scris de :   Zac Poonen categorii :   Foundational Truths
WFTW Body: 

Titluri

"Voi să nu vă numiţi ‘Rabbi’. Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‘Tată’ să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi dascăli; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat." (Matei 23:8-12)

Porunca lui Isus în pasajul de mai sus este foarte clară. Conducătorii de biserică nu trebuie să folosească niciodată vreun titlu. Ei trebuie să fie "frați", la fel ca toți ceilalți frați din biserică. Motivul pentru care mulți conducători de biserică folosesc titluri de respect în fața numelui lor este ca să se înalțe pe sine deasupra altora din biserică. Dar în biserică, numai Isus are dreptul de a fi înălțat ca și Cap și Domn. Fiecare înălțare a sinelui în vreun fel – prin folosirea de titluri precum Reverend, Preasfințit, Mitropolit, Apostol, Profet, Papa, Cardinal, Episcop, Pastor etc., – înseamnă a concura cu Hristos pentru recunoaștere în biserică.

Dar, chemarea unui conducător de biserică este de a fi "un slujitor" (Mat. 23:11).

Chestiuni legate de bani

În chestiuni legate de bani, lucrătorii creștini cu normă întreagă și conducătorii de biserică trebuie să urmeze exemplul lui Isus – fiindcă și El a fost implicat în totalitate în lucrare pentru 3 ani și jumătate:

Isus nu a spus niciodată nimănui, la vreun moment, despre nevoile Sale financiare. El nu a făcut niciodată reclamă lucrării Sale sau a trimis rapoarte despre aceasta (fiindcă asta ar fi însemnat să cerșească bani în mod indirect). Tatăl Său i-a determinat pe unii oameni să dea daruri lui Isus de bunăvoie – și Isus a acceptat astfel de daruri, fiindcă Isus trebuia să-i sprijine pe cei 12 ucenici ai Săi și familiile lor financiar. Faptul că Isus a avut nevoie de un vistiernic (Iuda) pentru a ține toți acei bani și faptul că Iuda putea fura din pungă, fără ca cineva să observe banii lipsă, indică faptul că trebuie să fi existat mulți bani în sac.

Luca 8:2,3 spune: "Maria Magdalena și Ioana (soția lui Cuza, ispravnicul lui Irod), Susana şi multe altele au contribuit la susținerea lui Isus și celor 12 ucenici, din ce aveau." Și Isus a acceptat darurile lor.

Isus a fost totuși foarte atent la modul în care cheltuia banii pe care îi primea. I-a folosit în principal doar pentru două scopuri (așa cum se face aluzie în Ioan 13:29): "(1) Cumpără ce trebuie; și (2) Dă la săraci".

Acesta este exemplul pe care trebuie să-l urmăm și noi – în casele noastre și în bisericile noastre. Nu irosi bani pe luxuri care nu sunt necesare. Cumpără doar ce ai nevoie. Și nu uita să împarți surplusul tău cu credincioși săraci, care sunt în nevoie. Și, dacă ești în lucrare cu normă întreagă și Dumnezeu ți-a asigurat resurse private pentru a trăi, atunci nu fi dependent de nicio biserică ca să te sprijinească. Susține-te financiar și slujește-L pe Domnul.

În 1 Timotei 5:17,18, Pavel spune că "prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” şi „Vrednic este lucrătorul de plata lui”."

Pavel nu folosește cuvântul "bani" aici, ci "cinste". Dacă s-ar fi referit la bani, atunci ar însemna că Dumnezeu poruncește ca prezbiterii dintr-o biserică să fie plătiți de două ori salariul pe care toți ceilalți din biserică îl primesc. Acest lucru este ridicol și în mod evident nu este ceea ce spune Duhul Sfânt. Pavel vorbește aici despre a da îndoită cinste (apreciere și respect) prezbiterilor bisericii. Trebuie să dăm cinste prezbiterilor bisericii, la fel cum unui bou îi este permis să mănânce cerealele pe care le treieră. Plata principală a prezbiterului este "respect și apreciere și recunoștință" de la turma sa – și nu bani.

Pavel vorbește despre sprijin financiar pentru lucrătorii creștini cu normă întreagă în 1 Cor. 9:7-18:

"Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie."

Prin urmare, este cât se poate de potrivit ca predicatori și prezbiteri cu normă întreagă să primească daruri de la cei cărora le slujesc.

