„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați” (Matei 5:4). Cuvântul 'mângâiat' înseamnă 'întărit'. În engleză, acest cuvânt conţine în interiorul său cuvântul 'fortăreaţă', imaginea unei imense zone militare protejate (fortăreaţă = o întăritură). „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” Oamenii din lume plâng pentru tot felul de lucruri. Majoritatea oamenilor plâng din cauza unor pierderi personale. Fie au pierdut bani, fie au pierdut o persoană iubită, fie și-au pierdut reputația, fie au pierdut ceva de pe acest pământ precum demnitatea, poziția, locul de muncă sau altceva de genul acesta. Dar Isus nu vorbește despre o astfel de tristețe. Nu e vorba despre a plânge pentru că cineva mi-a făcut rău, sau pentru necazurile mele.

Isus nu a plâns niciodată pentru propriile Sale dureri, dar a plâns pentru alții. Citim că El a plâns pentru Ierusalim (Luca 19:41) și că a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:35). Dar niciodată nu a plâns pentru felul în care oamenii L-au tratat, fie că L-au numit diavolul fie că L-au scuipat. El nu a plâns niciodată pentru Sine Însuși. Atunci când Îşi ducea crucea şi Se împiedica pe drumul către locul răstignirii, citim în Luca 23:27 că o mare mulţime Îl urma în timp ce Îşi ducea crucea. Şi nişte femei se tânguiau, şi se boceau când Îl vedeau biciuit, bătut, şi sângele curgându-I pe spate, în timp ce căra acea cruce grea, având pe cap cununa de spini. Ştiţi ce le-a spus Isus, întorcându-Se spre ele? „Fiice ale Ierusalimului, nu mai plângeți pentru Mine! Eu sunt bine; da, spatele Meu este zdrobit, pe cap am o coroană de spini, și port o cruce grea. Voi fi omorât în câteva clipe, dar sunt pe deplin liniștit pentru că sunt în centrul voii lui Dumnezeu” (Luca 23:28)!

Poţi avea şi tu această atitudine când suferi cel mai mult? „Nu plângeţi pentru Mine, sunt în regulă. Dar dacă vreţi să plângeţi, plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri, uitaţi-vă la starea lor spirituală.” Ei sunt farisei, îmbrăcaţi în robe şi arătând foarte maiestuoşi, dar uitaţi-vă la starea lor spirituală. Ce se va întâmpla în ziua când Hristos Se va întoarce, şi ei vor spune munţilor să cadă peste ei şi să-i acopere (Luca 23:30)? Aceasta a fost atitudinea Domnului Isus. El nu a avut lacrimi pentru amărăciunile Sale, aşa cum spune o cântare, ci a avut sudoare de sânge pentru amărăciunile mele.

Un adevărat ucenic al lui Isus plânge pentru că nu seamănă cu Hristos; el plânge când a păcătuit, când a alunecat. Nu plânge din cauza felului în care îl tratează oamenii. El crede că aceasta îi este soarta desemnată pe acest pământ, să fie dezonorat de dragul lui Hristos. El plânge când L-a dezonorat pe Domnul prin păcat, sau printr-un eşec. Când ajunge la un nivel mai înalt din punct de vedere spiritual, el plânge și pentru păcatele altora, pentru eşecurile altora, aşa cum a plâns Isus pentru Ierusalim. Despre un astfel de plâns a vorbit Isus aici. „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi întăriți.” Poate că motivul pentru care unii dintre noi nu suntem întăriţi, este pentru că noi nu plângem pentru păcatul nostru.

Şi există un nivel şi mai înalt, să mergi dincolo de asta, să plângi pentru păcatele altora. Apostolul Pavel ajunsese la acest nivel superior. El le spune corintenilor, care eşuaseră atât de jalnic: „Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi” (2 Corinteni 12:21). De ce trebuia Dumnezeu să-l smerească pe Pavel? El trăise o viaţă atât de cinstită, fără vreun păcat de care să-l mustre conştiinţa. Însă el spune că va trebui să plângă „pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut”. El menţionează ce se găsea între ei, în acea biserică (versetul 20): gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări etc. Când se gândea Pavel la toate aceste păcate care erau în mijlocul acelor oameni, care se numeau oameni ai lui Dumnezeu, el plângea, fiindcă era tatăl lor spiritual. Este întocmai cum un tată pământesc ar plânge dacă fiul lui e foarte bolnav. Dacă tatăl ar avea o gândire spirituală, el ar fi îndurerat dacă fiul său ar apuca pe calea drogurilor sau a unor obiceiuri rele.

Pavel era un tată spiritual pentru corinteni, și fiecare conducător creştin adevărat sau pastor adevărat ar trebui să fie un tată spiritual pentru turma sa. Una dintre caracteristicile unui tată spiritual este că el nu doar va critica turma, ci va plânge pentru ei, întocmai cum a plâns Pavel pentru corinteni. Numai un astfel de om este potrivit pentru a fi un lider spiritual. În Isaia 49 (care este un capitol minunat despre conducerea spirituală), spune în versetul 10: „Cel ce are milă de ei îi va călăuzi”.

Cine este potrivit pentru a fi un conducător spiritual? Cel care are milă de oameni. Aşadar, „tânguirea”, despre care se vorbește în Matei 5:4, se referă la a plânge pentru sine, pentru păcatele personale, pentru neasemănarea cu Hristos, şi se referă și la a plânge pentru alţii. Vom fi întăriţi dacă facem asta. Şi vom găsi putere ca să putem să-i întărim şi pe alţi oameni, dacă mergem pe această cale.