Două dintre dovezile care arată că Dumnezeu încă lucrează într-o biserică sunt faptul că El adaugă la ea ucenici care sunt din toată inima pentru El, și îi scoate pe cei care nu sunt interesați să-L urmeze pe Domnul. Citim în Scripturi:

„Domnul adăuga la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Faptele Apostolilor 2:47). (În acele vremuri, doar cei care acceptau mesajul uceniciei erau considerați „mântuiți”.)

Domnul spune: „Voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt. Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic. Domnul Dumnezeul tău (va fi atunci) în mijlocul tău… Se va bucura de tine cu mare bucurie” (Țefania 3:8-17).

L-am văzut pe Tatăl nostru ceresc lucrând în ambele moduri în biserica noastră, chiar de la început.

Într-o țară ca India, cu peste un miliard de locuitori, să găsești pe cei care vor să fie ucenici ai Domnului Isus Hristos este ca și cum ai căuta câteva ace într-o sută de mii de căpițe de fân!! Putem petrece o viață întreagă căutând prin aceste căpițe de fân și chiar și atunci găsim doar unul sau două ace. Dar o metodă mai eficientă ar fi să punem magneți foarte puternici în afara acestor căpițe de fân. Acele vor fi apoi atrase din căpița de fân de către magneți - cu un efort minim! Aceasta este cea mai bună și cea mai eficientă modalitate de a-i găsi pe cei care sunt din toată inima pentru Domnul. Și, acesta este modul în care vrea Dumnezeu să se întâmple lucrurile. Isus a spus că alții vor cunoaște că suntem ucenicii Lui atunci când vor vedea dragostea noastră unii pentru alții (Ioan 13:33-35). Mărturia noastră, ca biserică, trebuie să-i atragă pe alții către noi.

Așadar, am vrut ca biserica noastră (și toate bisericile pe care Domnul le-a plantat prin noi) să fie astfel de magneți care să atragă ucenici din miile de căpițe de fân din India - și din alte locuri.

Întrucât Domnul ne-a poruncit să facem ucenici (și nu convertiți) (Matei 28:18-20), am predicat încă de la început cele trei condiții ale uceniciei (menționate în Luca 14:26-33): a-L iubi pe Domnul Isus în mod suprem, a muri față de tine însuți în fiecare zi, a fi eliberat de atașamentul față de lucrurile materiale pe care le deținem. Am vrut să strângem în bisericile noastre doar pe cei interesați să îndeplinească aceste condiții ale uceniciei.

Așadar, ne-am rugat ca Domnul să adauge la numărul nostru pe cei care doreau să fie astfel de ucenici. Nu am invitat niciodată pe nimeni să se alăture bisericilor noastre. Am vrut ca oamenii să ni se alăture de unii singuri. În toți acești ani, din 1975, nu am invitat nici măcar o singură persoană să devină membru al vreuneia dintre bisericile noastre. I-am primit doar pe cei care au venit la noi în întregime pe cont propriu. Am crezut că Domnul îi va trimite la noi pe cei pe care am fost chemați să-i păstorim și să le slujim. Domnul Însuși este Cel care adaugă oameni la biserica Sa. Isus a spus:

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).

Am crezut că acest lucru va fi valabil și pentru noi, ca Trup al lui Hristos pe pământ.

Domnul a folosit modalități uimitoare de a adăuga ucenici la noi. Iată câteva exemple.

Într-o țară apropiată a fost un război care a dus la faptul că mulți oameni au fost nevoiți să lase totul și să fugă cu familiile lor în bărci mici. Unele dintre acele bărci s-au scufundat în mare și mulți s-au înecat și au murit. Dar unii au supraviețuit și au ajuns pe țărmurile Indiei. Guvernul indian i-a găzduit pe acești refugiați într-o tabără. Două dintre bisericile noastre erau situate în apropierea acestei tabere. Așadar, unii dintre frații noștri din acele biserici i-au vizitat pe acești refugiați (care erau creștini nominali neconvertiți) și le-au împărtășit evanghelia. Drept rezultat, unii dintre ei s-au născut din nou. Frații noștri i-au vizitat apoi în mod regulat în tabăra lor și au întemeiat din ei o biserică. De asemenea, aceștia au participat la o serie de conferințe ale noastre din Bangalore și din alte părți, timp de aproximativ doi ani. Dorința lor de a-și împărtăși mărturia era atât de mare încât se grăbeau către amvon la conferințele noastre și își spuneau mărturia cu îndrăzneală. Ceilalți membri ai bisericii noastre abia dacă aveau ocazia să-și spună mărturia când erau acești frați acolo!! Am fost cu toții stimulați de râvna lor. Într-o conferință, după ce am vorbit despre cum ne învață Biblia că soțiile trebuie să se supună soților lor, așa cum biserica se supune lui Hristos, o soție dintre ele, care era proaspăt căsătorită, a plâns și s-a rugat Domnului și L-a implorat să-i dea harul să fie o soție supusă chiar de la începutul căsniciei sale. Niciodată în viața mea nu am mai auzit o soție plângând și rugându-se atât de fervent cu o astfel de cerere!!

După aproximativ doi ani, guvernul indian a decis să-i trimită înapoi în patria lor. Dar cam pe-atunci, acești credincioși erau deja bine întemeiați în credință și am putut desemna trei dintre ei ca prezbiteri, înainte de a se întoarce în țara lor. Prin urmare, Dumnezeu a programat perfect șederea lor în India. La un moment dat după ce s-au întors în patria lor, a fost din nou război în zona lor, și au fost împrăștiați în trei zone diferite. Dar, în mod uimitor, fiecare dintre aceste trei grupuri avea unul dintre prezbiterii pe care îi numisem între ei! Așa că au putut funcționa ca trei biserici sub conducerea acelor prezbiteri. Mulți alții au fost adăugați și ei la aceste biserici prin mărturia acelor frați de acolo. Unul dintre frații noștri i-a vizitat de câteva ori și a avut întruniri cu ei și i-a încurajat.

Un alt frate de-al nostru a decis să se stabilească într-un loc nou, pentru a începe o mică afacere acolo. Aici, de asemenea, nu existase nicio biserică din vremea lui Hristos. Prin mărturia acestui frate acolo, unii au devenit ucenici și există o biserică frumoasă acolo astăzi - pentru prima dată în 2000 de ani.

Însă cea mai mare minune pe care a făcut-o Dumnezeu în mijlocul nostru în ultimii 50 de ani nu este plantarea de biserici acolo unde nu existau de 2000 de ani, ci este minunea că a ridicat prezbiteri evlavioși care să conducă numeroasele biserici. A găsi lideri cu o gândire spirituală, dispuși să slujească și să păstorească mieii și oile lui Dumnezeu, fără nicio plată, este o minune uimitoare într-o țară ca India, unde majoritatea lucrătorilor creștini sunt lucrători salariați (banii pentru salariu provenind în principal din surse străine). Însă Dumnezeu ne-a trimis bărbați care au slujit în bisericile noastre ca prezbiteri și păstori, în mod gratuit - timp de decenii. Deoarece nu plătim un salariu niciunui prezbiter, am fost feriți de mulți „profitori creștini” care ni s-ar fi alăturat altminteri. Aceasta este problema cu care se confruntă multe alte biserici și organizații creștine astăzi.

Magneții noștri împrăștiați în toată țara au atras din căpița de fân niște ace de calitate și autentice. Nădăjduim să atragem mult mai multe în zilele ce vor veni.

Lăudat fie Domnul!