„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii…” (Matei 6:5). Înainte de a ne învăța cum să ne rugăm, sunt mai multe lucruri pe care Isus ni le spune referitor la rugăciune, ca avertizare.

În primul rând, fățarnicilor le place să fie văzuţi rugându-se. Spune aici că: „Le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi. Ei şi-au luat răsplata.” Principiul aici este că, dacă te rogi în public, şi ţinta ta e ca alţi oameni să-ţi aprecieze rugăciunea, asta înseamnă să cauţi slavă de la oameni. Aproape toţi care încep să se roage în public vor trebui să recunoască faptul că ei caută slavă când se roagă.

Întreabă-te pe tine însuţi. Te rogi în public la fel cum te rogi în privat? Când îngenunchezi lângă pat, singur, cum te rogi? Ce Îi spui lui Dumnezeu? Asta spui şi când te rogi în public? Sau îţi faci limbajul mai înflorit şi aduci puţin tremur în vocea ta, şi te comporţi ca un actor, aşa cum fac mulţi oameni când se roagă în public, pentru a-i impresiona pe alţii că sunt foarte înfocaţi sau foarte emoţionali?

Totul e făţărnicie. Dumnezeu urăşte asta. Îmi doresc să realizăm că astfel de rugăciune în public e detestabilă înaintea lui Dumnezeu. El o detestă şi nici n-o va asculta. Majoritatea rugăciunilor în public în biserici cad în această categorie, unde oamenii se roagă pentru a demonstra cât de bine se pot ruga înaintea altora. Asta e în totalitate contrar învăţăturii lui Isus, iar oamenii fac acest lucru fiindcă n-au fost învăţaţi tot ce a poruncit Isus.

Cum să ne curăţim de asta? Prin a ne judeca pe noi înşine de fiecare dată când ne rugăm. Îmi amintesc de prima dată când m-am rugat ca şi creştin, în public. Trebuie să mărturisesc că, urmăream slavă de la oameni când m-am rugat. Când m-am dus acasă şi m-am judecat, am zis: „Doamne, nu aşa trebuie să mă rog.” Următoarea dată când m-am ridicat să mă rog în public, căutăm încă slavă, așa că, m-am dus acasă şi m-am judecat din nou. Mi-a luat câţiva ani înainte de a mă putea curăţi de această dorinţă de a căuta slavă de la oameni în rugăciunea în public. Dar, în cele din urmă, după mulţi ani, am învăţat să mă rog doar Dumnezeului Atotputernic, Tatălui meu Ceresc. Ai ajuns aici? Dacă nu, vreau să te încurajez să-ţi duci până la capăt mântuirea, fără a mai căuta slavă de la oameni.

Apoi Isus a zis: „Tu când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns.” Cum să facem asta în public? Putem să o facem şi în public dacă avem o uşă în mintea noastră, pe care o putem închide. Chiar şi când stau în mijlocul a 100 de oameni, există o uşă în mintea mea. O închid, şi apoi spun: „Acum stau singur înaintea Atotputernicului Dumnezeu, Tatăl meu.” Se poate să fie oameni în jurul meu, dar nu vreau să fiu conştient de ei. Acesta e unul dintre motivele pentru care ne închidem ochii atunci când ne rugăm. Nu există nicio lege care să spună că trebuie să-ţi închizi ochii când te rogi. Poţi să te rogi cu ochii deschişi pentru că și Isus a făcut asta uneori.

Ne închidem ochii pentru a nu fi distraşi de lucrurile din jur, pentru a nu căuta slavă de la oamenii din jurul nostru. Într-un sens, îi excludem pe oameni atunci când ne închidem ochii. Trebuie să ne închidem şi mintea şi să spunem: „Tată, am închis uşile acum, şi mă rog Ţie.” Aşa trebuie să ne rugăm, şi putem face asta chiar şi în public. Ne rugăm Tatălui nostru, care este în ascuns, şi Tatăl nostru, care vede în ascuns, ne va răsplăti. Putem fi absolut siguri că, dacă ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi nu căutăm slavă de la oameni, El cu siguranţă ne va răsplăti, şi ne va răspunde la acea rugăciune.

Isus ne dă mai multe sfaturi referitor la cum nu trebuie să ne rugăm în Matei 6:7: „Să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” Una din greşelile pe care le fac păgânii este bolborosirea aceloraşi cuvinte. Unele religii au obiceiul de a psalmodia ceva. Ei repetă din nou şi din nou o frază religioasă, şi devine ceva fără sens.

