Isus a fost un slujitor al Domnului Iehova. Și, „cel mai important lucru care se cere de la un slujitor este ca el să facă exact ce îi spune stăpânul său” (1 Corinteni 4:2 - Versiunea TLB din limba engleză). El Și-a petrecut viața ascultând de Tatăl Său și, astfel, a împlinit toată voia Tatălui Său, fără epuizare sau “stări de ocupare” frustrante. Şi-a dat la moarte propriile interese omeneşti. El nu a fost sufletesc. A fost duhovnicesc.

Isus a dat o mare prioritate rugăciunii în viața Sa. El Se retrăgea adesea în pustie și Se ruga (Luca 5:16). Odată a petrecut o noapte întreagă în rugăciune pentru a cunoaște voia Tatălui cu privire la alegerea celor doisprezece ucenici (Luca 6:12, 13). Creștinul sufletesc consideră timpul petrecut în așteptarea lui Dumnezeu ca timp pierdut, și se roagă doar pentru a-și liniști conștiința. Rugăciunea nu este o necesitate disperată în viața lui, pentru că el este încrezător în sine. Omul duhovnicesc, însă, este dependent de Dumnezeu în permanență pentru toate lucrurile, și este astfel condus din pură necesitate la rugăciune.

Isus a spus că singurul lucru care este necesar este să ascultăm Cuvântul Lui (Luca 10:42). Maria din Betania a fost un exemplu în acest sens. Marta, pe de altă parte, deşi ocupată cu slujire altruistă, era neliniştită şi critică la adresa Mariei. În aceste două surori vedem contrastul dintre activitatea duhovnicească şi cea sufletească. Marta nu comitea niciun păcat slujindu-L pe Domnul şi pe ucenicii Săi, însă era neliniştită şi critică față de Maria. Aceasta ilustrează clar slujirea sufletească. Creştinul sufletesc este neliniştit şi iritabil. El nu a încetat să facă “lucrările proprii”, şi nu a intrat în odihna lui Dumnezeu (Evrei 4:10). Intenţiile lui sunt bune, dar el nu a înţeles că lucrările sale proprii, oricât de bune ar fi, sunt tot „haine mânjite” în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă sunt făcute după convertire (Isaia 64:6).

Oile bune ale lui Amalec (firea pământească) sunt la fel de inacceptabile înaintea lui Dumnezeu ca oile rele (1 Samuel 15:3,9-19). Dar raționamentul omenesc nu poate înţelege acest lucru. Pare stupid să înlături oile bune, când ele pot fi dăruite lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu cere ascultare, NU jertfă. „Ascultarea face mai mult decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Dar cum putem să ascultăm dacă nu auzim ceea ce are Dumnezeu să ne spună? Auzirea trebuie să preceadă ascultarea de Domnul. De aceea a spus Isus că singurul lucru necesar este auzirea vocii Lui. Toate celelalte lucruri sunt dependente de acesta.

Cei care “slujesc” ca Marta, oricât de sinceri ar fi, în realitate se slujesc doar pe ei înşişi. Ei nu pot fi numiţi slujitori ai Domnului, pentru că un slujitor, înainte de a se apuca să slujească, aşteaptă să audă din partea stăpânului ceea ce are de făcut.

Dacă suntem goliţi de încrederea în propria noastră suficienţă, ne vom ruga la fel cum s-a rugat Solomon: „O, Doamne, Dumnezeul meu, dă robului Tău o inimă ascultătoare pentru a deosebi binele de rău” (1 Împăraţi 3:7,9 - Versiunea NASB, în nota de subsol). Isus ştia că trebuia să asculte de Tatăl Său, dacă voia să discearnă ceea ce era bun (în cel mai înalt sens) de ceea ce nu era bun - şi anume, să discearnă ceea ce era voia Tatălui Său de ceea ce nu era voia Lui.

Isus a văzut de multe ori pe cerşetorul olog de la Poarta Frumoasă a Templului din Ierusalim, dar nu l-a vindecat pentru că nu avea călăuzire pentru aceasta din partea Tatălui Său. Mai târziu, după ce El S-a înălţat la Cer, Petru şi Ioan au adus vindecare acelui om - la timpul perfect al Tatălui - şi, ca rezultat, mulţi oameni s-au întors la Domnul (Fapte 3:1-4:4). Acesta a fost momentul pe care l-a hotărât Tatăl pentru vindecarea acelui om, şi nu un alt moment, mai devreme. Dacă Isus ar fi vindecat pe acel om mai devreme, prin aceasta ar fi împiedicat voia Tatălui. El a ştiut că timpul Tatălui era desăvârşit, aşa că niciodată nu a făcut nimic în pripă.

Viaţa lui Isus era o viaţă de odihnă deplină. În cele 24 de ore ale unei zile, El avea destul timp la dispoziţie pentru a face toată voia Tatălui Său. Însă, dacă S-ar fi apucat să facă ceea ce I se părea Lui a fi bine, atunci nu I-ar fi fost de-ajuns cele 24 de ore, şi ar fi ajuns să aibă stări de neliniște în majoritatea zilelor. Isus Se putea bucura de fiecare dată când era întrerupt, pentru că acceptase faptul că un Tată suveran, în Cer, planifica orarul Său zilnic. Deci, niciodată nu Se enerva când era întrerupt. Viaţa lui Isus va aduce odihnă desăvârşită şi în fiinţa noastră lăuntrică. Aceasta nu înseamnă că nu vom lucra nimic, ci vom face numai ce este în planul Tatălui pentru viaţa noastră. Atunci vom fi mai dornici să împlinim voia Tatălui decât propriile noastre programe stabilite dinainte.

Creştinii sufleteşti sunt atât de hotărâți să-şi facă “propriile lucrări”, încât adesea ei sunt irascibili şi agitaţi. Unii din ei ajung, în cele din urmă, la căderi nervoase sau la handicapuri fizice.

Era imposibil pentru Isus să aibă o cădere nervoasă, pentru că El Se afla în odihnă perfectă în omul Lui dinlăuntru. El ne spune: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine (…) şi veţi găsi și voi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29).

Aceasta este slava lui Isus pe care Duhul lui Dumnezeu ne-o arată în Cuvântul Său, și pe care El doreşte să ne-o împărtășească şi să o manifeste prin noi.

Domnul este Păstorul nostru şi El Îşi paşte oile Lui în păşuni de odihnă. Oile nu îşi fac propriul program, şi nu ele decid care este următoarea pășune la care să meargă. Ele doar îşi urmează Păstorul. Pentru a-L urma pe Păstor în felul acesta, trebuie să fim goliţi de încrederea în puterile proprii şi de încrederea în propria noastră suficienţă. Isus L-a urmat supus pe Tatăl Său, dar creştinii sufleteşti nu vor să fie oi, şi de aceea sunt conduşi pe căi greşite de intelectul lor. Mintea noastră este un dar minunat şi deosebit de folositor din partea lui Dumnezeu, însă poate deveni cel mai periculos dintre toate darurile dacă o ridicăm la rangul de conducător în viaţa noastră.

Isus Şi-a învăţat ucenicii să se roage astfel: „Tată, voia Ta să se înfăptuiască pe Pământ, aşa cum este înfăptuită în Cer” (Matei 6:10). Cum se face voia lui Dumnezeu în Cer? Acolo îngerii nu aleargă încolo şi-ncoace, încercând să facă “ceva pentru Dumnezeu”. Dacă ei ar face aceasta, ar fi confuzie în Cer. Atunci ce fac ei? Aşteaptă în prezenţa lui Dumnezeu pentru a auzi ce poruncește El, iar după aceea, fiecare din ei face exact ceea ce i s-a spus să facă. Ascultaţi cuvintele îngerului Gavril spuse lui Zaharia: „Eu sunt Gavril, care stau în prezenţa lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc” (Luca 1:19). Aceasta e poziţia pe care a luat-o şi Domnul Isus - aşteptând în prezenţa Tatălui, ascultând vocea Lui şi înfăptuind voia Lui.

Creştinii sufleteşti pot munci din greu şi pot sacrifica mult, dar lumina mai clară a veşniciei va scoate la iveală faptul că „s-au chinuit toată noaptea şi nu au prins nimic”. Dar cei care şi-au luat crucea în fiecare zi (lepădându-se de viaţa lor sufletească şi dând-o la moarte), şi au ascultat de Domnul, vor avea plasele pline cu peşti în ziua aceea (Ioan 21:1-6).

Isus a spus: „Oricine se lasă distras de la lucrarea pe care am plănuit-o pentru el, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62 - Versiunea TLB din limba engleză) .

„Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul” (Coloseni 4:17).

„Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (Matei 15:13) . Întrebarea nu este dacă răsadul este bun sau nu, ci întrebarea este cine l-a plantat. Dumnezeu este Unicul Creator legitim al oricărui lucru. Biblia începe cu cuvintele, „La început, Dumnezeu”. Aceste cuvinte trebuie să fie adevărate şi pentru toate acţiunile noastre: Dacă vrem ca ele să dăinuiască pe veci, trebuie să-şi aibă originea în Dumnezeu şi nu în minţile noastre.

„Cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2:17).

Toţi ceilalţi vor pieri.

Prin urmare, haideți să ne punem această întrebare:

TRĂIESC ŞI LUCREZ EU ÎN VOIA LUI DUMNEZEU?