Babilon (biserica falsă) este numit㠄cea mare” de unsprezece ori în cartea Apocalipsa. Ierusalimul (mireasa lui Hristos), pe de altă parte, e numit㠄cetatea sfânt㔠(vezi Apocalipsa 12-21).

Dacă interesul nostru este să fim mari ca şi „biseric㔠în ochii lumii, atunci ne rătăcim în direcţia Babilonului. Isus a spus că ceea ce oamenii preţuiesc în mod deosebit este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:15). Trebuie, de aceea, să verificăm în permanenţă dacă există ceva în biserica noastră (fie muzica sau predicarea) care este spus sau făcut ca să-i impresioneze pe oameni. Numărul mare este întotdeauna ceva impresionant în ochii oamenilor. Dacă ne dăm în vânt să prezentăm altora statisticile creşterii bisericii noastre, acesta este un simptom sigur al Babilonului. Nu înseamnă că Dumnezeu nu e interesat să adauge la numărul nostru. În mod sigur este – dacă El consideră că suntem o turmă pe care o poate recomanda şi altor oi ale Sale (care au inima total dăruită Lui). Însă creşterea numărului nu este neapărat un indiciu al binecuvântării lui Dumnezeu – pentru că şi cultele eretice cresc, de asemenea, în număr după cum se întâmplă şi în religiile păgâne. Şi, foarte adesea, statisticile lor sunt mai impresionante decât cele ale multor grupări creştine!

Aşadar, în Ierusalim, creşterea e măsurată după creşterea în sfinţenie – care include dragostea unul pentru celălalt. Isus a spus că îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini o vor găsi. Aceia care propăvăduiesc poarta cea strâmtă ca fiind la fel de strâmtă cum a făcut-o Isus vor vedea că foarte puţini se vor alătura bisericii lor (Matei 7:13,14). Dacă, pe de altă parte, facem poarta mai largă decât a făcut-o Isus, vom creşte cu uşurinţă în număr. Acesta este punctul unde mare parte din creştinismul de astăzi s-a rătăcit. Isus a vorbit despre poarta cea strâmtă şi despre calea îngustă în contextul „predicii de pe munte” (Matei 5-7). Prin urmare, conţinutul acelor capitole prezintă ceea ce constituie poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă.

1 Corinteni 3:13 spune clar că ceea ce va fi evaluat de Domnul în ziua de pe urmă va fi calitatea, iar nu cantitatea lucrării noastre. O slujire de calitate poate proveni numai de la cineva care trăieşte într-o continuă judecare de sine – „care rămâne lângă un foc mistuitor, lângă nişte flăcări veşnice” (Isaia 33:14). Aici, biserica trebuie să fie diferită de toate denominaţiunile din jurul nostru. Odată ce această distincţie se pierde, vom sfârşi ca altă denominaţiune moartă.

În vechiul legământ, accentul era întotdeauna pus pe exterior – „din pricina împietririi inimilor oamenilor” (Matei 19:8). Legea accentua curăţirea exterioară. Noul legământ, dimpotrivă, accentua curăţirea, mai întâi, a „părţii dinăuntru a paharului” (Matei 23:25,26). Isus a spus în acel verset (versetul 26) că, odată ce partea dinăuntru era curăţită, partea de afară va deveni automat curată, astfel că nu va mai fi nevoie de nicio curăţire exterioară. Putem vedea acest lucru cât se poate de limpede din Matei 5:21-30. Dacă cineva şi-a curăţit inima de mânie, nu mai există niciun pericol să comită crimă în exterior. În acelaşi fel, dacă şi-a curăţit inima de gânduri sexuale murdare, nu va mai fi niciun pericol de comitere în exterior a adulterului. Curăţă lăuntrul şi exteriorul va deveni automat curat.

Când, într-o biserică, se pune accentul în primul rând pe lucrurile exterioare – evitarea frecventării cinematografelor, a fumatului, a băuturii, a jocurilor de noroc, a purtării bijuteriilor etc. – o astfel de biserică nu va ajunge decât o biserică a vechiului legământ! Calea de scăpare de relele exterioare nu constă în a ne concentra mai întâi pe ele, ci mai degrabă pe atitudinea lăuntrică lumească a minţii care produce acele rele exterioare.

Nu poate avea loc nicio curăţire lăuntrică fără judecare de sine. Este imposibil de zidit biserica dacă această curăţire lăuntrică nu este predicată în mod continuu. Biblia ne spune să ne îndemnăm unul pe altul zilnic în biserică pentru a nu fi împietriţi prin înşelăciunea păcatului (Evrei 3:13; 10:25). Majoritatea „bisericilor” creştine n-au niciun interes într-o predicare de acest fel, decât poate cu excepţii ocazionale. În mod sigur, nu zilnic! Astfel, ele dau naştere la farisei cu pahare curate numai pe afară. Aici mireasa lui Hristos trebuie să fie diferită.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena