În Apocalipsa 2 și 3, când ne uităm la cele cinci biserici și mesageri care sunt mustrați de Domnul, vedem în ei o tendință descendentă clară:

(1) În Efes, vedem pierderea dragostei dintâi pentru Domnul. Când ne pierdem devotamentul față de Hristos, am făcut primul pas în jos. În scurt timp, aceasta duce la pierderea dragostei noastre și pentru credincioșii din jurul nostru.

(2) În Pergam, vedem că lumescul a pătruns cu șiretenie prin învățătura lui Balaam. Nicolaiții (care erau ținuți afară din biserică în Efes) au acum putere aici. Când devotamentul față de Hristos este pierdut, caracterul lumesc se strecoară înăuntru și ierarhia religioasă preia conducerea în biserică. Odată ce o ierarhie religioasă a preluat conducerea unei biserici, Babilonul se zidește cu ușurință.

(3) În Tiatira, biserica a devenit în întregime lumească și, ca urmare, curvia religioasă este de nestăpânit. O femeie are acum puterea de a influența biserica, proclamând harul fals și contrafăcând darurile Duhului (în special prorocia).

(4) În Sardes, vedem ipocrizia. Păcatul este acoperit și opinia omului este prețuită mai mult decât cea a lui Dumnezeu. Mesagerul bisericii se află în adormire spirituală (fără a fi conștient de realitățile spirituale). Forma de evlavie ascunde totuși de ochii oamenilor moartea spirituală pe care Domnul o vede în el.

(5) În Laodiceea, lucrurile au degenerat într-o asemenea măsură încât trupul nu numai că a murit, dar a și început să se destrame și să miroasă urât. Starea de căldicel și mândria spirituală sunt cauza morții. În cele patru biserici de mai sus, exista câte un lucru bun pe care Domnul încă îl putea vedea în fiecare dintre ele. Dar aici, în Laodiceea, n-a putut să vadă nimic.

Niciunul dintre mesagerii bisericilor de mai sus nu era conștient de adevărata condiție spirituală a vieții lor sau a bisericii lor. Toți erau mulțumiți de sine datorită părerii înalte pe care o aveau față de sine înșisi. Ei nu puteau să audă ce avea să le spună Domnul personal, fiindcă toți erau ocupați cu pregătirea de predici pentru a predica altora. Erau mai interesați de predicare decât de a-și vedea propria nevoie. Este foarte ușor, odată ce o persoană a devenit mesagerul unei biserici, să-și imagineze că el însuși este dincolo de nevoia de corecție. Biblia vorbește despre "un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat" (Eclesiastul 4:13). Mesagerii acestor cinci biserici erau toți asemenea acestui împărat fără minte. Cuvântul lor fusese lege atâta timp, încât nici nu-și puteau imagina posibilitatea ca ei să n-aibă dreptate acum în vreo chestiune!! Asemenea era amăgirea lor. Își imaginau că nu pot pierde niciodată ungerea lui Dumnezeu din viața lor. Atitudinea lor mândră a fost ceea ce i-a făcut surzi din punct de vedere spiritual. Saul a fost un alt împărat fără minte, care începuse bine, dar care a apucat-o pe cărări greșite. El era "mic în ochii săi" când a fost la început uns de Domnul ca împărat (1 Samuel 15:17). Dar nu s-a păstrat în gânduri smerite despre sine. Și astfel a pierdut ungerea lui Dumnezeu. Ungerea s-a dus apoi la tânărul David. Saul a realizat acest lucru, dar a refuzat să privească adevărul drept în față. A continuat cu încăpățânare să stea pe tron ​​și a căutat să-l omoare pe David. În cele din urmă, Dumnezeu a luat viața lui Saul și l-a pus pe David pe tron. Vedem situații similare în multe biserici de astăzi. Ungerea Duhului s-a depărtat de la mulți care au fost odată mesageri ai Domnului și acum se odihnește cu putere peste unii frați mai tineri din bisericile lor. Dar "împărații bătrâni și fără minte" nu pot suporta să vadă acest lucru. Astfel, ce fac ei? Invidia și dorința lor egoistă de a-și păstra împărăția îi fac să-i suprime pe acești frați tineri într-un fel sau altul. Poate că ceva asemănător se poate să se fi întâmplat și în cele cinci biserici decăzute din Asia Mică. Așadar, Domnul le-a dat acelor mesageri un ultim avertisment.

Nu există părtinire la Dumnezeu şi El nu are favoriţi speciali. Chiar şi apostolul Pavel a realizat că poate decădea şi să fie descalificat, dacă nu era atent să trăiască o viaţă disciplinată (1 Corinteni 9:27).

Pavel i-a spus lui Timotei: "Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă" (1 Timotei 4:16). Timotei trebuia să se îngrijească de viaţa sa proprie mai întâi. Atunci putea fi capabil să experimenteze mântuirea de tot ce era neasemănător lui Hristos în viaţa sa şi, astfel, era împuternicit să-i conducă şi pe alţii la o astfel de mântuire. Aceasta este calea pe care a pregătit-o Domnul pentru toţi mesagerii Săi din fiecare biserică.

Pavel le-a spus și prezbiterilor bisericii din Efes să se îngrijească de vieţile lor mai întâi, şi mai apoi de vieţile turmei lor (Fapte 20:28). Aceasta este responsabilitatea fiecărui mesager al Domnului - să-şi păstreze propria viaţă în curăţie şi sub permanenta ungere a Duhului. "Hainele să-ţi fie albe în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap" (Eclesiastul 9:8).

Domnul dorise să vorbească direct acestor mesageri. Dar ei nu aveau urechi de auzit. Într-un final, El a trebuit să le vorbească printr-un apostol. Slavă lui Dumnezeu că a existat cel puţin un apostol asemenea lui Ioan care putea să asculte cu claritate vocea Domnului.

În ciuda căderilor lor, Domnul avea speranţă pentru toţi cei cinci mesageri - căci El tot îi ţinea în mâna Sa dreaptă (Apocalipsa 2:1). Dacă se pocăiau, puteau deveni din nou fraţi victorioşi, iar bisericile lor ar fi radiat de slava Domnului din nou. Dacă, însă, eşuau să ia aminte la acest ultim avertisment, atunci Domnul avea să-i îndepărteze.

Istoria bisericii creştine ne arată cum acest proces a fost repetat iarăşi şi iarăşi în fiecare parte a lumii, în decursul acestor douăzeci de secole ce au trecut. De aceea găsim acum atât de multe "biserici" babiloniene în orice loc. La un anumit nivel poate deveni atât de rău, încât să nu mai existe niciun sfeşnic rămas într-un oraş-dat. Orice aşa-numită biserică poate fi una babiloniană.

Domnul se uită după o biserică:

(i) Care este arzătoare în devotament față de Hristos şi în dragoste a unuia față de celălalt;

(ii) Care predică o credinţă vie în Dumnezeu;

(iii) Care subliniază ascultare totală faţă de toate poruncile lui Dumnezeu;

(iv) Care propovăduiește mărturia lui Isus fără ruşine;

(v) Care stă împotriva mândriei duhovniceşti, a făţărniciei şi a duhului lumesc;

(vi) Care demască apostolii falși, învăţătorii falși şi darurile mincinoase;

(vii) Care propovăduieşte permanenta crucificare a firii pământești;

(viii) Care încurajează pe toţi credincioşii să se judece pe sine mereu;

(ix) Care cheamă credincioşii să fie biruitori, precum a fost și Isus Însuşi.

Domnul doreşte o astfel de mărturie pentru Numele Său în orice loc.