Citim în Apocalipsa 19: 5-7: „Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; mireasa Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.”

Remarcaţi că nu spune că Domnul a pregătit mireasa. Nu. Spune c㠄mireasa Lui s-a pregătit”. NOI suntem aceia care trebuie să ne pregătim singuri pentru venirea Domnului. Mulţi credincioşi ştiu că dacă umblăm în lumină după cum Dumnezeu este în lumină, sângele lui Hristos ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). Dar aceasta este doar o faţetă a adevărului. Cealaltă parte a adevărului este aceea că şi noi trebuie să ne curăţim singuri. Acesta este modul în care s-a pregătit mireasa. În Apocalipsa 19:8, de asemenea e scris: „şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat. Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.”

Formularea „i s-a dat” arată clar că este vorba de un dar de la Dumnezeu. Aceasta ne învaţă că, până şi dorinţa şi capacitatea de a ne curăţa singuri este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este „Acela care lucrează în noi şi ne dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Noi nu putem să ne atribuim meritul pentru aceasta, nici nu ne putem lăuda faţă de alţi credincioşi în vreun fel. Omul evlavios este un om smerit care dă lui Dumnezeu toată slava pentru orice lucru bun găsit în el. El ştie că nimic bun nu se află în carnea lui.

Dacă această îmbrăcare este un dar, atunci de ce n-o primeşte toţi? Pentru că Dumnezeu nu forţează pe nimeni să primească darurile Lui. Chiar şi darurile Lui nu pot fi primite decât de aceia care răspund Cuvântului Său.

Aici, inul subţire nu este neprihănirea lui Hristos ci, „faptele neprihănite ale sfinţilor”. Este adevărat că neprihănirea lui Hristos ne este atribuită de îndată ce suntem născuţi din nou (Romani 4:22-24; 1 Corinteni 1:30). Dar, ni se spune totodată c㠄cerinţa dreaptă a legii (ar trebui apoi) să fie împlinită în noi (în lăuntrul nostru)” (Romani 8:4). Iată care este aici rochia miresei: „faptele neprihănite ale sfinţilor”. Acesta este un lucru atât de limpede în Apocalipsa 19:8, încât cineva trebuie să fie orb ca noaptea să nu-l vadă.

Faptele ei neprihănite îi sunt îmbrăcămintea. Ea şi-a obţinut-o luând în serios poruncile Domnului de a se curăţi şi de a se purifica singură. Ea şi-a dus până la capăt mântuirea „cu frică şi cutremur” (Filipeni 2:12). De fiecare dată când şi-a îmbunătăţit mântuirea cu frică şi cutremur în puterea Duhului Sfânt, ea a mai adăugat o cusătură, ca să zicem aşa, la îmbrăcămintea de nuntă. Peste ani, şi-a ţesut întreaga îmbrăcăminte.

Ce se întâmplă, însă, cu un creştin care ia toate acestea în mod nepăsător, spunând: „Sângele lui Isus m-a curăţit. Deci sunt foarte bine”. Unor asemenea creştini Domnul le spune: „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel care veghează şi îşi păzeşte hainele, ca SĂ NU UMBLE GOL ŞI SĂ NU I SE VADĂ RUŞINEA” (Apocalipsa 16:15).

Aţi văzut vreodată vreo mireasă venind dezbrăcată la nunta ei? Domnul Îşi avertizează oamenii să nu cumva să fie găsiţi dezbrăcaţi – dezbrăcaţi pentru că nu au îmbrăcăminte de nuntă. Ei n-au nicio faptă neprihănită care să le aparţină.

Înşelăciunea Babilonului, atracţia imoralităţii, farmecul pe care Babilon l-a exercitat asupra unui număr atât de mare de creştini este acesta: „Nu te îngrijora. Eşti îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Chiar nu contează cum trăieşti.” Iacov ne avertizează cât se poate de clar că, fără fapte, credinţa este moartă. Cu toate acestea, Babilonul i-a împiedicat pe credincioşi să ia în serios aceste avertismente.

Există o diferenţă între neprihănirea noastră, care este ca o haină mânjită în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6), şi neprihănirea lucrată în noi în puterea Duhului Sfânt, pe măsură ce luăm crucea şi umblăm pe urmele lui Isus în viaţa de zi cu zi. Cea din urmă neprihănire este haina de nuntă. Când venim pentru prima dată la Isus, tot ce avem ca îmbrăcăminte sunt zdrenţele murdare ale propriei noastre neprihăniri şi purtăm unele zdrenţe şi mai murdare ale păcatelor noastre. Dar când ne naştem din nou, în primul rând, Dumnezeu ne îndreptăţeşte – atribuindu-ne neprihănirea lui Hristos (Romani 3:24; 4:5). Apoi El scrie legile Lui în inimile noastre (Romani 8:4). Aceasta are drept urmare faptul că acea neprihănire devine treptat veşmântul nostru exterior şi caracterul nostru vizibil ajunge să fie Hristic.

Veşmântul miresei este făcut din in subţire, strălucitor şi curat. Ce contrast este între simplitatea ei şi rochia ţipătoare, stacojie şi podoabele de aur ale prostituatei. În ”Psalmul Nunţii” (Psalmul 45), citim despre Domnul, Mirele nostru, ca El „a iubit dreptatea şi a urât răutatea” (Psalmul 45:7). Iar mireasa este descrisă astfel: „Fiica împăratului este plină de glorie ÎNĂUNTRU” (Psalmul 45:13). Ea are un duh blând şi liniştit (1 Petru 3:4). Şi în aceste veşminte lăuntrice „ea va fi adusă Împăratului” (Psalmul 45:14). Ceea ce se va împlini în Apocalipsa 19:8.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena