WFTW Body: 

În Evrei 5:8, citim: "... măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit". Isus a trebuit să învețe ascultarea. 'A învăța' este un cuvânt legat de educație. Isus a trebuit să obțină o educație în ascultare în zilele vieții Sale pământești. Ca Dumnezeu în ceruri, El nu ascultase niciodată de cineva. Dacă n-ai făcut niciodată un anumit lucru în întreaga ta viață, atunci, când îl faci pentru prima dată, înveți ceva. Isus a învățat să asculte, când a venit pe pământ ca Om. Atunci nu numai că a trebuit să asculte de Tatăl Său, ci a trebuit să asculte și de Iosif și Maria. Iosif și Maria erau oameni păcătoși, imperfecți. Ei trebuie să fi făcut greșeli, la fel ca toți părinții. Cu toate acestea, Isus a ascultat de ei. Acest lucru trebuie să fi fost dificil. El a ascultat și a suferit în ascultarea Sa. Asta înseamnă că El a suferit durerea lepădării de propria voință și ascultării de Tatăl Său, toată viața Lui. Așa a învățat ascultarea, când L-a costat suferința.

Unele aspecte ale ascultării pot fi plăcute. Dacă îi spui copilului tău să-și mănânce înghețata, îi place să te asculte. Nu există suferință pentru el acolo. Dar când se joacă cu prietenii lui și îi spui să încheie joaca și să intre în casă să-și facă temele, atunci ascultarea devine dureroasă. În același fel, în viața noastră, există anumite domenii în care ascultarea poate fi ușoară și plăcută. Ascultăm știind că este bine pentru noi. Dar adevăratul test al ascultării noastre este atunci când trebuie să facem ceva ce nu ne place să facem, ceva care implică lepădarea de propria voință, ceva care ne aduce durere. Acolo este testată ascultarea noastră.

Isus a învățat ascultarea lepădându-Se de Sine Însuși. La tot ceea ce Tatăl Său a spus "Nu", și El a spus, "Nu". El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, iar la sfârșitul acestei educații "a fost făcut desăvârșit" (Evrei 5:9). Cuvântul "desăvârșit" aici înseamnă "complet". Isus a absolvit și Și-a obținut diploma. Este aceeași diplomă pe care trebuie să o obținem și noi. Și noi trebuie să biruim numeroase ispite, așa cum a făcut El. Ce se întâmplă dacă eșuăm la un test? Atunci trebuie să-l dăm din nou! Când trecem în cele din urmă toate testele, obținem diploma. Atunci suntem biruitori! Aceasta este cea mai importantă diplomă pe care o putem obține în viață. Orice altă diplomă este, comparativ vorbind, un gunoi. Când Isus spune: "Vino după Mine", El ne cere să facem ceea ce a făcut El ca și Căpitan al mântuirii noastre. El nu ne va cere niciodată să înfruntăm o ispită cu care El Însuși nu S-a confruntat niciodată. Să mergem cu îndrăzneală, atunci, la scaunul harului și să primim har care să ne ajute să ne finalizăm educația. Dacă trebuie să suferim, vom suferi. Dar suntem hotărâți să învățăm ascultarea și să ne finalizăm educația.

În Evrei 5:9, citim: "După ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice."

Isus a devenit acum Profesorul în această universitate a ascultării. A trecut prin aceeași universitate, de la nivelul cel mai de jos până la cel mai înalt - și a ascultat în toate. Noi, ca slujitori ai lui Dumnezeu, suntem chemați acum să fim lectorii mai tineri în aceeași universitate a ascultării. Cu cât ai învățat mai mult ascultarea prin suferință, cu atât mai mult poți fi un adevărat slujitor al Domnului care îi conduce și pe alții spre ascultare. Doar aceasta este adevărata slujire creștină.