Apostolul Pavel a spus odată: „Cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, am fost găsit fără prihană”. Când a mărturisit înaintea marelui preot în Faptele Apostolilor 23:1: „Am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta”, ce a vrut să spună? A vrut să spună că păzea toate poruncile. Ce porunci păzea el? Doar primele nouă, fiindcă este suficient de sincer încât să spună în Romani 7:7-8 că, atunci când a ajuns la porunca a zecea, care spunea: „Să nu râvnești, să nu poftești”, a găsit în el „tot felul de pofte”. A descoperit tot felul de pofte în el însuși - pofta după bani, pofta după soțiile și fiicele altora, pofta după onoare și tot felul de pofte - și, și-a dat seama că nu poate păzi această poruncă.
Când apostolul Pavel a fost umplut de Duhul Sfânt în inima sa (la fel ca atunci când a venit Duhul Sfânt și i-a umplut pe oameni în ziua Cincizecimii), el spune în Romani 8:2 că „legea Duhului Sfânt” - care nu este zece porunci, ci este legea vieții în Cristos Isus - „m-a izbăvit de legea păcatului, care mă făcea să cad în mânie, în poftă și în orice altceva”. Și apoi, el continuă să spună în versetul 4: „Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi (în interior), care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Acest lucru era imposibil sub vechiul legământ.
Când Isus a vorbit despre biruirea acestor păcate în Matei 5, El vorbea despre ceva ce este imposibil pentru un om să facă fără puterea Duhului Sfânt. Dacă citești Matei capitolele 5, 6 și 7, vei descoperi că, la sfârșitul acestor trei capitole, cea mai importantă întrebare nu a primit răspuns. Care este aceasta? „Doamne, cum să trăiesc această viață?” Acest lucru nici măcar nu este menționat în Matei 5, 6 și 7! Predica de pe Munte ne arată doar standardul de viață pe care Dumnezeu îl așteaptă de la un creștin din noul legământ, de la un creștin născut din nou. Dar nu este menționat în întreaga predică cum să ajungem la acel standard.
Atunci cum vom ști ce să facem? Eu cred că Cristos a proclamat Predica de pe Munte doar pentru a crea o dorință în inima noastră pentru această viață și că, dacă o persoană are o dorință după această viață, se va duce la Dumnezeu și va spune: „Doamne, care este soluția?” Și Domnul va spune: „Trebuie să fii umplut cu Duhul Sfânt. Trebuie să fii întărit în omul dinăuntru.”
Marele Apostol Pavel a fost un om foarte drept conform legii, dar nici măcar el nu a putut învinge această dorință până când nu a fost umplut cu Duhul Sfânt, iar apoi Duhul lui Dumnezeu l-a eliberat. Aceasta este ca atunci când Isus i-a deschis ochii orbului: acel om orb nu i-a putut deschide singur.
Acest lucru este posibil doar prin puterea Duhului Sfânt. De fapt, putem trăi la înălțimea a tot ceea ce a vorbit Isus în Predica de pe Munte numai dacă suntem umpluți cu Duhul Sfânt.
Nu vorbesc despre falsurile ieftine care circulă astăzi sub numele de „plinătate a Duhului”. Dacă plinătatea Duhului pe care pretinzi că ai experimentat-o te-a făcut să te cutremuri, să te rostogolești pe pământ, să râzi și să vorbești în limbi, dar ești biruit de păcate precum mânia și pofta sexuală, dacă încă îți ridici vocea la soția sau soțul tău, atunci nu ai fost umplut cu Duhul Sfânt. Nu lăsa pe nimeni să te înșele. Mulți oameni sunt înșelați. Duhul Sfânt ne dă o limbă nouă, nu doar capacitatea de a vorbi în limbi necunoscute, ci chiar abilitatea de a ne controla limba maternă. Nu este de niciun folos să vorbești în limbi necunoscute duminica dimineața în biserică și totuși să strigi la soția ta în limba maternă duminica după-amiaza. Aceasta nu este plinătatea Duhului Sfânt.
Plinătatea Duhului Sfânt ne dă control asupra limbii noastre. Roada Duhului este stăpânirea de sine, iar El ne dă control asupra limbii noastre 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Dacă nu este așa în viața ta, ar trebui să-I ceri lui Dumnezeu să-ți dea o adevărată plinătate a Duhului Sfânt. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru darurile Duhului, dar cere-I lui Dumnezeu plinătatea autentică a Duhului Sfânt, care este mai mult decât a avea darurile Duhului Sfânt. Aceasta este singura cale de a birui. Nu există altă cale.
Iacov spune că fiecare animal a fost îmblânzit de om, dar niciun om nu poate controla limba (Iacov 3:7-8). Doar Duhul Sfânt poate. Dacă ești plin de Duhul Sfânt, El îți va da control asupra limbii tale și asupra ochilor tăi. Acestea sunt cele două părți ale corpului uman despre care a vorbit Isus în legătură cu păcatul în Matei 5:21-32. Păcătuirea cu limba și păcătuirea cu ochii. Ambele sunt foarte, foarte importante.
Nu te mulțumi niciodată cu vreo contrafacere ieftină a plinătății Duhului Sfânt dacă nu îți dă control asupra limbii tale și control asupra ochilor tăi. Mergi înaintea lui Dumnezeu și spune: „Doamne, am o contrafacere ieftină. Vreau să fiu sincer cu Tine. Doar îi conving pe oameni că sunt plin de Duhul Sfânt, și asta nu valorează nimic. Nu vreau să ratez plinătatea autentică a Duhului Sfânt.”
Când eram tânăr creștin, eram învins în ambele domenii. În timp ce căutam plinătatea Duhului Sfânt, oamenii m-au trimis la diferite adunări, dar am fost atât de dezamăgit de ceea ce am văzut acolo. Am auzit mult zgomot și am spus: „Doamne, nu asta caut eu. Ci caut puterea de a birui păcatul. Chiar dacă durează zece ani, vreau ceea ce este adevărat. Vreau ceea ce au primit Petru, Iacov și Ioan în ziua Cincizecimii, nu contrafacerea ieftină care circulă în lume astăzi.”
Diavolul vrea ca oamenii să se mulțumească cu niște contrafaceri. Dacă ai cumpăra aur sau diamante, sau chiar bancnote, cât de atent ai fi să te asiguri că nu primești o imitație. Dacă știi că circulă o mulțime de bancnote contrafăcute, vei fi atent să te uiți la bancnotele de cinci sute de rupii pe care le iei. Cu cât mai atenți trebuie să fim referitor la ceea ce privește destinul nostru veșnic: plinătatea autentică a Duhului Sfânt!
Nu te mulțumi cu o imitație. Dacă nu ești mulțumit cu aur, diamante și bancnote contrafăcute, cu atât mai mult nu trebuie să te mulțumești cu o contrafacere în ceea ce privește plinătatea Duhului. Acesta este testul: te-a eliberat Duhul lui Dumnezeu de legea păcatului și a morții (Romani 8:2)? Acesta este testul.