Isus a vorbit despre „vinul nou” care „trebuie pus în burdufuri noi” (Luca 5:38). Vinul nou este viaţa lui Isus, iar burduful nou este Biserica pe care o zideşte El. La nunta din Cana, unde era prezent Isus, vinul vechi se terminase. Vinul vechi fusese realizat cu efort omenesc, de-a lungul unei perioade de mulţi ani, dar acesta nu a putut împlini nevoia. Aceasta este o pildă a vieţii trăite sub Lege, sub Vechiul Legământ. Vinul vechi se termină, iar Domnul trebuie să aştepte până când acesta se duce complet, ca să ne poată da vinul cel nou.

S-a terminat vinul din viaţa noastră personală, din viaţa căsniciei sau a adunării noastre? Atunci este vremea să căutăm Faţa Domnului şi să recunoaştem în mod sincer nevoia pe care o avem. Numai El ne poate da vinul cel nou! Vinul nou din Cana nu a fost realizat prin efort omenesc. A fost lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu. Tot aşa poate fi şi în viaţa noastră. El va scrie legile Sale în inimile şi-n minţile noastre şi va lucra în noi „şi voinţa şi înfăptuirea” pentru a face voia Lui desăvârşită (Evrei 8:10; Filipeni 2:13). El va tăia împrejur inimile noastre ca să-L iubim şi ne va motiva la umblarea în ascultare de poruncile Lui (Deuteronom 30:6; Ezechiel 36:27). La fel cum vinul cel nou de la nunta din Cana a fost lucrarea Lui, tot astfel această viață de ascultare va fi lucrarea Sa. Acesta e înţelesul harului. Chiar dacă am încerca o viaţă întreagă, noi nu am putea realiza viaţa lui Isus în noi. Dar dacă purtăm „în trupul nostru omorârea Domnului Isus” (luarea crucii în fiecare zi, moartea faţă de eul nostru, faţă de voinţa proprie, faţă de drepturile noastre şi faţă de reputaţia noastră), Dumnezeu promite să producă vinul cel nou al vieţii Domnului Isus în noi (2 Corinteni 4:10).

Pentru a obţine vinul nou, lupta noastră este împotriva păcatului, dar pentru obţinerea burdufului nou, lupta noastră trebuie să fie îndreptată împotriva tradiţiilor (datinilor) religioase care au „desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu” (Marcu 7:13). Și, multora le este mult mai dificil să se elibereze de „datina oamenilor”, decât să se elibereze de păcat! Însă numai „cei ce dau năvală pun mâna pe” Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 11:12). În cazul tradiţiilor religioase, nu se poate face abstracţie de tratamentul violent.

Am putea crede că, fiind creştini, ne-am debarasat de vechiul burduf evreiesc şi că în biserica creştină avem un burduf nou. Dacă ne uităm, însă, cu băgare de seamă la ceea ce noi numim adunare creştină, vom fi surprinşi să găsim în ea multe caracteristici ale Vechiului Legământ. Luaţi în considerare doar trei exemple, deşi există multe altele.

În primul rând, evreii aveau o seminţie aparte, de preoţi, şi anume leviţii, care erau chemaţi să facă toată slujba religioasă. Nu toţi evreii puteau fi preoţi. Sub Noul Legământ, însă, toţi credincioşii sunt preoţi (1 Petru 2:5; Apocalipsa 1:6). Deşi acest adevăr este recunoscut teoretic de majoritatea credincioşilor, el este pus în practică de foarte puţini. Aproape fiecare grupare creştină îşi are “preotul”, “pastorul”, “slujitorul lui Dumnezeu” sau “lucrătorul cu normă întreagă” care sunt similari leviţilor din vechime şi conduc închinarea oamenilor lui Dumnezeu. Numai aceşti “Leviţi” pot boteza noii convertiţi şi numai ei pot împărți Cina Domnului. Ei sunt susţinuţi financiar din zeciuielile oamenilor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor congregaţionale aceşti “Leviţi” domină programul întâlnirilor şi nu lasă Trupului lui Cristos nici o oportunitate pentru slujire. Întâlnirile „cu un singur vorbitor” sunt parte a burdufului vechi. Sub Noul Legământ fiecare credincios poate bea din vinul cel nou, poate sluji sub ungerea Duhului Sfânt şi poate manifesta darurile Duhului. Pot începe adunarea doi sau trei proroci, unul sau doi pot manifesta public darul limbilor (dacă există cineva să tălmăcească acele limbi) şi fiecare credincios este liber să prorocească în adunare şi să zidească sufleteşte biserica. Acesta e burduful cel nou (1 Corinteni 14:26-31). Vinul nou este descris în 1 Corinteni 13 şi este viaţa trăită în iubire. Burduful nou este descris în 1 Corinteni 12 şi 14. Însă, oare sunt numeroşi aceia care vor ca lucrurile să fie făcute în felul lui Dumnezeu? Vai! Sunt foarte puţini. Cei mai mulţi sunt mulţumiţi cu burduful lor vechi şi cu “Leviţii” lor plătiţi.

