Nu trebuie să pierdem niciodată minunea iertării pe care Domnul ne-a dat-o fără plată. ÎNTREAGA NOASTRĂ VIAȚĂ TREBUIE ACUM TRĂITĂ CA O EXPRESIE A RECUNOȘTINȚEI FAȚĂ DE DOMNUL PENTRU TOT CE A FĂCUT PENTRU NOI PE CRUCEA DE LA CALVAR. Sub Lege, prin amenințări ale judecății slujeau oamenii Domnului. Dar sub har, trebuie să fie prin puterea recunoștinței.

În Matei 18:23-35, Isus le-a spus ucenicilor Săi o pildă a unui rege bun care îi iertase robului său o datorie mare de treizeci de crore de rupii (300 milioane de rupii). Datoria acelui rob era atât de mare încât nu ar fi putut niciodată să o dea înapoi în întreaga sa viață sau în generațiile viitoare. Prin urmare, el ar fi trebuit să fie extrem de recunoscător pentru iertarea pe care o primise. Însă, el nu tratat pe alții la fel cum a fost tratat el. A ieșit din prezența stăpânului său și s-a dus imediat la casa unui alt om care îi datora șaizeci de mii de rupii. Acum, 60.000 de rupii cu siguranță nu este o sumă mică de bani pe care o putem trece cu vederea cu ușurință. Dar, era o simplă picătură în ocean în comparație cu cei 300.000.000 de rupii de care fusese iertat! Dar ce a făcut acest om? "L-a apucat pe celălalt bărbat de gât și a solicitat restituire imediată". Iar când acesta nu a putut plăti, a făcut să fie arestat și închis. Acest lucru a fost raportat regelui care imediat a chemat pe robul nemilostiv și numindu-l "rob viclean", l-a dat pe mâna chinuitorilor, până când avea să dea înapoi întreaga sumă. Și apoi Isus a spus: "Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său" (Mat. 18:35).

Regele în această pildă voise ca robul său să arate milă din recunoștință. Doar atunci când robul a eșuat în a acționa din recunoștință pentru îndurările pe care el însuși le primise, regele a adoptat Metoda Nr. 2 – cea a torturii. La fel este cu Dumnezeu. El dorește în primul rând să-i iertăm pe alții din recunoștință pentru ceea ce a făcut El pentru noi. Când nu răspundem la această chemare a harului, atunci Dumnezeu ne așează sub Lege, sperând că vom răspunde cel puțin amenințărilor Legii. Apoi El caută să ne învețe să-i iertăm pe alții, dându-ne pe mâna chinuitorilor. Motivul pentru care mulți credincioși nu par să poată intra niciodată în odihna de Sabat a lui Dumnezeu și sunt instabili, imprevizibili în comportamentul lor, deseori posomorâți, cu fețe lungi, deprimați și iritabili este fiindcă nu i-au iertat pe alții. Chinuitorii lucrează asupra duhului lor.

Dacă fariseii care au adus femeia prinsă în preacurvie la Isus ar fi început să ucidă cu pietre pe acea biată femeie, Isus ar fi stat în fața acelei femei și ar fi primit pietrele El Însuși și ar fi spus: "Omorâți-Mă pe Mine mai întâi". Aceasta a făcut El pentru noi la Calvar. A stat în fața noastră și a primit "pietrele" pe care noi ar fi trebuit să le primim. Duhul lui Hristos este duhul noului legământ, și este exact opusul duhului fariseilor. Numai cel care are Duhul lui Hristos poate intra într-o viață de bucurie permanentă.

O poveste adevărată, intitulată "Bomba Atom a Dragostei", a fost publicată în urmă cu câțiva ani despre un creștin evlavios din Coreea, al cărui fiu tânăr a fost împușcat mortal de un tânăr comunist. Acel tată evlavios s-a dus și l-a căutat pe ucigașul fiului său și nu doar l-a iertat, ci l-a adoptat ca pe propriul său fiu și l-a crescut. Un astfel de om a înțeles cu siguranță "calea cea nouă și vie", mult mai bine decât mulți care cunosc numai doctrina și trimiterile din Scriptură! Isus nu a învățat pe alții calea ca doctrină. El umblat în aceasta pe tot parcursul vieții Sale. I-a iubit pe cei care L-au urât într-o asemenea măsură, încât Și-a vărsat sângele ca să-i salveze. Aceasta este calea cea nouă și vie. Suntem acum chemați să urmăm pe urmele lui Isus – fără a pune un blestem asupra altora dorindu-le răul, ci binecuvântându-i pe cei ce ne blestemă. Lumea este plină de oameni care doresc răul pentru alții și care blestemă și se plâng și-i vorbesc de rău pe alții. Noi să facem bine și să-i binecuvântăm și să-i eliberăm pe oameni.