Unul dintre motivele pentru care oamenii continuă să cadă în păcat este, pentru că nu au înțeles că firea lor pământească, personalitatea lor umană, și ființa umană care sunt, puterea lor omenească - este total neputincioasă să facă voia lui Dumnezeu. Noi, în puterea proprie, nu putem niciodată, niciodată, niciodată să biruim păcatul. Oricât de multă determinare, oricât de multă autodisciplinare, orice îți place poți face, dar nu poți birui păcatul fiindcă păcatul este atât de adânc înrădăcinat în natura noastră. Este ca și cum ai încerca să dresezi un porc să fie curat. Ce șansă este de succes? Poate biciuindu-l și hrănindu-l și oferindu-i recompense, poți încerca să faci un porc să fie curat pentru puțină vreme dar lasă-l singur pentru un timp și se întoarce la natura sa inițială; așa stau lucrurile. Acest mod de a birui prin efort propriu, nu este victorie deloc. Este doar autodisciplinare personală, un lucru bun, însă nu ceea ce oferă Dumnezeu. Acum, trebuie să recunoaștem slăbiciunea cărnii noastre, slăbiciunea noastră proprie. Și dacă realizeazi aceasta, vor fi două lucruri pe care le vei face: mai întâi, vei fugi de ispită, nu te vei expune pericolului. Care sunt oamenii care se expun ispitei? Cei care nu își simt slăbiciunea. Persoana care își simte slăbiciunea va fugi. Și asta este ceea ce spune Biblia că ar trebui să facem; fugi de poftele tinereții; fugi de curvie. Biblia spune în 2 Timotei 2 că Pavel i-a spus chiar și unui om duhovnicesc ca Timotei să fugă de poftele tinereții, să fugă de iubirea de bani, să fugă de închinarea la idoli, să fugă de curvie. Citim toate aceste îndemnuri în 1 Timotei 6, 1 Corinteni 6, 1 Corinteni 10 și 2 Timotei 2. Fugi, fugi, fugi, fugi, să alergi...de ce fugim? Fiindcă conștientizăm că suntem slabi. Și putem birui multe păcate dacă împlinim doar acel îndemn de a fugi. Al doilea lucru pe care o persoană care și-a recunoscut slăbiciunea cărnii îl va face este: se va ruga cu stăruință lui Dumnezeu, pentru ajutor. Vedeți voi, rugăciunea este un semn al slăbiciunii. Când se roagă de obicei oamenii, chiar și cei lumești? Când sunt în pericol real, când nimeni altcineva nu-i poate ajuta. Și unul din lucrurile pe care Isus ne-a învățat să ne rugăm este - nu ne duce pe noi în ispită. De ce ne rugăm acea rugăciune? Fiindcă suntem convinși că firea noastră pământească este slabă. O persoană ar gândi că cineva ca și Timotei care avansase în viața de credință așa de mult, nu era în pericol de poftele tinereții, dar chiar și el trebuia să fugă. Acum, dacă ne conștientizăm slăbiciunea, nu vom vrea doar să fugim de ispită, ci ne vom ruga, de asemenea, "Doamne, Te rog ajută-mă. Dă-mi putere să biruiesc această slăbiciune." Întocmai cum trebuie să vedem gravitatea păcatului, trebuie, de asemenea, să vedem slăbiciunea cărnii noastre.

Unul dintre minunatele lucruri, adevăruri din scriptură, citim în Evrei 4:15, este că Isus Cristos a fost ispitit în toate lucrurile, ca și noi. El nu a trăit pe pământ fără să fie ispitit. În Matei 4, ni se dă o descriere foarte clară despre cum a fost ispitit, cel puțin în 3 domenii. Dar în Evrei 4:15, ni se spune că El a fost ispitit în toate lucrurile, exact ca noi, dar niciodată nu a păcătuit. Cum se face de niciodată nu a păcătuit? Era oare fiindcă El în mod automat nu putea păcătui? Ei bine, nu vrem să examinăm natura lui Isus. Există multe lucruri referitoare la natura Sa interioară pe care noi nu le putem înțelege; există multe lucruri cu privire la natura noastră interioară pe care nu le putem înțelege. Psihologii încearcă atât de mult și tot nu cunosc totul despre personalitatea umană. Este imposibil să încercăm să apreciem ce se petrecea înăuntrul lui Isus, și nici nu vrem să atentăm la aceasta. Dar un lucru știm: Isus S-a rugat. De ce a trebuit să Se roage? Știți, cu cât ne simțim mai puternici în noi înșine, cu atât mai puțin ne rugăm. Cu cât mai capabili ne considerăm, cu atât mai puțin ne rugăm. Acela care realizează dependența sa neputincioasă de Tatăl pentru toate - pentru înțelepciune, pentru putere, pentru călăuzire - acela este cel ce se roagă. Acela care simte, da, ei bine, pot să rezolv toate acestea singur, nu am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu; pot să pun în ordine, pot aprecia importanța relativă a lucrurilor și să iau decizii; el nu se roagă. Însă Isus S-a rugat. S-a rugat toată noaptea înainte să-i aleagă pe cei doisprezece apostoli ai Săi; El nu a vrut să facă o greșeală. Acum aceste lucruri indică faptul că Isus a primit putere de la Tatăl prin rugăciune. Și noi nu primim aceasta fiindcă noi nu ne rugăm la fel de mult, sau nu ne rugăm la fel de stăruitor. Ni se spune în Evrei 5, că Isus S-a rugat cu strigăte mari și cu lacrimi. Imaginați-vă asta, vă puteți închipui aceasta în mintea voastră? Pe Isus Cristos, omul perfect care a umblat pe acest pământ, rugându-Se cu strigăte mari și cu lacrimi? Când a fost ultima dată când te-ai rugat cu strigăte mari și cu lacrimi? De ce această deosebire? Nu crezi că tu și cu mine trebuie să ne rugăm mult mai mult de cât a trebuit Isus? Trăise în prezența Tatălui din veșnicie. El nu a avut o natură păcătoasă precum tu și cu mine avem. Și totuși, S-a rugat. Cu cât mai mult trebuie să ne rugăm noi?