Dar Pavel continuă să spună în același pasaj:

"Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. Este adevărat că Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată. Care este atunci răsplata mea (salariul)? Doar aceasta, că, atunci când vestesc Evanghelia, o pot oferi fără plată tuturor. Așadar, nu mă folosesc de drepturile mele ca predicator al Evangheliei."

Pavel nu a predicat pentru un salariu, nici nu se deplasa pretutindeni așteptând să primească daruri de la alți credincioși. A predicat fiindcă era "constrâns de dragostea lui pentru Hristos" și fiindcă Dumnezeu îi încredințase lui isprăvnicia Evangheliei. Astfel, el a vrut să vestească Evanghelia fără plată, așa încât nimeni să nu-și imagineze că Dumnezeu îi taxează pe oameni pentru Evanghelie.

Așadar, vedem că Noul Testament învață că fiecare slujitor al Domnului care trudește în lucrarea Domnului are dreptul să primească daruri pentru susținera sa. Dar, în același timp, observăm că:

(1) Nimeni nu era plătit un salariu lunar regulat. Isus nu le-a promis niciodată ucenicilor Săi un salariu. Apostolii n-au primit niciodată un salariu. Ei se încredeau în Tatăl lor ceresc să miște inimile oamenilor pentru a-i sprijini financiar (la fel ca în cazul lui Isus). O astfel de viață de credință era esențială pentru ca ei să aibă putere în lucrarea lor. I-a protejat, de asemenea, de lăcomie.

(2) În situațiile în care Pavel a văzut că acest sprijin financiar era folosit în mod abuziv de către predicatori, a hotărât să nu ia deloc bani de la nimeni ci să se susțină singur, pentru a proteja mărturia Evangheliei pe care o predica. El spune în 2 Cor. 11:7-13 (Versiunea Living): "V-am predicat Vestea Bună a lui Dumnezeu fără a vă taxa de ceva...... În schimb, am "jefuit" alte biserici luând plata ce mi-au trimis-o și folosind-o câtă vreme am fost cu voi, astfel încât să vă pot sluji fără plată. Iar când aceasta s-a terminat, tot nu v-am cerut vouă nimic, căci credincioșii din Macedonia mi-au adus un alt dar. Nu v-am cerut niciodată un cent, și niciodată nu voi cere. Și voi spune la toți despre asta! Fac acest lucru fiindcă vreau să tăi orice prilej celor care se laudă că fac lucrarea lui Dumnezeu în același fel cum facem noi. Dumnezeu nu i-a trimis niciodată pe acei oameni; ei sunt "mincinoși" care v-au păcălit încât să credeți că sunt apostolii lui Hristos."

Deci, vedem că Pavel a primit daruri ocazional – de la credincioșii din Macedonia (Filipi) care i-au trimis bani uneori. Dar niciodată n-a luat bani de la credincioșii corinteni (după cum vedem mai sus), fiindcă voia să demonstreze că el era diferit de predicatorii creștini falși din Corint.

Pavel nu a luat nici un ban nici de la credincioșii tesaloniceni: El spune în 2 Tes. 3:8-10: "N-am acceptat niciodată mâncare de la vreunul dintre voi fără a plăti pentru aceasta; am muncit din greu zi și noapte pentru banii de care aveam nevoie ca să trăim, pentru ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi. Nu era că n-aveam dreptul să vă cerem să ne hrăniți, dar am vrut să vă arătăm direct cum ar trebui să munciți pentru existența voastră."

Și Pavel nu a luat nici un ban de la creștinii efeseni. El spune în Fapte 20:31-35: "Toți acești trei ani cât am fost cu voi, nu am căutat banii sau hainele cuiva. Știți cum am lucrat cu propriile mele mâini să mă susțin pe mine și pe oamenii care erau cu mine. V-am arătat, muncind din greu în acest fel, că trebuie să-i ajutăm pe cei slabi, amintindu-ne de cuvintele Domnului Isus care a spus: ‘Este mai ferice să dai decât să primești.’"

Așadar, trebuie să fii sensibil la situația în care te afli – în acest timp prezent din țara ta – și să vezi ce poziție ar trebui să iei pentru a menține o mărturie curată pentru Domnul în situația ta.

În toate bisericile CFC pe care Domnul le-a plantat, fiecare din cei mai bine de o sută de prezbiteri muncesc să se susțină pe ei înșiși și pe familiile lor – și niciunul dintre ei nu primește salariu. Acest sistem a funcționat perfect în bisericile noastre de mai bine de 40 de ani (atât în bisericile din orașele bogate cât și în cele din cele mai sărace sate ale Indiei). Ne-a scăpat, de asemenea, de a fi infiltrați de predicatori lacomi care citează Scripturile și caută să trăiască de pe urma altor credincioși.

