Închinarea înaintea lui Dumnezeu este ceva care ne aduce într-o relație foarte intimă cu Tatăl nostru Ceresc, iar închinarea înseamnă mai mult decât a rosti cuvinte sau a-i spune lucruri lui Dumnezeu. Permiteți-mi să clarific o interpretare greșită pe care o au peste 90% dintre credincioși. Există o expresie foarte obișnuită denumită „slujba de închinare”, care este folosită astăzi în multe biserici la întâlnirea lor de duminică dimineața. În bisericile carismatice sau în unele biserici penticostale, ei numesc acest moment: un timp de „laudă și închinare”. Dacă vreți să fiți complet scripturali și biblici, aceasta este o expresie total greșită; ceea ce fac ei acolo duminică dimineața nu este închinare. Dacă ascultați cuvintele cântărilor pe care le cântă ei, acestea sunt de laudă și mulțumire. Nu este deloc închinare. Dacă nu mă credeți, puteți să luați o concordanță și să vă uitați la cuvântul ‘închinare’ așa cum se găsește în Noul Testament. În Vechiul Testament, acesta era singurul mod în care își puteau exprima închinarea față de Dumnezeu: bătând din palme și cântând, și folosind instrumente pentru a-I cânta cântări lui Dumnezeu. Dar în Noul Legământ, Isus i-a spus femeii samaritence în Ioan capitolul 4:23-24: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

Isus a vorbit despre un ceas care urma să vină. El se referea la ziua Cincizecimii, care încă nu venise. În Ioan 4:23, El a spus de asemenea: „acum a și venit”, ceea ce înseamnă că se împlinise deja în El, pentru că Isus este întâiul născut dintre mai mulți frați în Noul Legământ. El a fost Cel care a deschis intrarea în Noul Legământ pentru noi, astfel că, într-un sens, El a fost primul, și este Conducătorul nostru. Așadar, venise acel ceas în care era în sfârșit un om care umbla pe pământ și se închina Tatălui în duh și în adevăr, iar acesta era Isus Însuși. Nimeni nu mai făcuse acest lucru până atunci.

1 Tesaloniceni 5:23 ne spune că omul este duh, suflet și trup, iar acest lucru indică faptul că atunci când Isus a folosit cuvântul duh, El a spus că toată închinarea din Vechiul Testament până în acel moment era numai în trup și în suflet. Asta înseamnă că se închinau lui Dumnezeu cu mâinile lor, ridicându-și mâinile, batând din palme; se închinau lui Dumnezeu cu sufletul lor, folosindu-și mintea, intelectul, emoțiile; simțeau bucurie și sentimente, sentimente emoționale la fel ca tine atunci când cânți cântări de laudă și mulțumire în cadrul întâlnirii de biserică. Acesta era nivelul închinării în suflet și în trup. Dar El a spus: „Acum ați ajuns la un nivel mai profund de închinare pe care îl puteți avea de acum înainte, când Duhul Sfânt locuiește în voi așa cum locuiește în Mine”. Isus spunea: „Veți putea de asemenea să vă închinați în duh și în adevăr, nu doar în trup și în suflet”.

Ce ar trebui să facem astăzi? Încă batem din palme și ne ridicăm mâinile, încă ne simțim emoționați și ne folosim intelectul atunci când Îl lăudăm pe Dumnezeu, dar dincolo de toate acestea, trebuie să ne închinăm în duh, iar asta înseamnă că pătrundem prin acea perdea dintre suflet și duh, și intrăm în acel tărâm în care suntem singuri cu Dumnezeu. În cortul întâlnirii din Vechiul Testament, existau trei părți - corespunzând trupului, sufletului și duhului - iar ultima parte, acea parte închisă, care era acoperită de o perdea, era locul preasfânt, unde locuia numai Dumnezeu. În curtea de afară, era mult freamăt cu jertfele oferite. În locul sfânt, un număr de preoți se îngrămădeau unul în jurul celuilalt, aducând tămâie și aprinzând lămpile etc. Dar în locul preasfânt, era numai Dumnezeu. Deci, când o persoană intra în locul preasfânt, era numai cu Dumnezeu. Nu era conștient de nimeni altcineva. Nu era nimeni altcineva acolo decât el și Dumnezeu. Aceasta este închinarea în duh, unde ești doar tu cu Dumnezeu. Iar asta poți face în camera ta, și nu este ceva ce faci doar cu cuvinte.

În Psalmul 73:25 vedem unul dintre cele mai bune exemple a ceea ce spune un închinător adevărat în atitudinea sa față de Dumnezeu. Dacă poți să-I spui asta cu sinceritate lui Dumnezeu, din adâncul inimii tale, ești un închinător. Dacă nu, atunci nu te închini în duh. În Psalmul 73:25, psalmistul spune: „Doamne, pe cine altul am eu în cer afară de Tine?” Cu alte cuvinte, „Când ajung în rai, nu voi căuta străzile de aur sau un palat sau o coroană. Voi fi fericit și satisfăcut numai cu Dumnezeu. Nu am nevoie de nimeni sau de nimic altceva decât de Dumnezeu.” Asta înseamnă: „Am frați și surori și membri de familie minunați care s-ar putea să fie acolo în rai, dar Tu vei fi totul pentru mine.” „Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Asta înseamnă: „Nu numai în rai, dar înainte de a ajunge în rai, aici pe-acest pământ nu-mi doresc nimic altceva decât pe Tine. Nu-mi doresc mai multe bunuri materiale decât ceea ce mi-ai dat Tu. Sunt perfect mulțumit.” Evlavia cu mulțumire este un mare câștig. Un închinător nu are niciodată vreo nemulțumire cu privire la nimic de pe acest pământ - el este perfect mulțumit cu toate circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru el. Este mulțumit de familia în care l-a așezat Dumnezeu, de slujba pe care o are, de tot ceea ce are. El nu-și dorește nimic altceva decât pe Dumnezeu. Așa cum spune vechea zicală: Dacă vine un timp în viața ta când nu îți mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este mai mult decât suficient.

Prin urmare, aceasta este adevărata închinare, unde atitudinea inimii mele este că nu-mi doresc nimic aici pe acest pământ decât pe Dumnezeu. Dacă nu ai această atitudine a inimii, oricât de emoționat te-ai simți când Îi aduci laude și mulțumiri lui Dumnezeu duminica dimineața, nu ești un închinător. Poți să numești asta închinare și laudă, dar te înșeli pe tine însuți, iar Satan este chiar fericit de asta pentru că îți imaginezi că te închini lui Dumnezeu când de fapt nu faci asta. Dar Isus a spus în Ioan 4:23 că Tatăl îi caută pe cei care I se închină în duh. Și ce dorință are Tatăl.

Ai această tânjire de a satisface inima Tatălui tău, de a fi un închinător în duh? Atunci du-te la Psalmul 73:25 și nu te odihni până când acele cuvinte nu vor fi expresia inimii tale, că nu dorești nimic altceva pe pământ decât pe Isus Hristos, nici măcar o anumită slujire. Nu-ți găsi satisfacția în evanghelizarea pe care o faci sau în învățătura pe care o dai altora, sau în zidirea bisericii tale sau în vreo slujire, sau în banii sau proprietatea ta, sau în orice altceva. „Doamne, Te am pe Tine și numai pe Tine Te doresc.”