În al doilea rând, din moment ce numai prorocii aveau Duhul, evreii îşi aveau prorocii lor care, în diferite situaţii, puteau afla voia lui Dumnezeu pentru vieţile lor. Sub Noul Legământ, însă, prorocii au un rol complet diferit, şi anume, zidirea Trupului lui Cristos (Efeseni 4:11,12). Din moment ce acum toţi credincioşii pot primi Duhul Sfânt, ei nu mai trebuie să meargă la anumiţi proroci pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru ei (Evrei 8:11; 1 Ioan 2:27). Totuşi mulţi credincioşi trăiesc încă în burduful vechi al pelerinajului, mergând la anumiţi oameni ai lui Dumnezeu ca să afle ce anume trebuie să facă, cu cine să se căsătorească, etc.

În al treilea rând, societatea evreiască era o comunitate mare, cu oameni răspândiţi pe o arie întinsă, dar având un sediu central în Ierusalim şi având ca lider un Mare Preot pământesc. Sub Noul Legământ numai Isus este Marele nostru Preot, în Cer, iar singurul nostru Sediu Central este Tronul lui Dumnezeu. Evreii aveau un sfeşnic ale cărui şapte braţe se ramificau dintr-un singur trunchi central (Exodul 25:31,32). Acesta era burduful cel vechi.

Sub Noul Legământ, fiecare biserică locală este un sfeşnic separat, fără braţe. Vedem clar acest lucru în Apocalipsa 1:12, 20 unde cele şapte biserici locale din Asia Mică sunt reprezentate prin şapte sfeşnice diferite, spre deosebire de sfeşnicul evreiesc. Isus, în calitate de Cap al bisericilor, umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice. În acele zile nu exista vreun papă pământesc, vreun secretar general sau vreun preşedinte al vreunei confesiuni. Nici nu era, nicăieri pe Pământ, vreun “frate prezbiter - şef” care să fi avut ultimul cuvânt în orice problemă. Fiecare biserică locală era cârmuită de prezbiteri locali. Aceşti prezbiteri erau răspunzători direct Domnului, în calitate de Cap al lor. În zilele noastre, însă, vedem în jurul nostru o mulţime de creştini care sunt într-un sistem confesional (burduful cel vechi) cu sau fără un anumit nume - fiindcă există anumite grupări care pretind că nu sunt confesionale dar care, cu toate acestea, au toate caracteristicile confesionalismului. Toate acestea reprezintă burduful cel vechi.

Dumnezeu a rânduit burduful cel nou al bisericii locale pentru a preveni răspândirea corupţiei. Dacă cele şapte biserici din Asia Mică s-ar fi ramificat unele dintr-altele atunci doctrinele corupte ale lui Balaam şi ale Nicolaiţilor, precum şi prorociile false ale Izabelei (Apocalipsa 2:14,15,20) s-ar fi răspândit la toate cele şapte biserici. Dar, din moment ce fiecare dintre ele erau sfeşnice separate, două dintre biserici, cea din Smirna şi cea din Filadelfia, au putut să se păstreze curate. Deci, dacă vreţi să vă păstraţi adunarea curată debarasaţi-vă de burduful cel vechi al confesionalismului. Fie ca Domnul să ridice pe mulţi în ţara noastră care dau năvală împotriva tradiţiilor omeneşti (Matei 11:12) care au ţinut pe atât de mulţi în robie, şi care, apoi, vor zidi Trupul lui Cristos în fiecare localitate.