Aproape toți pastorii din bisericile din lume sunt plătiți un salariu lunar. Noi nu-i judecăm. Și nu le spunem nici să înceteze să-și mai primească salariul. Dar le-am spune că, dacă au acceptat pastoratul unei biserici datorită pachetului mare de salariu pe care biserica li l-a oferit, și nu datorită unei chemări clare din partea lui Dumnezeu, atunci ei nu sunt în voia lui Dumnezeu.

Dacă hotărăști să accepți un salariu, atunci trebuie să-l accepți ca pe un dar voluntar dat ție de către biserica ta și nu ca pe un salariu. Diferența dintre un salariu și un dar este aceasta: Un salariu poate fi solicitat și o mărire de salariu poate fi, de asemenea, cerută. Dar un dar nu poate fi niciodată solicitat sau chiar așteptat.

Aceasta a fost poziția pe care apostolii au luat-o în legătură cu chestiunile privind banii, în vremurile Nou Testamentare. Creștinismul a decăzut foarte mult de la acest standard. Și datorită acestui eșec în chestiuni legate de bani, rezultatul trist este că ungerea lui Dumnezeu și discernământul spiritual lipsesc din mare parte din lucrarea creștină de astăzi. Există foarte puțină descoperire de la Dumnezeu în lucrarea celor mai mulți dintre pastorii de azi. Isus a spus că numai acelora care sunt credincioși în chestiunile privind banii le vor fi date adevăratele bogății ale descoperirii Divine de către Domnul (Luca 16:11).

Trebuie să fim atenți, de asemenea, cu privire la cei de la care primim bani. Nu trebuie să primim bani de la toți credincioșii. Iată-i pe cei de la care nu trebuie să primim nici un ban sau daruri:

1. Nu trebuie să primim nici un ban de la cei care nu sunt copii ai lui Dumnezeu născuți din nou. Este o mare onoare și un privilegiu să sprijinești lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Dar acest privilegiu este dat numai copiilor Săi născuți din nou (3 Ioan 7).

2. Nu trebuie să primim nici un ban de la cei care n-au destui bani pentru nevoile pământești ale propriilor lor familii. Aceștia trebuie să aibă grijă de nevoile familiei lor mai întâi (așa cum citim în 1 Tim. 5:8 și Marcu 7:9-13). Tatăl nostru ceresc este un multi-trilionar. Și ca orice tată pământesc bogat, El nu vrea ca vreunul dintre copiii Săi să înfometeze sau să sufere financiar, fiindcă dau bani pentru lucrarea Lui.

3. Nu trebuie să primim nici un ban de la cei care au datorii de achitat. Dumnezeu vrea ca copiii Săi să trăiască vieți liniștite, libere de orice datorie. Astfel de credincioși trebuie "să dea mai întâi Cezarului ce este al Cezarului, și numai apoi să dea ceva lui Dumnezeu". Dumnezeu nu vrea banii lui Cezar sau banii altcuiva (Mat. 22:21; Rom. 13:8). [Un împrumut pentru casă, totuși, nu trebuie să fie considerat ca o "datorie" (în sensul din aceste versete), deoarece casa este un activ care are o valoare egală cu împrumutul contractat. Din același motiv, un împrumut pentru un vehicul, de asemenea, nu este o datorie – dacă vehiculul a fost asigurat pentru valoarea împrumutului contractat].

4. Nu trebuie să primim nici un ban de la cei care nu sunt împăcați cu cei pe care i-au rănit în vreun fel (vezi Mat. 5:23,24).

5. Nu trebuie să primim nici un ban de la cei care dau fără tragere de inimă sau care se așteaptă ca Dumnezeu să le dea vreo răsplată pentru că au dat. Dumnezeu îi iubește pe cei care dau cu bucurie și așa trebuie să facem și noi (2 Cor. 9:7).

Puteți citi mai multe despre acest lucru la site-ul bisericii noastre: https://www.cfcindia.org/our-financial-policy

Noi nu judecăm alte biserici sau prezbiteri care fac lucrurile diferit de noi. Dar în bisericile CFC, căutăm să păstrăm standardele pe care Domnul le-a stabilit în Cuvântul Său, foarte strict.

Cine are urechi de auzit să audă.