Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea? (Apocalipsa 13:4).
Întregul pământ se închină acum lui Satan. Este ceea ce Satan şi-a dorit întotdeauna, de la bun început. În Isaia 14:14, citim că Lucifer a vrut să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu îi dăduse deja lui Lucifer multe daruri minunate - înţelepciune, frumuseţe, inteligenţă şi daruri supranaturale. Ce-şi putea dori mai mult? El a vrut să fie adorat aşa cum era adorat Dumnezeu. Şi, în felul acesta, a devenit diavol. Ori de câte ori doreşti admiraţia oamenilor, aminteşte-ţi că şi tu ai aceeaşi dorinţă ca Satan. A căuta onoarea oamenilor este ceva satanic. La sfârşit, vedem aici că Satan va atrage întreaga lume să i se închine. Evident că acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi, într-o mică măsură. Dar urmează să fie ceva mult mai extins.
Ei s-au închinat şi lui Antihrist. Închinarea înaintea lui Antihrist închinarea înaintea oamenilor devine, de asemenea, larg răspândită în zilele noastre. Ei se închinau lui Antihrist spunând: Cine se poate asemăna cu fiara? La fel cum ne închinăm noi astăzi înaintea lui Dumnezeu, spunând: Cine este ca Tine, O, Dumnezeule?, oamenii se închină lui Satan şi lui Antihrist spunând acelaşi lucru. Oamenii nu-l vor numi pe Antihrist, Antihristul. Nu. Ei îi vor da un nume respectabil.
În 1 Ioan 2:18-19, citim: Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru (din mijlocul bisericii). Acest lucru ne arată că erau oameni care aveau spiritul lui Antihrist chiar în mijlocul bisericii primare. Astfel de oameni se află şi în creştinătatea din zilele noastre. Oameni cu spiritul lui Antihrist se găsesc în lumea politică, în lumea afacerilor, în lumea religiilor păgâne şi, de asemenea, printre aşa-numitele biserici creştine.
Care este nota distinctivă a spiritului Antihristului? Sunt multe. Dar una dintre caracteristicile principale este următoarea: Cei cu spiritul Antihristului doresc ca alţii să-i admire şi să-i ridice în slăvi ceea ce este totuna cu a primi închinarea oamenilor. Dacă o biserică nu luptă împotriva acestei umblări după onoarea oamenilor, ea se va trezi foarte curând că este dominată de spiritul lui Antihrist.
Dorinţa după onoarea oamenilor se află în carnea noastră. Ea începe să crească la fel ca o mică sămânţă, ca un bebeluş doar o dorinţă micuţă după admiraţie, căutând aprobarea sau lauda cuiva. Şi sfârşeşte, în cele din urmă, în a dori închinare. Acesta este spiritul lui Antihrist. De aceea, oricând vedem acest ou micuţ de şarpe în noi, trebuie să-l zdrobim; altminteri, într-o bună zi, va da naştere la un şarpe. Dacă acest spirit s-a putut manifesta în cei mai înalţi îngeri, de ce nu s-ar putea manifesta în oricare dintre noi? Cine are urechi de auzit să audă.
Întreaga lume, ni se spune, îl va urma pe Antihrist. Lumea nu L-a urmat pe Hristos. Ei au strigat: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L. Dar îl vor urma pe Antihrist, pentru că le va spune vorbe dulci, la fel ca prorocii mincinoşi de odinioară.
Spiritul lui Hristos ne aduce reproş, batjocură şi împotrivire din partea oamenilor. Când creştinii caută popularitate în această lume, ei se află pe un teren periculos teritoriul lui Antihrist. Isus nu S-a entuziasmat când oamenii au dorit să-L încoroneze rege. El ştia că opiniile oamenilor nu sunt bune decât de aruncat la gunoi. Astfel că S-a întors şi le-a spus: Trebuie să urăşti pe tată, pe mamă, pe frate şi pe soră, pe soţie şi pe copii, să urăşti posesiunile tale şi propria viaţă, înainte ca să Mă poţi urma (Luca 14:26-33). Acelea au fost cuvinte dure ce au ofensat pe mulţi din cei care le-au auzit. Astăzi, adevărata biserică a lui Isus Hristos predică aceleaşi cuvinte şi ele sună la fel de dur şi ele îi ofensează pe oameni la fel cum au făcut şi în timpul lui Hristos. Şi, drept urmare, ocara lui Hristos vine asupra noastră. În felul acesta suntem protejaţi de spiritul lui Antihrist. Dar creştinătatea babiloniană nu va predica acest mesaj şi aşa va fi onorată, pavând astfel drumul pentru ca Antihrist să se manifeste.