Vedeți, adevărata smerenie este să recunoaștem slăbiciunea cărnii noastre. Toți suntem slabi, dar nu toți suntem la fel de conștienți de slăbiciunea noastră. Cel care este conștient de slăbiciunea sa, va fugi de pericol când îl vede, și va striga după ajutor. Așadar acesta este al treilea motiv pentru care mulți oameni cad, ei nu fug de ispită. Se expun nesăbuit ispitei și nu strigă după ajutor.

Îngăduiți-mi să vă dau un alt motiv pentru care mulți oameni cad în păcat. În 1 Petru 4:1 & 2, spune că trebuie să ne înarmăm cu o gândire de a suferi în trup, cum a suferit Isus în trup; pentru că spune că dacă suferim în trup, încetăm să păcătuim. Acum acesta nu este un verset care este ușor de înțeles. Nu vorbește de suferință trupească fiindcă oamenii care suferă trupește nu o sfârșesc cu păcatul. Știm asta, altminteri spitalele ar fi pline de oameni care au sfârșit-o cu păcatul. Așadar, în mod evident nu se referă la suferință trupească. Ce înseamnă când spune "fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire" - 1 Petru 1 & 2 - "Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul pentru ca să trăiască după voia lui Dumnezeu". Se referă la o atitudine a minții unde am suferi în lepădare de sine, mai degrabă decât să obținem cea mai mică plăcere dintr-un singur gând păcătos chiar. Când suntem ispitiți, cu toții, avem posibilitatea fie să ne complacem în ea și să obținem ceva plăcere din ea, sau să ne împotrivim și să o respingem, și acest lucru cauzează o anumită suferință. Această suferință este menționată aici. Și el spune, înainte să fii ispitit, trebuie să fi înarmat pentru conflict. Cu alte cuvinte, trebuie să fi înarmat cu această atitudine de gândire, care spune, "Mai degrabă aș suferi decât să mă bucur de plăcerea păcatului chiar și pentru un moment." Este spus despre Isus, că a fost ascultător "până la moarte", chiar și până la moarte; ceea ce înseamnă, că atitudinea lui Isus era, că mai degrabă ar muri decât să păcătuiască. Acum aceasta este o atitudine destul de radicală; mai degrabă aș muri decât să nu-L ascult pe Tatăl meu în cel mai mic lucru. Acesta este înțelesul lui Filipeni 2:8, El a fost ascultător chiar până la moarte. El ne cheamă pe noi să călcăm pe urmele Lui, să fim dispuși să suferim decât să-L supărăm pe Dumnezeu.

Încă un motiv pentru care mulți creștini nu progresează spiritual, și cad, este fiindcă nu caută să meargă spre cele desăvârșite; sunt mulțumiți cu progresul pe care l-au făcut până acum. Și dacă devii mulțumit cu nivelul doi, nu vei ajunge niciodată la al treilea nivel. Asta e sigur, fiindcă te simți că ești mai bun decât toți ceilalți care sunt la primul nivel și la grădiniță. Însă dacă ești hotărât să mergi înainte, ai spune, ei bine, am biruit ceva dar vreau să obțin ceva mai mult. Vreau să înaintez către țintă - a spus Pavel în Filipeni 3:13,14, "fac un singur lucru, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus" i.e. ținta de a deveni ca Isus în întregime, în fiecare parte a personalității noastre. Care este rezultatul acestei atitudini a lui Pavel? Nu doar că l-a ținut să nu stagneze în viața de credință, l-a ferit și de păcat. Pavel i-a spus lui Timotei nu doar să fugă de ispită, ci, de asemenea, să urmărească neprihănirea, evlavia, dragostea și blândețea.

Orice punct în viața noastră de credință unde ajungem mulțumiți cu progresul nostru, este un punct de pericol; acela este momentul când vom cădea în păcat. Și atunci trebuie să ne întrebăm: progresez eu? Tânjesc eu să devin ca Isus în toate lucrurile? Mă jelesc de fiecare dată când văd ceva în viața mea care nu seamănă cu Cristos? Strig eu către Dumnezeu și spun, "Doamne, am credință". Începe astăzi, prietenul meu, să te jelești de fiecare dată când vezi ceva care nu seamănă cu Cristos în viața ta. Strigă către Dumnezeu pentru ajutor, și vezi de nu ți se schimbă viața din această zi.