Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu, indiferent ce altceva am avea (Evrei 11:6). Eșecul Evei în grădina Edenului a fost un eșec al credinței. Dacă doar s-ar fi încrezut în dragostea și înțelepciunea desăvârșită a lui Dumnezeu când a fost ispitită de atractivitatea acelui pom, chiar dacă nu putea înțelege de ce un Dumnezeu iubitor i-ar interzice să mănânce roadele pomului, atunci nu ar fi păcătuit. Dar odată ce Satan a făcut-o să se îndoiască de dragostea lui Dumnezeu, ea a căzut foarte repede.

Sunt multe lucruri pe care Dumnezeu ni le-a interzis și nouă, și multe rugăciuni de-ale noastre pe care El nu consideră potrivit să le îndeplinească. În astfel de momente trebuie să ne încredem în dragostea și înțelepciunea Sa perfectă. Isus S-a încrezut în Tatăl atunci când era pe cruce, chiar și când a fost părăsit. El nu a spus: "O, Dumnezeule, de ce M-ai părăsit?", ci a zis: "Dumnezeul MEU...", adică "Chiar dacă nu pot înțelege de ce M-ai părăsit, Tu ești încă Dumnezeul Meu". Nu a fost niciun răspuns din cer la întrebarea lui Isus. Dar El a murit încrezându-Se în Dumnezeu. El a spus: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul" (Luca 23:46). Aceasta este ceea ce înseamnă să rabzi în credinţă până la sfârşit.

Isus i-a spus lui Petru că Satan ceruse permisiunea de a-l cerne. Acest lucru a fost similar cu modul în care Satan i-a cerut lui Dumnezeu permisiunea de a-l cerne pe Iov (în Vechiul Testament). Satan nu ne poate face nimic (nu poate nici să ne ispitească), fără permisiunea lui Dumnezeu. Dar când Petru urma să fie cernut, Isus l-a asigurat că Se va ruga pentru el ca credința lui să nu se piardă (Luca 22:31,32). Asta este tot ceea ce contează. Isus nu Se roagă ca noi să nu fim ispitiți sau ca sănătatea, bogăția sau slujba noastră să nu se piardă, ci doar ca CREDINȚA noastră să nu se piardă.

Credința este așadar cea mai importantă comoară a noastră, în ochii Domnului Isus. Dacă avem credință, atunci nu ne vom descuraja niciodată, chiar dacă eșuăm lamentabil, așa cum a făcut Petru. Vom sări în sus (nu doar că ne vom ridica, ci vom sări în sus) și-l vom birui pe Satan prin cuvântul mărturisirii noastre cu privire la sângele Mielului care ne curăță complet atunci când ne întoarcem de la păcatul nostru și mărturisim acest păcat înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:11). Trebuie să-i spunem lui Satan că am fost curățiți de sângele lui Isus și că Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte de niciunul din păcatele noastre din trecut (Evrei 8:12). Trebuie să-i spunem lui Satan acest lucru, cu gura noastră, din moment ce el nu ne poate auzi gândurile. Astfel, îl vom birui și el va fugi de la noi.

"Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi; chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea! El mă va scoate la lumină. Când va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Atunci, ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă (sub picioarele noastre)" (Mica 7:8-10).

Trebuie să spunem tot timpul cu îndrăzneală: "Domnul este ajutorul meu. Nu mă voi teme niciodată (de nici un om sau demon, nici de împrejurări sau orice altceva), pentru că Dumnezeu a promis că nicidecum nu mă va lăsa și cu niciun chip nu mă va părăsi" (Evrei 13:6,5). Aceasta este mărturisirea cu îndrăzneală a credinței noastre.