Pasajul din Geneza 22 începe cu fraza: "După aceste lucruri..." Când ne uităm la circumstanțele care preced acest ceas de încercare, îl vedem pe Avraam într-o poziție triumfătoare. Păgânii veniseră la el și i-au spus: "Avraam, am privit la viața ta și știm că Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci" (Geneza 21:22 - parafrazat). Fără îndoială că auziseră de modul miraculos în care a conceput Sara și au fost convinși că Dumnezeu este cu această familie. Ismael fusese trimis departe. Isaac era acum dragul inimii lui Avraam. În acel moment, Avraam era în mare pericol de a-și pierde dragostea dintâi și devotamentul față de Dumnezeu. Astfel că, Dumnezeu l-a încercat din nou și i-a spus să-l aducă pe Isaac ca jertfă. Avraam a avut urechi de auzit și o inimă care a fost dispusă să asculte de orice poruncea Dumnezeu. S-a sculat devreme în dimineața următoare și s-a pornit să împlinească voia lui Dumnezeu (Geneza 22:3). Relatarea acestui eveniment nu ne spune prin ce a trecut bătrânul patriarh în noaptea după ce i-a vorbit Dumnezeu. Sunt sigur că nu a dormit în noaptea aceea. Trebuie să fi rămas treaz și să se fi dus să-l privească pe fiul său iubit din nou și din nou; iar lacrimile trebuie să i se fi scurs din ochi când se gândea la ce avea de făcut cu el.

Cât de greu trebuie să fi fost pentru Avraam să-l aducă jertfă pe fiul bătrâneții lui. Dar era dispus să asculte de Dumnezeu cu orice preț. Cu vreo cincizeci de ani înainte, el pusese mâna pe plug când Dumnezeu l-a chemat în Ur, iar acum nu avea să privească înapoi. Nu a existat nicio limită în ascultarea lui și niciun sfârșit la disponibilitatea lui de a jertfi pentru Dumnezeul său. Nu e de mirare că a devenit prietenul lui Dumnezeu.

A existat credință în inima lui Avraam că Dumnezeu îl va învia cumva pe fiul său din morți, atunci când s-a suit pe munte ca să-l jertfească pe Isaac. Evrei 11:19 ne spune acest lucru. Dumnezeu îi dăduse deja lui Avraam o pregustare a puterii învierii în propriul său trup și în cel al Sarei, prin nașterea lui Isaac. Cu siguranță nu ar fi fost nicio problemă pentru un astfel de Dumnezeu să readucă la viață un Isaac care a fost jertfit pe altar. Astfel că, Avraam le spune slujitorilor săi, când i-a lăsat la poalele muntelui Moria: "Eu şi băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce (amândoi) la voi" (Geneza 22:5). Acesta a fost un cuvânt de credință. El credea că Isaac se va întoarce cu el.

Observați și că el le spune slujitorilor săi: "Ne ducem să ne închinăm lui Dumnezeu". El nu se plânge că Dumnezeu cere prea multe de la el și nici nu se laudă cu jertfa minunată pe care urma să i-o aducă lui Dumnezeu. Nu. Avraam nu aparținea categoriei celor care îi informează subtil pe alții despre sacrificiile pe care le fac pentru Dumnezeu. Avraam a spus că mergea să se închine Dumnezeului său. Și, acolo înțelegem ceva din sensul real al închinării. Amintiți-vă cum a spus Domnul Isus odată: "Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat" (Ioan 8:56). Cu siguranță, aici, pe muntele Moria, Avraam a văzut ziua lui Cristos. În viziune profetică, bătrânul patriarh a văzut în propria sa faptă o imagine (deși într-un mod vag) a acelei zile în care Însuși Dumnezeu Tatăl avea să-L conducă pe singurul Său Fiu pe dealul Calvarului și să-L ofere ca jertfă pentru păcatele omenirii. Și în acea zi, pe Muntele Moria, Avraam a înțeles ceva despre cât avea să-L coste pe Dumnezeu să salveze o lume rătăcită. El a ajuns într-un loc de părtășie intimă cu inima lui Dumnezeu în acea dimineață. Da, el s-a închinat lui Dumnezeu nu doar cu cuvinte și imnuri frumoase, ci prin ascultare și sacrificiu costisitoare.

O cunoaștere profundă și intimă a lui Dumnezeu poate veni doar printr-o astfel de ascultare. Putem să acumulăm o mulțime de informații teologice corecte în mintea noastră; dar adevărata cunoaștere spirituală poate veni numai atunci când Îi dăm totul lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale. Avraam a fost încercat aici dacă avea să-l iubească mai mult pe Dătător sau darurile Sale. Isaac a fost, fără îndoială, darul lui Dumnezeu, dar Avraam era în pericol de a avea o afecțiune excesivă pentru fiul său. Isaac devenea un idol care avea să întunece viziunea spirituală a lui Avraam. Astfel că, Dumnezeu a intervenit pentru a-l salva pe Avraam de la o asemenea tragedie.