Când ne botezăm, avem încredere că persoana care ne scufundă în apă nu ne va îneca, ci ne va și ridica din apă. Tot așa, trebuie să avem și credință (încredere) în Dumnezeu în toate situațiile vieții. Când aranjează El o situație în care trebuie să murim față de noi înșine, sau în care suntem „răstigniți” de alții, trebuie să-L vedem pe Dumnezeu Însuși dincolo de instrumentele umane pe care El le folosește.
Cei cu inima curată, a spus Isus, Îl văd numai pe Dumnezeu (Matei 5:8) - și nu vreun instrument uman. Când îi vedem doar pe oamenii care ne răstignesc, asta ar indica că inimile noastre nu sunt curate. Atunci, vom avea nemulțumiri față de acei oameni.
Dar când inimile noastre sunt curate, Îl vom vedea doar pe Dumnezeu și atunci vom putea avea încredere (la fel ca și la botezul în apă) că Cel care îngăduie să fim scufundați în moarte ne va învia și pe noi. „Dacă murim împreună cu Hristos, vom fi înviați de Dumnezeu, așa cum Hristos a fost înviat” (2 Timotei 2:11). Atunci, murim în credință (în încredere în Dumnezeu). Atunci putem intra într-o viață glorioasă de înviere. Altfel, vom trăi mereu aceeași viață adamică înfrântă pe care am trăit-o din totdeauna. Când refuzăm să murim față de noi înșine, acest lucru indică faptul că nu avem credință (încredere) în Dumnezeu.
Omul credinței este un om hotărât, după cum citim în Iacov 1:6-8. Un astfel de om are un singur scop în viață - să facă pe plac lui Dumnezeu și să-L glorifice. Numai despre un astfel de om se poate spune că trăiește prin credință - căci el trăiește recunoscând faptul că doar lucrurile care nu se văd au valoare veșnică. Cu alte cuvinte, El crede ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulți „credincioși” cred în Isus doar pentru că nu vor să meargă în Iad. Dar ei nu TRĂIESC prin credință. Ei nu sunt convinși că ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său este adevărat. Ei nu cred că vor trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru tot ceea ce au făcut și au spus în viața lor. Ei nu cred că, dacă trăiesc pentru a-și face pe plac, pentru a se bucura de plăcerile acestei lumi și pentru a umbla după bani, vor avea regrete pentru întreaga veșnicie după ce vor părăsi această lume.
Omul bogat (despre care a vorbit Isus) care a murit și a ajuns în Iad, a avut regrete imediat ce a murit și a vrut ca cineva să meargă să le spună fraților săi să nu facă aceeași greșeală pe care a făcut-o el în viața sa pământească de a nu trăi într-o pocăință zilnică ( Luca 16:28, 30). Suntem cu toții stagiari aici pe pământ și Dumnezeu ne testează pentru a vedea dacă, la fel ca animalele, vom trăi pentru țărâna pământului sau dacă, ca fii ai lui Dumnezeu, vom trăi pentru lucrurile care au valoare veșnică: o viață caracterizată prin bunătate, dragoste, curăție absolută și smerenie, etc.
Domnul să vă dea har să trăiți pentru lucrurile care au valoare veșnică.