Adevărata biserică poate fi zidită numai de cei care, ca și Isus, sunt dispuși să renunțe la tot pentru ea.

„Hristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea” (Efeseni 5:25). Toți cei care doresc să zidească biserica astăzi trebuie să plătească același preț - sacrificiul total al vieții de sine proprii în fiecare zi. Nu există o cale mai ușoară de a zidi Trupul lui Hristos. Vedem acest principiu încă de la începutul istoriei omului.

Cain a adus doar „o jertfă” lui Dumnezeu - și Dumnezeu a respins-o. Abel, însă, a adus „ceea ce era mai bun din turma lui” - și Dumnezeu a acceptat acea jertfă (Geneza 4:3-5). Cain îi simbolizează pe creștinii religioși care aduc lui Dumnezeu jertfe ce îi costă foarte puțin sau nu-i costă nimic. Abel, pe de altă parte, îi simbolizează pe credincioșii spirituali care aduc lui Dumnezeu jertfe care îi costă totul.

Când Avraam l-a adus pe Isaac pe altarul de pe muntele Moria, la chemarea lui Dumnezeu, aceasta a fost cea mai scumpă jertfă pe care ar fi putut-o aduce vreodată. El mergea pe urmele lui Abel (Geneza 22).

O mie de ani mai târziu, David a adus o jertfă exact în același loc de pe Muntele Moria (în aria lui Aravna) și a spus aceste cuvinte de angajament total: „Nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi-de-tot care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24).

Dumnezeu a văzut jertfele costisitoare pe care Avraam și David le-au adus și i-a spus lui Solomon să construiască templul Său exact în locul în care acești doi bărbați și-au adus jertfele scumpe - în aria lui Aravna de pe muntele Moria (Vezi 2 Cronici 3:1).

Dumnezeu arăta prin aceasta că zidirea casei Sale poate fi făcută numai de oameni care au acest spirit de sacrificiu total. Numai ei vor zidi Mireasa lui Hristos - Ierusalimul (Apocalipsa 21:2). Toți ceilalți creștini vor zidi Babilonul, femeia curvă (Apocalipsa 17 și 18).

Cain și Abel au început aceste două fluxuri - de oameni religioși și de oameni spirituali. Aceste două fluxuri au fost văzute mai târziu în prorocii mincinoși și în prorocii adevărați din istoria lui Israel; în farisei și în Isus; și se va sfârși în cele din urmă în Babilon și Ierusalim (Apocalipsa 17, 18 și 21).

Mulți credincioși sunt dornici să vadă vedenii cu îngeri și cu Persoana fizică a Domnului Isus. Pasiunea noastră, însă, trebuie să fie să vedem slava vieții lui Isus - în felul în care a trăit El pe pământ. Acesta este Exemplul pe care trebuie să-l urmăm.

Pavel a spus: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească… O, nenorocitul de mine!” (Romani 7:18, 24). Aceasta a fost ceea ce i-a dat o pasiune arzătoare pentru a se curăți în întregime. Această revelație a corupției firii noastre pământești este lucrul de care avem nevoie și noi. Numai atunci vom căuta „să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” - și astfel să păstrăm biserica în curăție (2 Corinteni 7:1).

Doctrinele curate pe care le credem și le predicăm pot degenera cu ușurință într-o formă de evlavie, fără putere, dacă ne gândim la ele doar ca la doctrine. Ele trebuie să fie mult mai mult decât simple doctrine pentru noi. Ele trebuie să devină o revelație pentru noi - o revelație care continuă să crească în viața noastră. Cu cât ne confruntăm și ne luptăm cu mai multă credincioșie împotriva ispitei în diferitele domenii ale vieții noastre, cu atât mai mult vom primi revelația Duhului asupra multor aspecte de neasemănare cu Hristos din viața noastră interioară - de care trebuie să ne curățim.

Fără o astfel de revelație continuă, va fi imposibil să zidești biserica - trupul lui Hristos. ‘Sfințenia’ pe care o dobândim fără această revelație a stricăciunii din firea noastră pământească, va fi doar ca cea a sfinților Vechiului Testament (în cel mai bun caz) - neprihănirea exterioară a Legii. Aceasta ne poate da o reputație printre frații noștri de credință, dar nu va fi „desăvârșită înaintea lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:1, 2).

Dacă nu Îl ‘vedem’ pe Isus ca Exemplu al nostru în momentele de ispite, trebuie să punem la socoteală faptul că ne-am depărtat de El.