Noul Testament ne învaţă că, pentru a fi salvat, omul trebuie mai întâi să se pocăiască. Pocăinţa înseamnă întoarcerea de la vechiul mod de viaţă. Ea implică mult mai mult decât renunţarea la unele obiceiuri rele, cum ar fi băutura şi jocurile de noroc, etc. Vechiul mod de viaţă este unul centrat pe sine, iar pocăinţa înseamnă a spune: "Doamne, m-am săturat să mă pun pe mine în centrul lucrurilor, vreau să mă întorc la Tine acum şi să Te pun pe Tine în centrul meu."

Domnul Isus a venit să ne salveze din păcat. Cu alte cuvinte, El a venit să ne salveze de la o viaţă centrată pe sine, egoistă. Înlocuiţi cuvântul "păcat" din Noul Testament cu "egoism" şi observaţi ce se întâmplă cu multe pasaje. "Păcatul nu va mai stăpâni peste tine" devine "Egoismul nu va mai stăpâni peste tine" (Romani 6:14). Aceasta este dorința lui Dumnezeu pentru copiii Lui. Și totuși, dacă ne vom analiza vieţile, vom vedea că se află egoism chiar şi în cele mai sfinte dorinţe ale noastre. A-L ruga pe Dumnezeu să te umple cu Duhul Sfânt poate fi o dorinţă egoistă, dacă vrei această putere pentru a fi un mare predicator sau un mare vindecător, etc. Aceasta este o dorinţă la fel de egoistă ca dorinţa de a fi cineva în această lume. Vedeţi cum pătrunde păcatul până şi în locul cel mai sfânt?

Din acest motiv, Domnul Isus când ne-a învăţat cum să ne rugăm nu a spus ca, în primul rând să cerem să fim umpluţi cu Duhul Sfânt, ci ca Numele lui Dumnezeu să fie înălţat. Numai un om cu adevărat spiritual se poate ruga cu sinceritate în felul acesta. Bineînţeles că oricine poate repeta această rugăciune. Chiar şi un papagal poate face acest lucru. Însă, ca să-ţi doreşti acest lucru din adâncul inimii, ai nevoie de o dedicare totală faţă de Dumnezeu, aşa încât El să fie primul în viaţa ta, să fii centrat pe El şi să nu cauţi binecuvântările Lui la fel de mult ca pe El Însuşi. Dacă Dumnezeu alege să ne dea şi binecuvântările Sale, e bine; însă chiar dacă nu va alege să ni le dea, tot bine va fi, deoarece pe El Îl căutăm, şi nu binecuvântările pe care ni le dă. De ce i-a învăţat Dumnezeu pe israeliţi să-L iubească din toată inima şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi? Doar pentru a-i salva de egoism.

Există în limba engleză un acrostih din cuvântul joy (bucurie): "J - Jesus (Isus) pe primul loc, apoi O - others (ceilalţi), şi în cele din urmă Y - you (tu). Atunci poţi găsi bucuria." Dumnezeu este întotdeauna plin de bucurie. În cer nu există necaz sau îngrijorare, pentru că toate Îl au pe Dumnezeu în centru. Îngerii se bucură totdeauna pentru că Îl au pe Dumnezeu în centru. Motivul pentru care ne lipseşte bucuria, pacea şi multe alte virtuţi spirituale este că nu ne-am centrat viaţa pe ceea ce trebuie. Tindem să-L folosim pe Dumnezeu ca mijloc de a ne atinge scopurile. Chiar şi rugăciunea devine ceva de genul: "Doamne, fă ca afacerea mea să prospere... Ajută-mă să fiu avansat în slujbă... Dă-mi o casă mai bună...", etc. Vrem ca Dumnezeu să devină slujitorul nostru, care ne ajută să trăim mai confortabil - precum duhul din lampa lui Aladdin.

Unui astfel de Dumnezeu se închină atât de mulţi credincioşi, unul care este un mijloc pentru propria propăşire şi profit în această lume. Însă Dumnezeul Noului Testament nu este unul care te ajută să câştigi cursa de 100 de metri la jocurile olimpice sau să fii mai deştept decât rivalul tău în chestiuni de afaceri. Rugăciunile noastre arată cât de egoişti suntem.

"Domnul să-ţi fie desfătarea" , spune Biblia, "şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima" (Psalmul 37:4). A ne desfăta în Domnul înseamnă a-L pune pe Dumnezeu în centrul vieţilor noastre. Astfel, numai o persoană care L-a pus pe Dumnezeu în centrul vieţii sale poate să aibă tot ce-i doreşte inima. "Domnul (…) nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană" (aceasta înseamnă pentru cei care umblă cu capul deasupra - care îl lasă pe Dumnezeu să le controleze vieţile) (Psalmul 84:11). "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit" - iar omul neprihănit este omul care Îl are pe Dumnezeu în centrul vieţii (Iacov 5:16). În sens invers, rugăciunea fierbinte a omului egoist, chiar dacă se roagă toată noaptea, nu va fi de niciun folos. Felul în care trăim dă valoare rugăciunilor noastre.

De aceea primele trei dorinţe ale noastre trebuie să fie: "Tată, Numele Tău să fie înălţat. Să vină Împărăţia Ta. Să se facă voia Ta." Putem avea şi alte cereri, precum: "Vindecă-mă de durerea de spate, ajută-mă să găsesc o casă mai bună de locuit, ajută-l pe fiul meu să-şi găsească de lucru", etc. Toate acestea sunt cereri bune. Dar dacă poţi spune: "Tată, chiar dacă nu-mi dai aceste lucruri, dorinţa mea cea mai mare este ca Numele Tău să fie glorificat" - atunci vei fi un om spiritual.