Prezbiterul din Pergam a fost mustrat pentru că a permis oamenilor să predice doctrine care au condus biserica înspre lumesc și înspre o atitudine neglijentă față de păcat (Apocalipsa 2:14, 15). El însuși se poate să fi fost un om bun. Dar le-a permis altora să predice învățătura lui Balaam. Așadar, era vinovat.

Domnul îi ține pe prezbiteri responsabili pentru a se asigura că în biserică nu este permisă nicio predicare care să-i conducă pe oameni să trateze păcatul cu ușurință. Există „o învățătură care duce la evlavie” (la o viață evlavioasă, asemănătoare lui Cristos) și numai aceasta este „învățătură igienică” (1 Timotei 6:3 - adnotă). Orice altă învățătură este neigienică într-o măsură mai mare sau mai mică.

De ce a permis acest prezbiter în biserica sa astfel de învățături cu o atitudine neglijentă față de păcat? Probabil că nu i-a corectat niciodată pe frați și pe surori pentru nimic, fiindcă dorea să aibă reputația de frate smerit și blând. Dacă așa au stat lucrurile, el și-a căutat propria onoare mai mult decât binele bisericii.

„Smerenia” și „blândețea” sunt virtuți pe care trebuie să le învățăm de la exemplul lui Isus, așa cum ne-a spus El Însuși să facem (Matei 11:29). Altfel, putem avea o înțelegere greșită a ceea ce înseamnă ele.

Smerenia și blândețea lui Isus nu L-au împiedicat să-i alunge pe schimbătorii de bani din templu sau să-l mustre pe Petru cu cuvinte aspre precum: „Înapoia Mea, Satano”, atunci când Petru a predicat o doctrină falsă, că Isus ar trebui să evite crucea (Matei 16:22, 23).

Satan poate folosi chiar și un frate bun ca Petru pentru a duce biserica pe căi greșite. Căci acel frate poate vorbi în adunări în așa fel încât să dilueze cuvântul despre cruce. O astfel de predicare trebuie întotdeauna identificată ca vocea lui Satan - căci astfel Satan poate abate biserica de la direcția pe care Dumnezeu vrea să o ia.

Una dintre cele mai mari responsabilități pe care le avem ca prezbiteri de biserici este să stabilim direcția pe care trebuie să o ia biserica noastră. Nu trebuie să fie direcția lumescului și a compromisului. Nici nu trebuie să fie direcția fariseismului și a legalismului. Ci trebuie să fie calea crucii - direcția voii lui Dumnezeu.

Predicatorii asemănători lui Balaam au de obicei o mare putere sufletească și pot avea o influență nesănătoasă asupra oamenilor dintr-o biserică. Predicatorii care au o personalitate umană puternică îi copleșesc în mod invariabil pe ceilalți, și îi împiedică să fie conectați la Cristos ca și Cap al lor. De asemenea, îi influențează pe alții în așa fel încât să-i îndepărteze de adevărata spiritualitate, către o religiozitate superficială, lumească.

Când un predicator nu a înțeles ce înseamnă să-și dea la moarte puterea sufletească, el îi va conecta pe credincioși la sine și nu la Cristos, Capul. Credincioșii îl vor admira și îl vor urma pe predicator, dar nu vor birui niciodată păcatul sau lumea în viața lor.

Există o diferență vastă între puterea spirituală și puterea sufletească, și trebuie să fim în stare să discernem între cele două. Un om poate că are o mulțime de cunoștințe biblice și un dar de a vorbi. Poate că este chiar foarte ospitalier cu frații și surorile, și îi ajută în multe moduri practice. Dar dacă îi conectează pe oameni la sine și nu la Cristos, el va fi o piedică în zidirea Trupului lui Cristos.

Predicatorii asemănători lui Balaam se bucură să primească daruri de la alții (Numeri 22:15-17). Un dar ne poate orbi ochii (Proverbe 17:8) și ne poate face obligați față de oameni, astfel încât să devenim sclavii lor. Asta ne poate împiedica să spunem adevărul lui Dumnezeu și să ne corectăm binefăcătorii.

Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să rămână întotdeauna liber. „Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți dar robi oamenilor” (1 Corinteni 7:23).