Domnul Isus a spus în Ioan 16:33: "În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea." El nu a promis niciodată că vom scăpa de necaz - fie mici necazuri sau necazul cel mare. Totuşi, a spus că vom putea birui precum El a biruit. El este mult mai interesat să ne facă biruitori, decât să ne scape de necaz, fiindcă este mult mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru. Isus nu a spus nici că scăparea din necazul cel mare este o răsplată a credinţei, precum dau unii învățătură. Din contră, a spus că cei care renunță la tot pentru a-L urma vor avea chiar mai multe necazuri decât cei care nu-L urmează (Marcu 10:30). Când S-a rugat Tatălui Său pentru ucenicii Lui, a zis: "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău" (Ioan 17:15). El NU a vrut ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume în acel moment doar pentru că urmau să treacă prin necazuri.

În secolul al treilea, când creştinii erau aruncaţi la lei în amfiteatrele romane şi erau arşi pe rug în diferite părţi ale Imperiului Roman, Domnul nu i-a scăpat de astfel de necazuri. Acel Dumnezeu, Care a închis gurile leilor şi a îndepărtat puterea cuptorului în flăcări din zilele lui Daniel, NU a făcut astfel de minuni pentru ucenicii lui Isus - pentru că aceştia erau creştini ai noului legământ, care aveau să-L slăvească pe Dumnezeu prin moarte. Ca și Isus, Învăţătorul lor, nici ei nu au cerut și nici nu s-au aşteptat ca douăsprezece legiuni de îngeri să vină să-i apere de duşmanii lor. Din cer, Dumnezeu a privit pe Mireasa Fiului Său cum era sfâşiată de lei şi cum era arsă până la cenuşă; şi El S-a slăvit prin mărturia lor - căci ei "au urmat Mielul, oriunde mergea El", chiar şi la o moarte fizică violentă (Apocalipsa 14:4). Singurele cuvinte pe care Domnul li le-a spus au fost: "Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii" (Apocalipsa 2:10). Chiar şi astăzi, când ucenicii lui Isus sunt torturaţi şi persecutaţi pentru Numele Lui în multe ţări, Domnul nu-i ia de pe pământ. Nici pe noi nu ne va lua la cer înainte de necazul cel mare. Va face ceva cu mult mai bun. Ne va face biruitori în mijlocul necazului.

Isus urmăreşte mai mult să ne izbăvească de rău decât să ne scape din necaz. El permite să trecem prin necaz, fiindcă ştie că aceasta e singura cale prin care putem deveni puternici din punct de vedere spiritual.

Acest mesaj este într-adevăr o învăţătură ciudată pentru un creştinism iubitor de confort, răsfăţat pe bănci în fiecare duminică, ani la rândul, de către predicatori care gâdilă urechea. Dar acesta este mesajul pe care apostolii l-au predicat bisericilor primare. "Întărind sufletele ucenicilor (Apostolii Pavel şi Barnaba), îi îndemnau să stăruie în credinţă, spunând că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapte 14:22).

Aceste mici încercări prin care trecem acasă şi la muncă acum sunt doar o pregătire pentru cele mai mari care urmează să vină în zilele din urmă. De aceea, este esenţial să fim credincioşi acum, pentru că Dumnezeu zice: "Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai?" (Ieremia 12:5). În Apocalipsa 1:9 Ioan se referă la sine ca fiind "părtaş la necaz… în Isus". Fiecare ucenic, care este din toată inima pentru Domnul Isus, trebuie să fie pregătit pentru a fi părtaș la "necaz în Isus", atâta timp cât se află în această lume. Ioan n-a primit această revelație în timp ce trăia în confort, ci atunci când trecea prin necaz la Patmos, pentru că fusese credincios "Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus" (Apocalipsa 1:9). A trebuit să experimenteze el însuși necaz pentru a putea scrie despre sfinții care vor trece prin necazul cel mare din partea lui Antichrist în zilele din urmă. Dumnezeu ne trece mai întâi prin încercări și necazuri înainte de a ne încredința o slujire pentru alții care se confruntă cu necaz. Răbdarea este o virtute măreață, a cărei importanţă este subliniată în tot Noul Testament. Însuşi Isus a zis: "Vă vor da să fiți chinuiți… dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit" (Matei 24:13).