Este posibil să luăm un limbaj spiritual şi să-l repetăm. Este posibil să spunem: „Aleluia, Aleluia, Aleluia”, şi ajunge să fie fără sens după un timp, devine un ritual. Același lucru este adevărat cu privire la fraze ca: „Slavă Domnului, Slavă Domnului, Slavă Domnului.” Isus a zis: „Să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe.” Dacă citim în Noul Testament, descoperim că, cuvântul “Aleluia” apare doar în Apocalipsa 19, şi spune: „Aleluia, pentru că…”, apoi continuă să spună încă o dată: „Aleluia, pentru că…” Trebuie să existe un motiv pentru care Îl lăudăm pe Domnul, astfel că nu trebuie să spunem “Aleluia” fără sens. Trebuie să aducem mulţumiri pentru toate lucrurile, dar dacă e o repetare fără sens, acest lucru poate fi destul de nesăbuit şi nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. Poate fi chiar ca şi cum iei în deşert Numele Domnului, fiindcă ultima parte din cuvântul “Aleluia”, “ia” (“yah” în limba engleză), este o formă scurtă a cuvântului “Iehova”. Şi evreilor le era foarte teamă să şi menţioneze acel nume, ca nu cumva să ia în deşert Numele Domnului. Cred că mulţi creştini iau în deşert Numele Domnului atunci când zic “Aleluia” fără sens. Eu spun “Aleluia” deseori atunci când Îl laud pe Domnul, dar caut să-l spun cu însemnătate de fiecare dată. Nu sunt împotriva folosirii acestui cuvânt, nici Dumnezeu nu este, dar trebuie să fie folosit cu însemnătate, nu ca o bolboroseală de aceleaşi cuvinte.

Vedeţi cum creştinii n-au luat în serios o poruncă simplă ca aceasta? Isus a spus că necreştinii sunt cei care repetă ceva fără sens, ca o psalmodiere. Nu trebuie să fie aşa şi în viaţa noastră. Trebuie să avem reverenţă faţă de Dumnezeu şi să fim serioşi în ce spunem. Nu poţi să te duci înaintea unui rege, sau înaintea preşedintelui sau prim-ministrului Indiei, şi să repeţi ceva fără să ştii măcar ce spui. Trebuie să avem mult mai multă reverenţă faţă de Dumnezeu. Evitaţi să bolborosiţi aceleaşi vorbe.

Isus spune de asemenea: „Nu gândiţi că veţi fi ascultaţi dacă spuneţi o mulţime de vorbe.” Aceasta e o altă greşeală pe care mulţi oameni o fac în rugăciune. Ei cred că dacă se roagă un timp îndelungat, Dumnezeu cu siguranţă îi va asculta. „M-am rugat 3 ore, aşa că, sigur Dumnezeu mă va asculta.” E o absurditate, și aşa gândesc necredincioşii, că dacă se roagă un timp îndelungat, atunci, Dumnezeu sigur îi va asculta. Nu e adevărat.

Pe muntele Carmel, prorocii lui Baal s-au rugat timp de multe ore - poate 6 ore sau mai mult - dar nimic nu s-a întâmplat. Ilie s-a ridicat şi s-a rugat jumătate de minut, şi focul a căzut. Deci, nu o rugăciune lungă Îl face pe Domnul să asculte, e foarte important să înţelegem asta.

Mulţi oameni gândesc că vor fi auziți pentru că s-au rugat toată noaptea. „Ei bine, m-am rugat toată noaptea, cu siguranţă Dumnezeu trebuie să-mi răspundă la rugăciune.” Cine a zis asta? Credinţa e cea care aduce un răspuns la rugăciune, şi o inimă care e eliberată de păcat. Acestea sunt cele mai importante lucruri. „Dacă cuget lucruri nelegiuite în inima mea,” Psalmul 66:18 spune că, „Domnul nu mă va asculta”.

Nu contează dacă te rogi toată noaptea. Nu contează cât de minunat sună rugăciunea ta. Dacă există păcat nerezolvat, dacă există păcat nemărturisit în inima ta, dacă există o relaţie rea între tine şi fratele tău, dacă ai rănit pe cineva şi vii şi te rogi înaintea lui Dumnezeu, El nu-ţi va asculta rugăciunea. Du-te şi rezolvă acea problemă cu fratele tău. Dacă există un păcat între tine şi Dumnezeu, sau între tine şi fratele tău, care n-a fost mărturisit şi rezolvat, poţi fi absolut sigur că îţi pierzi timpul rugându-te, fie că te rogi 1 minut sau 10 ore.