Povara pe care au avut-o toți prorocii a fost sfințenia: Renunță la idolii tăi și pune-l pe Dumnezeu pe primul loc în viața ta. Adevărata sfințenie înseamnă să nu avem niciun idol în viața noastră. Sfințenia înseamnă că Dumnezeu este Cel care umple toată inima noastră. Chemarea noastră este să vestim acest lucru astăzi astfel încât biserica să poată fi un loc în care Dumnezeu locuiește cu bucurie.

Adevărata sfințenie vine numai la acel om care o caută cu toată inima, și nu la acela care doar are învățătura corectă în mintea lui. Secretul sfințeniei este descoperit nu printr-un studiu al cuvintelor și timpurilor verbale grecești din Noul Testament, ci printr-o dorință din toată inima și sinceră de a fi pe placul lui Dumnezeu. Domnul privește la inima noastră, nu la creierul nostru!

Creșterea în sfințenie va fi întotdeauna însoțită de o conștiență crescândă a propriei păcătoșenii în ochii lui Dumnezeu. Sfințenia este însăși natura lui Dumnezeu. Duhul pe care ni-L dă Dumnezeu este un Duh Sfânt. Când Isaia a primit o vedenie despre Dumnezeu, L-a văzut în sfințenia Sa și s-a văzut pe sine ca pe un om necurat (Isaia 6:1-7). Viața plină de Duhul este o viață de creștere în sfințenie. Pe măsură ce viața unui om crește în sfințenie, crește și conștiența sa despre sfințenia absolută a lui Dumnezeu. Cele două merg împreună. De fapt, aceasta din urmă este unul dintre testele ce arată dacă o avem într-adevăr pe prima. La douăzeci și cinci de ani după convertire, Pavel spune: "Eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli" (1 Corinteni 15:9). Apoi după cinci ani, el zice: "Sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții" (Efeseni 3:8). Încă un an mai târziu, el spune: "Eu sunt (observați, nu zice "am fost", ci "sunt") cel dintâi dintre păcătoși" (1 Timotei 1:15). Vedeți progresul în sfințenie din aceste afirmații? Cu cât mai aproape de Dumnezeu a umblat Pavel, cu atât mai conștient a fost de corupția și răutatea propriei sale inimi. El a realizat că nimic bun nu locuia în firea sa pământească (Romani 7:18).

Trebuie să ajungem în punctul în care dorim sfințenie totală mai mult decât dorim sănătate totală. La fel cum dorim să fim deplin eliberați de toate bolile din trupul nostru, trebuie să dorim să fim total eliberați de toate păcatele care ne pângăresc. Nu trebuie să tolerăm păcatul mai mult decât tolerăm boala. A tolera gândurile murdare este ca tolerarea tuberculozei sau a leprei. A tolera mânia, justificându-ne și spunând: "Asta-i slăbiciunea mea" sau "Ăsta-i temperamentul meu" și, astfel, permițând-o în viața noastră, este ca și cum am tolera SIDA sau sifilis în trupul nostru. Păcatul și boala sunt foarte asemănătoare.

"Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie" (1 Tesaloniceni 3:12,13). Aceste versete ne învață că, dacă vrem să fim fără prihană în sfințenie, trebuie să creștem tot mai mult în dragoste față de toți oamenii. Sfințenia fără dragoste este o contrafacere - și orice astfel de sfințenie este, în realitate, neprihănire proprie și legalism, care sunt ca niște haine mânjite în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6).

Sfințenia și dragostea neschimbătoare a lui Dumnezeu au fost povara tuturor prorocilor: Sfințenia în poporul lui Dumnezeu și dragostea neschimbătoare a lui Dumnezeu pentru poporul Său, chiar și atunci când aceștia sunt în preacurvie spirituală și au apucat pe căi greșite. Dorința lui Dumnezeu a fost întotdeauna de a aduce pe poporul Său înapoi. El îi disciplinează; dar apoi vrea să-i aducă înapoi la El după ce disciplina s-a sfârșit.

În acest mod ar trebui să funcționeze adevărata lucrare profetică și în biserică. Un proroc adevărat din biserica de azi va avea aceeași povară pe care au avut-o prorocii din Vechiul Testament pentru sfințenie în poporul lui Dumnezeu. Și el va fi mișcat, așa cum erau aceia, de dragostea neschimbătoare, îndelung răbdătoare și plină de compasiune a lui Dumnezeu, care dorește totdeauna să aducă pe poporul Său căzut înapoi la El și la sfințenie autentică. Ar trebui să existe o slujire profetică în fiecare biserică, dacă vrea să rămână vie și să funcționeze pentru Dumnezeu așa cum trebuie.