În Evrei 5:7, ni se spune despre modul în care S-a rugat Isus "în zilele vieții Sale pământești". El S-a rugat "cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte" . Aceasta nu se referă doar la ultima zi a vieții Sale, când S-a rugat în Ghetsimani. Cuvântul lui Dumnezeu este exact atunci când spune că așa S-a rugat El "în zilele vieții Sale pământești". "Zile" se referă la întreaga Sa viață de 33½ ani pe pământ. Moartea de care S-a rugat Isus să fie izbăvit (și de care a fost izbăvit, așa cum spune acest verset), cu siguranță n-a fost moartea fizică, ci moartea spirituală (care rezultă din săvârșirea chiar și a unui singur păcat). Isus S-a rugat ca El să nu păcătuiască nici măcar o dată. Și, a fost atât de stăruitor în privința asta, încât rugăciunile Lui după ajutor au fost cu strigăte mari și cu lacrimi. De aceea n-a păcătuit El niciodată. Mulți își închipuie că Isus a biruit păcatul fiindcă El era Fiul lui Dumnezeu. Nu, ci a biruit păcatul deoarece S-a rugat cu strigăte mari și cu lacrimi pentru a fi salvat de păcat. El a iubit neprihănirea și a urât păcatul atât de mult încât S-a rugat cu atâta ardoare - iar Tatăl Său L-a uns cu putere, mai mult decât pe alți credincioși care nu se roagă la fel de stăruitor cum a făcut El (Evrei 1:9).

Majoritatea credincioșilor iau păcatul cu ușurință și gândesc că nu pot birui niciodată păcatul, fiindcă ei sunt oameni. Dar nu aceasta este cauza. Motivul este că ei nu se roagă cu strigăte mari și cu lacrimi pentru a fi salvați de păcat . Isus adesea căuta locuri pustii unde să se roage cu strigăte mari și cu lacrimi (Luca 5:16). Când locuim în oraș, este dificil să găsim un loc unde să fim singuri. Dar am descoperit că mă pot ruga lui Dumnezeu cu strigăte mari în inima mea, fără a face vreun sunet cu gura, oriunde aș fi. Pot plânge în inima mea după curăție în gând, cuvânt și faptă. Și dacă se întâmplă să cad în vreun păcat, vreau să vărs lacrimi. Isus nu a căzut niciodată în păcat și totuși El a vărsat lacrimi. Acest lucru mă smerește cu adevărat. Râvna pentru curăție Îl mistuia pe Isus și-L făcea să ardă. De aceea, El a împlinit toată voia lui Dumnezeu pe pământ.

Plinătatea Duhului Sfânt aduce în noi o râvnă pentru curăție. Atunci putem urma exemplul lui Isus. Domnul Isus nu S-a temut niciodată de moartea fizică. Dar S-a temut de moartea spirituală și, astfel, n-a vrut să aibă în El nici măcar mirosul păcatului, la orice moment. Pentru ce Se ruga El în Ghetsimani, când a spus că nu vrea să bea paharul? Paharul de care Se temea era ruperea părtășiei cu Tatăl Său timp de 3 ore pe cruce - când avea să poarte păcatul nostru. Aceasta este moartea spirituală. Și Isus a urât păcatul, fiindcă acesta întrerupea părtășia Lui cu Tatăl Său.

Dar în Ghetsimani, Tatăl I-a spus că va trebui să accepte această întrerupere a părtășiei, dacă avea să-i salveze pe alții de la despărțirea veșnică de Dumnezeu în iad. Și, în dragostea Lui imensă pentru noi, Isus a fost de acord să plătească acest preț greu. Dar, pe tot întregul vieții Sale, El S-a împotrivit oricărei întreruperi de părtășie cu Tatăl - care ar fi venit prin păcat. Cea mai slabă urmă de păcat rupe imediat părtășia cu Dumnezeu. Dacă prețuim această părtășie, ne vom ruga și noi cu strigăte mari și cu lacrimi, ca să nu existe în noi nici cea mai mică urmă de amărăciune, mândrie spirituală, necurăție, invidie, iubire de bani, ură sau orice altceva care este în afara voii perfecte a lui Dumnezeu.

Din cauza faptului că nu avem o astfel de pasiune de a trăi în voia perfectă a lui Dumnezeu, tratăm păcatul cu atâta ușurință. Sfințenia nu este pasiunea cea mai mare a majorității creștinilor. Pasiunea lor este de obicei o anume slujire pentru Domnul sau pentru persoanele aflate în nevoie. Dar acesta poate fi un concept lumesc. Maria a căutat părtășie cu Domnul Isus în timp ce Marta a căutat să-I slujească. Și Isus a mustrat-o pe Marta spunând că ceea ce a ales Maria este singurul lucru necesar (Luca 10:42). Sfințenia este cea care face ca slujirea noastră să fie eficientă.