În ciuda progresului omenirii în multe domenii, relaţiile interumane continuă să pună probleme peste tot în lume. Corporaţii şi agenţii de afaceri cheltuiesc sume imense ca să angajeze personal care să promoveze armonia printre lucrători. Ei bine, cineva poate crede că este de la sine înţeles ca oamenilor egocentraţi, neîntorşi la Dumnezeu, să le fie greu să trăiască în armonie unii cu alţii, dar, în mod sigur, astfel de probleme nu se pot ivi niciodată când oamenii sunt născuţi din nou şi au devenit o creaţie nouă în Hristos. Căci, în definitiv, acolo unde Dumnezeu este centrul vieţii şi al slujirii cuiva, ce loc să mai fie pentru problemele mărunte care-i asaltează pe alţii?
Totuşi, cu tristeţe constatăm, nu e nevoie de nicio dovadă că, peste tot în lume, creştinii se luptă şi se ceartă între ei. Mulţi nici măcar nu mai vorbesc cu unii dintre fraţii lor creştini; alţii nici măcar nu suportă să-i vadă pe anumiţi creştini. Numele lui Dumnezeu continuă să fie dezonorat în lume prin comportamentul credincioşilor declaraţi. Isus a spus că lumea îi va recunoaşte pe ucenicii Lui după dragostea arzătoare pe care şi-o vor purta-o unul altuia. Acest lucru în general vorbind a fost împlinit literalmente în primele două secole ale erei creştine. Lumea se uita atunci la creştini cu uimire şi exclama: Iată cum se iubesc aceşti creştini! Astăzi, povestea este diferită şi lumea spune adeseori: Iată cum se urăsc aceşti creştini!
Relaţiile interumane sunt, într-adevăr, cele mai importante. Darurile, talentele, metodele, programele şi finanţele sunt toate în plan secundar în raport cu oamenii şi cu relaţiile interpersonale. Biserica poate să-şi împlinească funcţia rânduită de Dumnezeu ca lumină a lumii numai atunci când printre membrii ei există părtăşie creştină autentică. În acelaşi fel, un credincios individual poate deveni un canal de viaţă către alţii numai atunci când el însuşi a învăţat să convieţuiască potrivit legii dragostei cu fraţii lui creştini
Biblia învaţă în mod desluşit şi repetat că niciun creştin nu poate avea părtăşie cu Dumnezeu fără să fie în părtăşie cu alţi credincioşi. Nu poţi umbla cu Dumnezeu dacă nu umbli în dragoste cu fratele tău credincios. Crucea pe care a murit Isus are două scânduri una verticală şi alta orizontală: Isus a venit să aducă pacea, nu numai între om şi Dumnezeu (verticală), ci de asemenea şi între om şi om (orizontală). Relaţiile pe verticală şi pe orizontală merg mână în mână. Nu poţi s-o ai pe prima dacă o ignori pe cea din urmă.
Ioan, apostolul iubirii, are câteva cuvinte de spus foarte dure cu privire la acest lucru. Una din dovezile întoarcerii sincere la Dumnezeu, spune el, este faptul că un om începe să-i iubească pe fraţii lui creştini. Dacă un om nu are această dragoste, acest fapt este un semn sigur că întoarcerea lui este nesinceră şi el se îndreaptă cu paşi repezi spre moarte veşnică (1 Ioan 3:14). Corectitudinea doctrinară nu era singurul test pe care-l aplicau apostolii ca să stabilească unde se afla un om în relaţie cu Dumnezeu. Mai departe, în aceeaşi scrisoare, Ioan spune că, dacă un om pretinde că-L iubeşte pe Dumnezeu în timp ce-l urăşte pe fratele său, acel om este un mincinos. Remarcaţi aceasta! Numele potrivit pentru un astfel de om nu este credincios ci, mai degrabă, mincinos! Şi logica lui Ioan este irezistibilă. El spune că un frate este vizibil, pe când Dumnezeu este invizibil. Dacă nu poţi iubi ceea ce este vizibil, este imposibil să iubeşti ceea ce este invizibil (1 Ioan 4:20).
Analizaţi acum experienţa majorităţii credincioşilor în această lumină. Dragostea pentru Dumnezeu este, de obicei, evaluată în termenii activităţii ocupate cu lucrarea creştină sau în termenii unor sentimente entuziaste de încântare experimentate într-o adunare. Acestea pot fi cele mai înşelătoare. Am întâlnit creştini care stau în afara părtăşiei cu alţi creştini, dar care totuşi mărturisesc că au timpuri minunate de rugăciune şi rezultate extraordinare în slujire. Cum e posibil să umble cu Dumnezeu, când ei n-au făcut nici cel mai mic efort ca să se împace cu alţi membrii ai familiei lui Dumnezeu, împotriva cărora poartă ură? Fără îndoială că Satan le-a orbit mintea faţă de adevărul Scripturii!
Adesea, noi nu ne dăm seama de la ce ne lipsim când părtăşia cu alţi credincioşi e ruptă. Biblia ne spune că putem descoperi lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Hristos şi putem fi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu numai împreună cu toţi sfinţii (Efeseni 3:17-19). Numai când cunoaştem realitatea părtăşiei cu credincioşii alături de care ne-a pus Dumnezeu, vom putea să pătrundem într-o înţelegere experienţială a dragostei lui Hristos şi a plinătăţii lui Dumnezeu.
Cel care se depărtează de oricare frate creştin, se lipseşte prin aceasta de experienţa dragostei şi a harului lui Hristos care ar fi putut să-i aparţină prin acea persoană. Când eşuăm să trăim prin legea dragostei, ne jefuim singuri de unele bogăţii ale lui Hristos şi de ceva din plinătatea lui Dumnezeu.