dăm seama că Dumnezeu ne-a mântuit pentru a putea umbla în fiecare zi pe calea pe care El a planificat-o deja pentru fiecare dintre noi, din eternitate (Efeseni 2:10). Această cale a fost ceea ce Pavel a numit scopul lui Dumnezeu pentru viața sa. Dacă suntem mulțumiți că am primit harul Său, dar nu suntem dedicați să împlinim voia Lui pentru viața noastră, atunci oricât de evanghelici am fi, vom trece prin viață fără să realizăm nimic de valoare trainică pentru Dumnezeu. Desigur, primul scop al diavolului este ca, printr-un mijloc sau altul, să-i orbească pe oameni de la harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, împiedicându-i astfel să fie mântuiți (2 Corinteni 4:4). Dar dacă nu reușește în acest punct, următorul său scop este să-l orbească pe noul credincios de la faptul că Dumnezeu are un plan foarte definit pentru el. În mare măsură, a reușit asta. Există mii de credincioși adevărați care nu caută niciodată voia lui Dumnezeu cu vreun grad de seriozitate, nici chiar în deciziile majore pe care le iau în viața lor.

Viața creștină este descrisă în acest pasaj din Filipeni capitolul 3, ca fiind o viață în care trebuie să alergăm întotdeauna înainte. Niciun grad de maturitate spirituală atins pe pământ nu ne va scuti vreodată de această nevoie de urgență constantă. Din pricina faptului că au neglijat această lecție, mulți credincioși nu au nicio mărturie vie. Singura lor mărturie este în legătură cu o experiență din trecutul îndepărtat, când într-o zi binecuvântată și-au ridicat probabil mâna sau au semnat pe un card decizia de a-L urma pe Domnul, în cadrul unei întâlniri evanghelistice. A fost minunat, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic! Proverbele 24:30-34, prezintă imaginea unei grădini lăsate în paragină, descriind astfel starea omului care se relaxează după mântuirea sa. O grădină necesită plivire și îngrijire constantă, dacă vrei să o protejezi împotriva buruienilor și urzicilor - la fel și sufletul uman.