scris de :   Zac Poonen categorii :   Biserica Spirit Filled Life
WFTW Body: 

În 2 Corinteni 3:13-18, Pavel compară noul legământ cu vechiul legământ, referindu-se la Moise și Cristos. Când Moise era în prezența lui Dumnezeu, slava îi strălucea pe față. Când se cobora de pe munte, își punea o maramă peste față. În Exodul spune că își punea marama pentru ca oamenii să nu se teamă să-l privească. Dar aici ni se dă un alt motiv. Odată cu trecerea timpului, slava de pe fața lui Moise sub acea maramă pălea din ce în ce mai mult; așa că își punea marama peste față, astfel încât israeliții să nu vadă că slava dispărea treptat (versetul 13). Există mulți creștini astăzi în a căror viață privată slava pălește tot mai mult. Când unii dintre predicatorii în vârstă de 50 de ani din ziua de azi aveau 25 de ani, erau plini de râvnă pentru Dumnezeu. Dar acum atitudinea lor față de bani și păcat și multe alte chestiuni au devenit neasemănătoare lui Cristos. Aceasta este una dintre principalele caracteristici ale slujirii din vechiul legământ - slava se stinge.

Într-o slujire nou-testamentară este exact opusul. Nu trebuie să ne punem o maramă peste față. Nu trebuie să ascundem nimic în viața noastră privată. Isus n-a venit cu o maramă peste față, fiindcă în noul legământ această maramă este luată. "Ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată" (2 Corinteni 3:16). Acum, când vedem slava lui Isus în Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne schimbă de la un grad de slavă la altul, astfel încât slava Lui în noi să crească zi de zi (versetul 18). Cu alte cuvinte, dacă suntem supuși în întregime Duhului, ungerea asupra vieții noastre va fi mai mare astăzi decât a fost acum câțiva ani și mult mai mare decât era acum 30 de ani. Dar dacă nu ești credincios, atunci slava va păli în viața ta pe măsură ce vei îmbătrâni. La foarte mulți tineri zeloși le scade râvna de îndată ce se căsătoresc. De ce se întâmplă asta? Dacă te căsătorești în voia lui Dumnezeu, râvna și slava ta vor fi mult mai mari decât atunci când ai fost necăsătorit. Dar slava va păli, dacă soția ta sau căminul tău vor deveni mai importante pentru tine decât Domnul. Un astfel de om încetează să mai vadă slava Domnului și începe să dea înapoi.

Unii frați, când erau oameni necunoscuți și obișnuiți care-L slujeau pe Dumnezeu, aveau o ungere și slavă mărețe în viața lor. Dar pe măsură ce slujirea lor s-a extins și au devenit binecunoscuți, și-au pierdut ungerea. Au început să fie mai preocupați de ceea ce gândesc oamenii despre ei. Sau poate, când și-au început slujirea, aveau foarte puțini bani și erau foarte atenți cu aceștia. Dar pe măsură ce s-au asociat cu alți lucrători creștini care iubeau banii, au devenit ca ei. Atunci slava a început să dispară.

Este foarte ușor ca astfel de lucruri să îndepărteze slava din viața noastră. Și majoritatea predicatorilor, atunci când slava pălește, încearcă să o acopere - așa cum a făcut Moise. Ai grijă ca acest lucru să nu se întâmple în viața ta, pentru că aceasta nu este voia lui Dumnezeu. Trebuie să fie opusul în viețile noastre - slava trebuie să crească. Așadar, privește cu statornicie în Cuvântul lui Dumnezeu și vezi întotdeauna slava lui Isus. În felul acesta putem fi feriți.

2 Corinteni 3:18 este versetul care descrie cel mai bine lucrarea Duhului Sfânt în întregul Nou Testament. Atunci când Duhul Sfânt devine Domn în viețile noastre, El aduce libertate. "Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia" (versetul 17). El ne eliberează în primul rând de puterea păcatului, dar și de iubirea de bani, de tradițiile strămoșilor și prezbiterilor care sunt contrare Cuvântului, de opiniile oamenilor, etc. Aceasta este într-adevăr o mare libertate. Atunci devenim liberi să slujim lui Dumnezeu și nu omului.

În 2 Corinteni 3:18, ni se spune că Duhul Sfânt ne arată slava lui Isus în Scripturi (Oglinda este Cuvântul lui Dumnezeu - Iacov 1:23-25). Unii oameni citesc Biblia doar ca să extragă predici și să-și verifice doctrinele. Dar Duhul Sfânt dorește în primul rând să ne arate slava lui Isus în Biblie. Pe măsură ce vedem această slavă, Duhul Sfânt ne transformă de asemenea în această asemănare cu Domnul. Această asemănare include asemănare cu Cristos și în felul în care a slujit El. Vom începe să slujim ca El. Duhul ne va arăta felul cum Isus a făcut sacrificii pentru a sluji Tatălui Său - și ne va determina să facem și noi sacrificii pentru a sluji Domnului. Viața și slujirea noastră se vor schimba radical dacă permitem Duhului Sfânt să ne transforme. Vom deveni slujitori ai noului legământ - și nu trebuie să ne părăsim slujba noastră seculară pentru a fi asta. Orice frate sau soră din biserică poate fi un slujitor al noului legământ.