Slujirea în noul legământ trebuie să curgă din viață și nu din intelect.

Sub vechiul legământ, Dumnezeu i-a folosit pe oameni chiar și atunci când viața lor privată era imorală. Samson a putut să-i elibereze pe israeliți chiar și atunci când trăia în păcat. Duhul lui Dumnezeu nu l-a părăsit nici măcar când a comis adulter. Ungerea lui Dumnezeu l-a părăsit numai când și-a tuns părul și a rupt legământul său cu Dumnezeu. David a avut multe soții. Totuși ungerea lui Dumnezeu a rămas asupra lui și a scris chiar și părți din Scriptură.

Dar slujirea în noul legământ este total diferită. 2 Corinteni 3 pune în contrast slujirea sub vechiul legământ cu cea din noul legământ. Diferența constă în esență în aceasta: Sub vechiul legământ, preoții studiau Legea cu atenție și îi învățau pe oameni ce spusese Dumnezeu în Cuvântul Său. Dar în noul legământ, Îl urmăm pe Isus care a rostit Cuvântul lui Dumnezeu din viața Sa interioară și din umblarea Sa cu Tatăl Său. Există o mare diferență între slujirea din viață și predicarea din cunoștințe.

Orice predicator care comunică numai informații este un predicator de sub vechiul legământ. Toate informațiile pe care le oferă pot fi corecte. Dar dacă nu comunică viața, nu este un slujitor al noului legământ. Vechiul legământ era un legământ al slovei, în timp ce noul legământ este un legământ al vieții. Slova omoară, dar Duhul dă viață.

În vechiul legământ, Dumnezeu a dat lui Israel legi pe care să le păzească. Dar în noul legământ, Dumnezeu ne-a dat un Exemplu - în Persoana lui Isus. VIAȚA Sa este lumina oamenilor. Lumina astăzi nu este o doctrină sau o învățătură, ci propria viață a lui Isus manifestată prin noi. Orice altceva decât aceasta este întuneric - chiar dacă este vorba de doctrină evanghelică.

În Vechiul Testament, Legea scrisă a lui Dumnezeu era lumina, așa cum citim în Psalmul 119:105. Dar apoi Cuvântul S-a făcut trup și Isus Însuși a devenit Lumina lumii (Ioan 8:12) Viața Sa a fost lumina oamenilor (Ioan 1:4). Dar Isus le-a spus ucenicilor Săi că El putea fi Lumina lumii numai atâta timp cât era aici pe pământ (Ioan 9:5). Acum că S-a dus în cer, El ne-a lăsat în această lume ca să fim lumina ei (Matei 5:14). Deci responsabilitatea noastră este foarte mare să arătăm acea lumină - prin viețile noastre.

Cortul din Vechiul Testament era o imagine a bisericii. Acel cort, după cum știți, avea trei părți - o curte de afară, un loc sfânt și un loc preasfânt (unde locuia Dumnezeu). Oamenii din curtea de afară îi simbolizează pe credincioșii care au primit doar iertarea de păcate. Ei nu își asumă nicio responsabilitate în biserica lor locală. Ei vin la întâlniri, ascultă mesajele, își aduc darul financiar, frâng pâinea și pleacă acasă. Oamenii din locul sfânt sunt cei care caută să slujească în biserică într-un fel - precum leviții care aprindeau sfeșnicul și puneau tămâie pe altar. Dar cei din locul preasfânt sunt cei care intră în noul legământ, caută părtășie cu Dumnezeu și sunt uniți cu ceilalți ucenici ca un singur trup. Ei slujesc din viața lor și constituie adevărata biserică, biserica funcțională, cei care se luptă cu Satan și păstrează Trupul lui Hristos curat. În multe biserici însă, nu există un astfel de nucleu central.

În fiecare biserică - în cea mai bună și în cea mai puțin bună - cei care stau în curtea de afară vor fi de același tip - cu jumătate de inimă, lumești, căutându-și propriul interes, iubitori de bani și iubitori de o viață ușoară și de plăcere. Dar o biserică bună va avea un nucleu interior puternic de lideri care sunt evlavioși. Acest nucleu determină în ce direcție va merge biserica.

Nucleul central va începe de obicei cu doi bărbați care au devenit una. Dumnezeu va fi cu ei și nucleul va începe să crească în dimensiune și unitate. Și un trup uman începe cu două unități diferite devenind una în pântecele unei mame. Pe măsură ce acel embrion mic începe să crească, celulele rămân toate unite. Dar dacă în orice moment acele celule se desprind unele de altele, acesta va fi sfârșitul acelui bebeluș!

La fel este și cu zidirea unei biserici locale ca expresie a Trupului lui Hristos. Dacă nucleul se desparte, acesta va fi sfârșitul adevăratei biserici, chiar dacă structura externă continuă să rămână ca instituție!

(Continuare săptămâna viitoare)